Blogger Template by Blogcrowds.

Un' te plimbi tu, mielule?

Demult, tare demult, Rezistenta urbana a dat o leapsa: unde l-ai duce pe amicul strainez venit sa-ti viziteze urbea?

Am amanat raspunsul multa vreme, dar imi placea prea mult intrebarea si ma atragea sansa de a mai vorbi cuiva despre Iasi.

Mi-e greu sa hotarasc unde l-as duce. Presupunand ca incepem dis-de-dimineata, l-as duce sa manance cea mai buna omleta (si cele mai bune turte care vin cu omleta) la pizzeria Mamma Mia, langa pasaj (pentru cine nu stie, mai jos de Piata Unirii), apoi am traversa strada pentru cafelele delicioase de la TakEat. Pregatiti astfel, ne-am plimba pe Stefan cel Mare, la umbra copacilor de langa Mitropolie (mai ales daca e weekend si bucata aia de bulevard e inchisa). Daca-i amator de cladiri vechi o luam la stanga pe Cuza Voda pana la Teatrul National, construit pe vremea lui Alecsandri, coboram prin parcul primariei (care-si are sediul in Palatul Roznovanu), mergem pe la mitropolie pentru Sfanta Parascheva si ne indreptam spre Palatul Culturii, trecand pe langa biserica Trei Ierarhi si dantelaria sa de basoreliefuri (acoperita de vreo 4 ani de diverse panze si foi de plastic, cica in curs de renovare).

Odata ajunsi la Palat, am putea vizita muzeele (Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii Stefan Procopiu) sau doar sa-i admiram frumusetea neogotica, in contrast cu vechimea Casei Dosoftei si a bisericii Sf. Nicolae a lui Stefan cel Mare. Mai departe, greu de ales... in jos spre Podu Ros, cu variantele Socola sau Nicolina, unde nu-i nimic de vazut, sau in sus, spre Targu Cucu, de unde sa continuam pe Independentei spre Copou. Ambele variante includ plimbarea prin cartierele comuniste ale Iasiului, idee ce-mi displace.

O aleg pe cea de-a doua. Dupa ce-si clateste ochii cu minunatia de Moldova Mall - proptit(a?) ca o sula-n coaste intre monumentele din stanga si Prefectura plus blocurile gri de cealalta parte - il pacalesc sa-l duc pe stradute mai dosnice, mai micute, mai umbroase, poate n-o vedea asa multe din stralucirea erei de beton gri murdar. Si cum in spatele acestei mirifice zone se afla vechea biserica Barboi si faimoasa manastire Golia cu ale sale ziduri de aparare, eu zic ca vizitatorul meu are cu ce se instrui. Baiul e ca dupa Golia, sunt obligata sa-l duc pe Independentei, care, in ciuda numelui pompos si alor sale sase benzi - pe care, seara, gonesc inconstienti doritori sa viziteze mai indeaproape spitalul aflat pe partea sa dreapta - e tot un colt de Iasi invadat de aceleasi cladiri care mie mi-s dragi de nu mai poci, cu dâre de apa de ploaie scursa, cu balcoanele de fierarie pe jumatate ruginita si scorojita, din care pandesc babe obeze cu parul mov. Il grabesc deci pe amic, incerc sa-i distrag atentia cu cladirea aratoasa si bine ingrijita a facultatii de doftori si cum ajungem la spitalul judetean, hop! il trag repede pe o straduta laturalnica ce duce inapoi spre Piata Unirii.

Cum e aproape pranzul, l-as putea momi inapoi spre Mamma Mia, unde, pe langa omlete, se face si o pizza foarte buna, dar trebuie sa-i delectez simturile in alta parte. Urcam pe Lapusneanu, coltul anticarilor, ii arat Muzeul Unirii (pe dinafara, ca i-o fi foame si-o fi grabit), iesim inapoi pe Independentei la sensul giratoriu, daca are rabdare ii arat si Rapa Galbena, apoi o luam spre Copou. Il las sa admire biblioteca judeteana in stanga si Casa Studentilor (o uratenie, daca ma intrebati pe mine) in dreapta, al carui singur merit este Irish Pub-ul de la parter, recomandat pentru cafeaua sa - evident - irlandeza, pentru ceaiuri si in general decoratii si atmosfera. Urcam la umbra teilor, ii arat grupul de statui ale voievozilor, facem prima la dreapta si iata-ne ajunsi la restaurantul meu preferat, deliciul narilor, limbii, burdihanului si ochilor (si, intre noi fie vorba, si al portofelului), leagan al culturii si literaturii pasoptiste, ta-daaaaaa! Casa Pogor. Nu muzeul, restaurantul, bre! Muzeul e alaturi, dar pe noi ne roade stomacul deocamdata. Asta e locul in care as duce orice prieten, neam sau vizitator, oricat de simandicos. Mobile vechi, gramofoane, lampi pasoptiste, ziare vechi si ingalbenite si fotografii ale Iasiului vechi decoreaza sala. Vesela e imprimata cu citate sepia si anecdote despre Vasile Pogor si Junimea, despre cei care-l frecventau, spre instruirea mancatorului, ca tot se zice ca daca citesti la masa, iti mananci mintea. Meniul e stufos, de-ti trebuie o ora sa te hotarasti sa-ti aduni saliva cumva si sa alegi numai cate un fel de mancare si nu cinci. Portiile sunt ca la tata acasa, adica bagi in tine pana ti se intinde pielea pe burdihan ca pe toba si tot mai ramane.

Dupa ce ne-am pus burtile la cale, daca mai putem sa ne urnim, ne intoarcem la biblioteca judeteana, pentru cafelele (sau, dupa preferinta, ceaiurile) de la Café Sage. Variate, delicioase, sa tot bei; muzica buna, carti pe etajere daca-ti vine cheful sa citesti. Apoi urcam domol dealul spre Universitatea proaspat dichisita, unde mi-am petrecut eu (degeaba, as zice) doi ani si-aproape jumate tocind bancile amfiteatrelor. Caminele nu i le arat, ca, in afara de studente, nu-i nimica de vazut in ele; si-l duc mai departe spre parcul Copou, cel in care-si scria cica Eminescu poeziile, de-i ramase si teiul cu numele acolo.

Pe aleile umbroase ale Copoului ne putem face siesta linistiti si nestingheriti de nimeni, ca la ora pranzului nu-i nici tipenie prin parc - presupunand ca nu suntem in perioada targului de oale sau de mesteri, cand vine tot poporul sa-si cumpere oale de sarmale, ii taranesti si mici. P-orma, daca-l mai tin picioarele, mai urcam o târa spre Targusor, pana la Gradina Botanica, vasta si frumoasa si de unde se poate vedea un apus de soare splendid deasupra Pacurarilor.

Iar sara, unde s-ar putea chefui mai bine decat in Tudor, vestitul Tudor, cartierul studentimii chiulangioaice, taramul bairamurilor si al nebuniilor? Ca-n Copou, cu toate caminele lui, e liniste, ca-s numa fete. Baietii sunt mai sus in Targusor, asa ca nu prea se amesteca ei pentru petreceri. In Tudor, insa, e alta treaba.

Inainte de toate, insa, duc omul sa manance. Unde? Pai tot in Tudor, sa nu fie departe, si-anume la Pizza Pazzo, local de slow food, adica de mancat incet si de savurat. Mancare buna, portii mari, numai sa-l tina stomacul.

Seara se va incheia apoteotic in vreun club sau bar, ca-i plin Tudorul de ele, sau la vreun bairam prin camine.

P.S. Pozele sunt ale mele, sa nu va manance schinarea sa puneti manile pe ele, ca pui furca pe voi!


2 comments:

Deci cand ma duci prin Iasi? ;;)

Data viitoare cand ajung prin tara cu socrii, trebuie sa urmam parcursul asta, nu cred ca ar avea de ce sa plange.

Superb, scumpa :*

23 august 2008 la 23:56  

Multumesc, draga mea, esti oricand binevenita sa te plimbi cu mine!

24 august 2008 la 10:55  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire