Denisa contra Franţei

După cum ştiţi, pe 16 mai am fost să dau examenul de franceză la Sorbona, obligatoriu pentru străinii membri ai UE care vor să se înscrie la facultate (pentru cine are nevoie de precizări, se numeşte "Certificat pratique de langue française Compréhension et Expression"). Cum am fost după rezultate, să profit de ocazie să vă povestesc şi cum a fost.

Am ajuns în faţa amfiteatrului pe la 8 jumate, dacă nu chiar înainte, fiindcă ora la care trebuia să fim toţi prezenţi era 8.45 şi mă cunosc prea bine, dacă plec de acasă la timp ajung în întârziere. Mi-a trecut stresul când i-am văzut pe ceilalţi: unul de naţie neidentificată cu care trebuia să vorbeşti rar şi tare, un refugiat kurd ceva mai dezgheţat, două chinezoaice al căror accent tortura franceză mai ceva ca inchiziţia, probabil doi sau trei români care n-au deschis gura şi doi spanioli. M-am împrietenit cu o româncă simpatică, dar mai stresată ca mine, cu care am uitat să reiau legătura dup-aia (ruşine mie, da) şi după câteva poveşti despre examen, exploatând amintirile Alexandrei care deja trecuse prin asta, am fost chemaţi în sală.

Subiectele au fost uşurele (strict pentru mine zic); dacă sunteţi curioşi, le puteţi vedea aici. Am ezitat o vreme în faţa subiectului de redactare, unde aveam de ales între eseu sau compunerea unui sfârşit pentru textul de la subiectul precedent. Eseul era mai uşor, dar mă îndoiam că puteam spune ceva nou faţă de ceilalţi veniţi la examen, mai ales în 25 de rânduri, aşa că am scris o continuare uşor fantastică, ceva cam ca pe vremea când voiam să scriu ca Eliade, şi am ieşit printre primii. Mi s-a zis să mă întorc la cutare oră pentru examenul oral - noroc că ieşisem în acelaşi timp cu tipul kurd şi, după ce mi-a povestit că ceruse azil politic aici şi învăţase franceza în câteva luni (avea şi nivel bun pentru timpul petrecut învăţând, drept să zic), am vorbit puţin despre examen şi mi-a zis că auzisem greşit ora: unu jumate în loc de unşpe jumate.

După ce am îngheţat binişor afară, în ciuda a două cafeluţe fierbinţi de la automat, ne-am întors în faţa amfiteatrului pentru proba orală colectivă. Mă temeam puţin de ea, că poate n-o să aud bine cine ştie ce şi o să scriu tâmpenii - teamă nefondată, de altfel, că acasă al meu deschide teveul pentru zgomot de fond şi numai asta aud toată ziua; şi nu pot să zic că n-am înţeles vreodată ce spun ăia. Dar aşa-s eu, fricoasă fără motive. În mod previzibil de altfel, a fost foarte uşor: înregistrarea pe care am ascultat-o era citită ca pentru clasa întâi, fooaaarte raaaar şi biiiine artiiicuuulaaaat, de parcă aşa ar vorbi francezii în viaţa reală. Am greşit o singură chestie fin'că-s ameţită şi de două n-am ascultat un anume fragment care-mi trebuia pentru răspuns.

După o pauză lungă în care am hoinărit pe străzi, zgribulită de frig, a urmat proba orală individuală, de care mă temeam cel mai mult. Timidă fiind, nu-mi place să vorbesc cu străini (mă înroşesc, mă bâlbâi şi altele din astea) şi cu atât mai puţin de faţă cu un juriu şi treij' de oameni care mă ascultă. S-a dovedit însă că cei patru profesori din juriu erau aşezaţi în bănci şi vorbeau cu fiecare candidat individual. Am ochit unul care arăta interesant - semăna cu DeMaio şi cred că de aia l-am ales -, mi-am scris ideile pe o ciornă şi când i-a plecat candidatul, m-am înfiinţat, numai zâmbet. Îmi plăcea şi subiectul dat, despre downloadul ilegal şi proiectele de lege propuse în Franţa pentru stopare, dacă m-ar fi lăsat să vorbesc liber i-aş fi turuit până-i făceam capul calendar.

Numai că după ce m-a salutat, tot numai zâmbet, mi-a şi luat ciorna, cică "mulţumesc pentru scrisoare, dar nu trebuia". Mnoa ghini bre, da' di ce mi se mai dă hârtie dacă mi-o iei când vin să discut, a? Şi uite aşa, în loc să vorbesc singură cum credeam, am avut o discuţie ca-ntre prieteni, cu contraziceri, întrebări de ambele părţi, el că nu-i bine să downloadezi, eu că asta merită dacă lansează un joc la 50-100 € că-s disperaţi să-şi amortizeze costurile, el că au nevoie că să-şi plătească oamenii, eu că şi-i pot plăti foarte bine punând un preţ normal şi că pe termen lung o să le vină şi profitul, şi că oricum n-au cum să depisteze cine ce downloadează fără să încalce constituţia, el că ba se poate, eu că nu şi vin cu poveşti şi exemple şi detalii tehnice (la un moment dat se uita la mine cum debitam cu o expresie gen "ha?"), până n-a mai zis nimic şi a mâzgălit nuşce pe foaia de examen. Am văzut eu că mi-a dat numai 20 de puncte din 25 şi-am vrut să deschid gura, dar cum oricum nu mă lăsase să vorbesc organizat şi cică oricum în Franţa nu se dă notă maximă, am lăsat-o moartă-n păpuşoi. I-am mulţumit de discuţie şi el de colo cică să nu-l mint aşa pe faţă. I-am replicat râzând că mă bucur de fiecare ocazie de a vorbi cu un om inteligent şi n-a ştiut ce să zică, a dat-o în "hai să nu exagerăm".

Şi uite-aşa a trecut temutul examen de franceză, la care am luat: 22 din 25 la gramatică, pentru care merit să-mi dau palme, că la asta nu-mi permit să fac greşeli; la scris (întrebări pe text şi redactare) 21,50; oral colectiv 24 din 25, că v-am zis că am ratat un răspuns, iar la oral individual 20,50; adică un total de 88 de puncte din 100, cu menţiunea "Foarte bine", ceea ce e dezamăgitor, că în liceu m-am obişnuit cu note maxime la franceză. Se vede că m-am cam lăsat pe tânjală. Nenea de la secretariat însă, cel care mi-a dat diploma, m-a luat cu "oaau ce notă mare aveţi", de-am crezut că-mi zice un măcar un 95, nu 88. Nu vă mai zic ce figură a făcut când i-am zis că aia e notă proastă, că vă închipuiţi singuri, dar m-a felicitat de două ori, probabil ca să mă convingă de contrariu. De altfel, toţi francezii mi-au repetat până m-au ameţit de cap că e notă foarte mare, că ei n-ar fi luat nici atâta, că la ei nu se dau note maxime orice-ar fi, că oricum la Sorbona sunt severi, etîcî, etîcî, etîcî.

Săptămâna trecută am fost şi să depun dosarul de înscriere (chiar, voi aţi mai făcut scrisori de intenţie pentru facultate? că eu nu), mai rămâne să primesc un răspuns pentru bursa aia şi să sper că mă primesc ăştia la facultate. În episodul următor, vă povestesc cum mi-am găsit de lucru şi cum a fost până acum.