Blogger Template by Blogcrowds.

Daca e marti, e 13

De câteva marţi încoace, numa boroboaţe mi se întâmplă. În general doar mă trezesc târziu şi plec cu capu-n traistă spre şcoală - la sensul propriu, ca să nu mă vadă vreun cunoscut machiată cu rujul pe la ochi şi cu rimelul pe urechi, deh, ca la ore indecent de devreme - sau ajung la curs cu un sfert de oră după ce sună clopoţelul. De exemplu, săptămâna trecută, marţi, a sunat alarma, am închis-o, m-am culcat înapoi, am sărit din pat jumate de oră mai târziu şi m-am repezit spre gară. Am ajuns la şcoală la fără un sfert, am respirat uşurată, m-am mai uitat o dată la telefon şi mi-am tras una peste cap când mi-am dat seama că n-am dormit doar o jumătate de oră în plus, ci o oră jumătate...

Azi am început iar cu dreptul. Mă şi culcasem târziu, ca să dorm numai vreo cinci ore şi să fiu în formă pentru ziua de 11 ore care mă aştepta. Când a răsărit soarele, bărbatu-meu a sărit în sus şi m-a zgâlţânat că nu trebuia să fiu la şcoală?? Am crăpat cu greu un ochi şi m-am uitat la telefon: era deja 8! Oră la care trebuia să fiu în curs, lucru imposibil de înfăptuit când ai nevoie de măcar juma de oră ca să te pregăteşti plus pe puţin cinj' de minute de tren şi metrou. Am luat-o deci cătinel, ca să ajung numa bine la cursul următor, am ieşit din casă la timp şi am ajuns la gară la timp... ca să pierd trenul la diferenţă de un minut.

P-ormă, cât aşteptam, am zis să văd ce face cutia mea cu salată orientală pregătită cu drag de cu seară (fără ceapă, să nu mă linşeze colegii) şi dacă folia de celofan cu care am învelit-o, preventiv, să nu curgă uleiul şi-a îndeplinit rolul. Am băgat deci mână-n traistă şi, la fund... baltă, taică! Am înşfăcat şerveţelele, am şters ce-am putut până mi-au mai rămas numa două, în caz că, şi am poziţionat cutia mai strategic (adică pe orizontală, că încrezătoare cum îs, o pusesem în picioare cu gândul că-i închisă bine şi îi şi învelită în celofan).

Cât mă chinuiam să curăţ beleaua, mi-a picat fisa că trenul trebuia să ajungă cam de câteva minute şi nu-mi aduceam aminte să fi avut timpanele sparte şi tâmplele racorite de dulcea adiere a trecerii lui, aşa că-mi scot căştile din urechi numa bine să aud că "pe motiv de nustiuce şi nustiucum, tot traficul pe această linie e întârziat cu 15-20 de minute. Ne scuzăm bla bla bla". Pfoaaaai!! Da' e deja 13 sau ce beletul meu?! Şi mă înfurii şi îmi vine să mă pun în poponeţ pe peron şi să încep să urlu ca domnu' Goe "Trenuuuuuuu' de ce nu vine trenuuuuuuu', eu vreau să vie!!!" Dar n-apuc să-mi pun ideea în practică fiindcă se îndură cerul şi răsună suavul duduit pe şine; până la urmă văd că n-o mai fost problemele celea. Începeam numa bine să mă bucur că poate s-o fi terminat ceasurile rele, când, după ce mi-am luat cartea, am pus ghiozdanul jos şi... inc-o bucurie, de mi-a venit să mă iau cu mâinile de cap. Trecuse uleiul prin materialul "impermeabil" şi-mi lăsase două pete de mai mare frumuseţea pe blugi, de ziceai că-s adunată de pe maidan. Iarăşi dă-i, şterge, freacă, poate s-o mai duce. Ţi-ai găsit.

Şi iac-aşa am ajuns la şcoală chitită că tre' să mă-ngrijesc cât pot, că la cum începuse ziua, nu m-ar fi mirat să-mi pice o ţiglă-n cap de pe acoperişul nostru de tablă sau să se răstoarne catedra şi să se rostogolească-n susul amfiteatrului până la mine sau să deraieze un tren în subteran şi să ajungă până la noi, c-am curs la subsol (se vede că m-am uitat prea mult la Final Destination?). Primul curs, adică al doilea pentru oamenii harnici care s-or trezit la ora care trebuia, a trecut cu bine şi nu mi s-a întâmplat nimic, decât că m-am mânjit pe mână cu roz de la o sacoşă de pânză de plastec pe care o tot ţin în ghiozdan şi care pare-se nu rezistă la ulei. A, şi mi-am uns cursul cu ulei, că era pe fundul penarului şi n-am văzut. Acuma când mă gândesc, lăsasem şi pe podeaua trenului o dâră, sper că nu şi-o rupt vreunul gâtul pe-acolo, să m-ajungă blestemul neamurilor până-ntr-a şaptea marţi.

După curs aveam fereastră de trei ore (cine-o mai fi şi calu' breaz care mi-o făcut orarele, nu ştiu), aşa că m-am dus ca o elevă cuminte să-mi cumpăr caiete. La întoarcere, imediat după trecerea de pietoni era oprit un troleu cât toate zilele, care cam ascundea jumate de zebră cui voia să treacă pe stradă în sensul celălalt. Eu mă lansez cu voioşie să traversez, cu gândul că şoferilor le-o fi trecând prin cap să meargă molcum, că nu ştii când sare iepurele sau băbuţa de după autobuz; noroc că instinctul de conservare sau îngerul păzitor mă trage de mânuţă şi mă-mpinge să scot numa puţin capul de după troleu să văz dacă totuşi nu vine vrun nebun. Şi VLAN! trece vâjâind ca vijelia un jeepan cu geamuri negre, de mi-au fluturat şi genele, nu numa pletele în urma lui. Nu ştiu dacă voia să bată scorul la băbuţe şi copii luaţi în bot, că pe strada aia în cinj' de metri îs trei treceri de pietoni şi-s vreo trei şcoli prin zonă, plus magazine şi locuri cu de-ale gurii pentru elevi hămesiţi, da-n orice caz eu am rămas înţepenită în spatele autobuzului că-mi bătea inima ca la iepuri de spărietă ce eram.

Şi m-am gândit în căpuşorul meu că dacă am scăpat de la moarte aşa, la un pas depărtare, s-o fi terminat cele ceasuri rele. Şi chiar aşa o şi fost!

8 comments:

Uite, mai, ca am citit articolul. :)
Si te urasc pentru ca mi-ai rapit 5 minute de somn, e deja tarziu. Ai noroc ca ai scris cu umor postul si l-am citit cu placere. :*
Noapte buna.

3 decembrie 2009, 00:37  

apai sa stii ca nu-i obligatoriu sa citesti, dragu' mamii

3 decembrie 2009, 22:05  

Nu?? Acum imi zici?! :P
Eu ma plangeam doar de ora tarzie la care l-am citit. And I _was_ kidding.

3 decembrie 2009, 23:57  

Buna!
Tocmai am citit articolul de pe evz despre tine:http://www.evz.ro/detalii/stiri/birocratia-franceza-o-bate-pe-cea-din-romania-892521.html si vreau sa-ti zic, ca botosanean, sa fii tare si sa le dai de fiecare data peste nas francezilor. Si viitoarea mea sotie e din Botosani si a fost la Sorbona si mi-a zis multe despre viata de acolo...Parisul e foarte frumos, si atat! Oamenii sunt, asa cum ai spus, xenofobi. O femeie chiar s-a mirat ca ea e blonda si cu ochii albastrii ea crezand ca toti romanii sunt bruneti, cu ochii caprui si tuciurii la fata! Si ca aproape toate romancele sunt curve :(

Totusi, felicitari ca ai avut taria sa lasi Romania in urma si sa mergi undeva unde poate ca o sa ti se iveasca un viitor mai bun.

Te salut din Sibiu!

17 aprilie 2010, 10:46  

Salutari Denisa, mi-a placut foarte mult istorioara asta cu marti 13. Ai mult talent si sper sa razbesti in universul parizin. Personal sunt foarte indragostit de Paris, nu si de locuitorii lui. Bunicul meu traieste in Paris din 1986 si cat de des pot il vizitez. EU locuiesc de 8 ani in Barcelona si cred ca este o buna alegere, desi puteam sa raman in Paris. Am sa urmaresc blogul tau cat de des pot pentru ca esti foarte talentata si sper sa te apuci de scris carti intr-o buna zi.
Iie Andrei, Barcelona

17 aprilie 2010, 11:01  

denisa - franta 1-o?
sau meciul a inceput deja?
macar asa avem impresia ca si noi romanii mai le dam cite un gol....
bravo denisa!

17 aprilie 2010, 14:00  

nu te supara ca te intreb - tu chiar asa vorbesti si pe viu? ca daca da, atunci e mare pacat ca dumnealui nu stie romaneste, sa guste "dulcele" grai; sint curios cum suna franco-moldo :) pune pe web si ceva citit de tine.

eram convins ca la taclalele unor femei poti adormi linistit (no offense), da uite ca probabil moldovenii au un talent aparte la povestit... de ce nu scrii? sau de ce nu trimiti, de exemplu la Dilema? sau whatever - atitia ne-chemati scriu peste tot, ce pacat ca nu apar mai la suprafata de-astia ca tine, mare pierdere.

21 aprilie 2010, 18:46  

Vasia, Andrei si Radu, multumesc pentru comentarii, imi fac nespusa placere.

Anonim, nu vorbesc chiar asa ca nu m-ar intelege lumea :)) Dar imi place sa scriu asa, iar cand sunt obosita ca atunci cand am scris articolul o dau numai in moldovenisme :))

21 aprilie 2010, 20:09  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire