Blogger Template by Blogcrowds.

A venit vremea castanelor

Pourtant quelqu’un m’a dit que tu m’aimais encore, serait-ce possible alors…

Mergeam cu ochii in jos, cu gandurile aiurea si fredonand un cantecel de dragoste, cand o sclipire rosiatica printre firele de iarba mi-a atras atentia. O castana. M-am aplecat si am cules-o; am ridicat ochii spre cerul albastru inchis si lumina lui racoroasa mi-a spus ca da, a venit toamna. Pana atunci o banuisem doar ascunsa in mirosurile vestede ale serii si palidul galben al catorva frunze, dar iata ca era aici. Degetele mele mangaiau, fara sa bag de seama, rotunjimea alunecoasa si tare a castanei.

As fi vrut sa ma asez in iarba, acolo, pe marginea strazii, sa ma sprijin de coaja albicioasa a copacului si sa ma uit printre frunze la toamna. In loc de asta, amintirile mi-au napadit mintea; imagini, sunete, desene. Eu, mica, fugind prin parc si imprastiind frunzele; fosnetul lor uscat in timp ce pluteau, castanele, rosiaticele, splendidele castane ce ma pandeau din iarba ca niste mici comori, cu care imi umpleam poala rochitei, buzunarele si mainile, pe care le insiram in toata camera ca sa-mi fac din ele jucarii.

Aveam pe atunci o carte minunata, „Jucarii din natura”, cu atatea desene atragatoare, ca ma tinea lipita de ea ore intregi. Priveam cu nesat zecile, sutele de jucarii pe care mi le puteam face odata cu venirea toamnei si-mi adunam material. Lili cea blonda ramanea uitata in balcon, Rebecca, frumoasa mea papusa bruna, era parasita in sertar, alaturi de bucatile de carpa colorata din care ii faceam haine, de acuarelele care ma fascinasera pana atunci si de creta colorata cu care desenam, pe asfalt, calutul cocosat. Trageam de mama si de tata sa ma duca in parc si, acolo, ma uitam in jur la bogatiile care ma asteptau sa le culeg si sa le duc acasa. Castane, ghinde, frunze galbene si rosii, toate promiteau ore de desfatare. Adunam tot ce puteam si, odata acasa, confiscam trusa de scule a tatei si cutiile de chibrituri si ma apucam de mesterit. Ghindele, cu palariutele lor, deveneau capetele unor papusi minuscule, cu brate si picioare de bete si cu fetele colorate cu carioca, ce locuiau in camere de carton cu mobila de castane si covor de frunze, conduceau masini cioplite in maduva de porumb si calareau elefanti de nuci cu trompe de sarma. Jocul asta ma absorbea cu totul si nu ma desprindeam pana nu ramaneam fara materie prima pentru mai multi omuleti si mai multa mobila. Ce conta ca sfredelul lui tata era plin de miez de castana, de nu mai gaurea nimica, ce conta ca pe jos erau numai firimituri de ghinda, bucati de frunze si coji de nuci care intrau, perfide, in picioarele ce se plimbau desculte prin locul meu de joaca, sau ca trusa de scule era imprastiata prin toata casa si ca nu mai erau chibrituri. Eu eram fericita.

On me dit que le bonheur est à portée de main, alors on tend la main et...

Am uitat de mine, am uitat ca acus ma marit si n-am pantofi, am uitat ca mi-e dor de prieteni, ca lipseste aia, ca trebuie sa cumpar celalalta... Rasucesc in mana castana si-i pipai pielea dulce, zambind, cu mintea departe, soptind „on me dit que nos vies ne valent pas grande chose, qu’elles passent dans un instant comme fanent les roses...” si totusi clipa asta dureaza, dureaza, timpul s-a dilatat sub puterea amintirii, sunt acelasi timp fetita incantata si fata ce zambeste cu gandul la ea insasi si... sunt fericita.

Serait-ce possible alors....

A venit vremea castanelor.




Carla Bruni - Quelqu'un m'a dit

9 comments:

bonjurik... hai ca am reusit sa ajung si eu peaici, ce ne face tehnica asta, ne omoara :D

deci am avut si eu cartea aia!!!! extraordinar. oare cum se numea? avea si cum satz faci o barcutza dintr-o jumatate de coaja de nuca, umpluta cu ceara, care sustinea un catarg facut din chibrite si hartie...

de mare exceptzie shi angajament :D

30 august 2008 la 18:45  

Sa nu uitam trasurile din coji de pepene, de ma certa tata ca-i umplu casa de muste :)) si de barcutele din pastai de fasole, ce frumos pluteau alea :p
Omuleti de frunze de porumb ai facut?

30 august 2008 la 18:48  

pfff....

mai trimisesem un post prin care ma plangeam de lipsurile noastre in privintza papushoiului :D

30 august 2008 la 19:09  

Eu nu l-am vazut nicaieri :(
Ontopic, eu aveam doua perechi de bunici, doua matusi si un unchi la tara, deci ghici cate masinute de papusoi mi-am facut :D

30 august 2008 la 19:13  

borator

30 august 2008 la 20:42  

sa-ti fie de bine

30 august 2008 la 20:52  

Norocoaselor, eu nu am avut asa ceva,deci probabil au fost ai mei norocosi pana la urma :))

Foarte frumos scumpa :* mai mult, ce sa iti zic? mai vreau :*

30 august 2008 la 23:49  

Ah, anul asta imi vor lipsi castanele... Mi-a placut mult postul tau, aproape ca m-am intors in clasa I, cand imi umpleam buzunarele sortuletului albastru cu ghinde si castane ca sa imi fac coliere. Si cand nu mai aveam loc in sortulet, treceam la buzunarele mamei :)

31 august 2008 la 01:20  

eu de pe strada plina de castane adunam intr-un cosulet sa faca bunicu spirt, vreau sa scriu si eu acuma bloguri :))

1 octombrie 2008 la 14:49  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire