Blogger Template by Blogcrowds.

O sa ajung sa urasc functionarii, publici sau nepublici, ca vad ca tembelismul e primul criteriu dupa care-s alesi p-aici, prin tara branzii putrede.
M-am dus la posta sa ridic niste bani de la tata. Nemancata, cu gatul tot mai uscat, am stat in picioare aproape o ora la coada, pentru ca au 5 ghisee, dar, evident, numai doi functionari, ca dor n-o sa speteasca mnealor sa fie toti la serviciu la ora la care toata lumea are trebi la posta. Asa. Rabd cu stoicism foamea, setea si durerea de picioare, ajung la ghiseul la care trona o vaca blonda la menopauza, ii zic ca vin sa iau niste bani prin Western Union. Mai pierd 5 minute cu formularul (care nu-i disponibil cat astepti), intre timp asta se ocupa de altul, mai pierd 10 minute din cauza aluia, ii dau in sfarsit formularul si buletinul, asta se uita la mine si-mi zice ca nu-i bun. Ma uit inapoi la ea si astept sa-mi explice. Zice ca nu am data de nastere pe el. I-o arat. Imi zice ca n-am semnatura. Ii intorc privirea plictisita si-i zic:
- Acu' doo saptamani a fost bun, si tot aici la posta s-a-ntamplat.
- Pai colegul care a facut asta nu trebuia sa va dea banii, sa veniti cu pasaportul.
- Madam, acu' doo saptamani si-acu o luna si de cand sunt in Franta, am ridicat banii cu buletinul, s-acuma vii si-mi spui ca nu-i bun? insist eu, ca poate ii intra o raza de lumina in capul ala in carebate vantul si-si da seama ca daca altor doozeci de functionari colegi cu ea le-a ajuns buletinul, ar trebui sa-i ajunga si ei. Sau daca nu, macar sa nu ma trimita acasa dupa o ora de stat dupa fundul ei, ca s-a mosmodit mai ceva ca o baba pe jumate paralizata si cu cataracta. Dar nu, isi pastreaza expresia de vita sub soarele amiezii pe care o sacaie o musca insistenta, si ma trimite dupa pasaport. O injur printre dinti si plec.
Inainte s-o iau spre casa, ma gandesc ca poate la banca (celebra Société Générale) fac si transferuri Western Union si-asa ma scutesc de-un drum, ca tot voiam sa-mi pun banii-n cont. Trag aer adanc, sa-mi pacalesc golul din stomac, si-o pornesc spre banca. Acolo, iar coada, dar numai vreo trei omuleti, asa ca indraznesc sa-i zic lu' nenea de la ghiseu ca vreau o informatie (adica treij de secunde din timpul lui, dupa care, in functie de raspuns, ma pun la coada). Se uita la mine de parca i-am cerut cartea de credit si pin-ul si-mi zice sa astept sa-mi vina randul. Ma oftic. Astept, injurand in gand toata sleahta de tampiti pusi in spatele ghiseurilor de niste tampiti mai mari ca ei. Imi vine randul. Il salut, bla bla, "faceti transferuri prin Western Union?
- Ce?
- Transferuri de bani, repet, mai rar. Prin Western Union.
- Prin ce?
- Prin Western Union.
Se uita la mine, ca vita de mai devreme la un mesaj de eroare Vista.
Ma enervez.
- PRIN WESTERN UNION - 'tu-ti gatu' ma-tii, ii zic in gand - vrei sa-ti desenez?
- Aaaaa, face, de parca a avut o revelatie. Uestern iuinion, pai daca-i prin uestern iuinion..., se maimutareste.
"Ah, vede-te-as la sapa, crapa-ti-ai capu' de handicapat, si pe aia care n-o facut avort si te-o pastrat, catarule", ii mai urez, tot in gand, in timp ce strang cat pot cureaua gentii, ca sa nu-i dau cu ea in cap.
El se hlizeste la mine ca un maimutoi drogat cu prenandez:
- Uestern iuinion, uestern iuinion... nu facem.
Ii urez sa moara incetul cu incetul chinuit de picatura chinezeasca, ii salut colega care n-avea nici o vina si plec, pachet de nervi si pregatita sa explodez la primul care ar fi indraznit sa zica sau sa faca ceva mai aproape de dooj de metri de mine.
Vede-i-as crapati cu burta-n sus, retarzi ajunsi pe locuri de relatii cu publicul, sta-v-ar salariul in gat sa va stea!
Si nu cunosc pe nimeni care vinde aruncatoare de flacari, ca asa mi-ar prinde bine unul maine...


Vreau ceva si nu stiu ce, ma simt indragostita si nu stiu de cine, mi se pare ca sufar si nu stiu de ce.

... e pentru mine o cana plina cu cafea tare si binemirositoare.
Asta apropo de leapsa la care Pisicot mi-a dat voie sa particip si pentru ca voiam sa ma laud cu cana mea, care e roz, zambitoare si simpatica. De, cana pentru fete.


Dau mai departe lui Miaita, sa faca o poza misto asa cum stie el, Putty, Zappy si Monicai .



Am fost azi sa depunem ultimul act care lipsea din dosarul pentru casatorie, si anume atestatia de asigurare medicala. Sa va explic: oamenii mi-au dat o lista pe care scria sa aduc un justificativ de domiciliu: atestatia de asigurare SAU extras de cont SAU atestatie de gazduire (sau ma rog, cum s-ar putea traduce attestation d'hébérgément) SAU chitanta de telefon/chirie sau orice alt document cu numele meu si adresa lui pe el.

Prima data le-am dus un extras de cont, ca pe foaia de la asigurarea medicala era numele lui - pentru motivul simplu ca eu nu lucrez si ma inscrisese pe asigurarea lui - si ne-am zis ca n-o fi bun. In ciuda faptului ca pe lista pe care ei insisi o facusera scria clar una sau alta, tanti mi-a zis ca extrasul de cont nu-i destul si sa-i mai aduc ceva. I-am explicat frumos ca nu am nici un fel de venit si deci nu platesc chirie, telefon, internet, lumina sau altele si ca i-am adus hartie de la prefectura, completata frumos si semnata, care dovedeste ca stau la Dani si ca el imi asigura cele necesare vietii in aceasta tara fabulominunata. Tanti nu si nu, ca sa-i mai aduc ceva. Ne-am intors prin urmare azi sa-i aducem atestatia de asigurare medicala, pe care mi-o ceruse.

Cand colo, alta surpriza, pe langa faptul ca in locul functionarei de ieri, care totusi era ok, amabila si zambitoare, dam peste o babornita acra care nici nu prea stia care-i exact rolul ei pe-acolo. Atestatia nu-i buna, ca-i pe numele lui. Bine femeie, ii zic, da' ti-am zis ca nu lucrez, ce dejtu' meu vrei sa-ti mai aduc? Poze cu mine si cu prefectul in fata usii cu numele noastre pe ea? Nu, ca trebuie asa si pe dincolo, act cu numele meu si adresa din Franta. Presimteam ca urmarea n-o sa fie placuta si am tras aer adanc in piept inainte sa-i zic ca-i aduc punga in care-mi vine Cosmopolitanul. Si nu i-am zis. Mi-am adus aminte in schimb ca aveam permisul nou, facut aici, cu tot ce trebuie pe el, ba inca si cu poza mea, stampilele si semnaturile oficiale. Il scot triumfatoare si i-l bag sub nas: na justificativ! oficial si semnat de sefu' tau! si-i bag un zambet larg.
- Nu-i bun, zice tanti, nu ajunge.
- Da' de ce dejtu' meu nu-ti ajunge?! imi vine sa-i urlu. Nu-i destul de oficial?!
- Ba e oficial, dar casatoria e altceva, nu-i destul.
- De ce nu-i destul, are si poza mea pe el, ii facut acu' cateva luni, cu adresa din Franta, semnat de prefect, ce dejtu' meu, nu-i la fel de oficial ca mariajul.
- Ba e, da' de fapt nu-i, ca nustiuce, casatoria-i altceva [altceva ce, 'tu-te-n gatu' ciorii?!], permisul nu dovedeste ca blablabla, aduceti altceva.
Am crezut ca-mi explodeaza capul in fata unei asemenea tembele. Dani i-a raspuns repede, ca sa nu-mi lase timp sa fac niste referinte traditionale la neamuri si stramosi, pe care oricum nu le-ar fi inteles:
- Doamna, zice, nu intelegeti ca nu mai avem ce sa va aducem? Domnisoara nu lucreaza, sta la mine si eu platesc tot. V-am dat tot ce aveam.
- Nu-i destul, ca nu dovedeste ca sta la dumneavoastra.
- Da' atestatul de la prefectura la ce plm serveste? se enerveaza si Dani.
- Nu-i destul, dom'le.
- Pai si cu strainii care n-au cu ce sa dovedeasca unde stau ce faceti?
- Pai nu-i casatorim.
CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE ???
Acuma ati inventat si interdictie la casatorie, mama voastra de handicapati mancatori de mucegaiuri, trai-v-ar familia-n razboi infipta-n teava tunului!! Altceva mai intelijent n-aveati de facut, manca-v-ati codul civil, ca dor tara-i minunata si cânii comunitari care nu exista se plimba cu croissantele sub coada!
- Duceti-va la asigurari sa va dea alt atestat pe care sa fie si numele domnisoarei, zice tembela. Ca la sfarsitul fiecarui an, dam dosarele la procuratura si daca nu-s toate actele in regula, se anuleaza casatoria.
Si ala o sa fie mai oficial decat permisul de conducere cu toate stampilele, sta-ti-ar atestatu-n gat? Tu nu te gandesti ca prostia aia de foaie po' s-o fac eu acasa si tu, ca vaca, s-o iei de buna?
Infuriata mai rau ca un cuib de serpoaice la PMS, il apuc ferm pe Dani de-o manuta si-i susur:
- Hai sa mergem dupa hartia aia pana nu se inchide.

Ne ridicam si iesim, incercand sa ne pastram calmul. Ne indreptam spre sediul securitatii sociale sau cum naiba s-o traduce, care din fericire pentru nervii nostri nu era departe, timp in care dezbatem foarte aprins daca a) functionara e o tampita care nu si-a invatat bucatica de parcela de legi, caz in care, dac-o prind cu musca pe codul civil, n-o sa-i fie usor; sau 2) legile Frantei sunt tampite si facute de niste cretini, ceea ce mi-o face si mai draga.

Din fericire, odata ajunsi acolo, am dat peste o doamna care s-a mirat si ea cu noi de ce tampenie ni se cere si a fost atat de draguta sa schimbe datele si sa scoata multdorita foaie cu numele si adresa pe ea, pe care as fi putut s-o scot si eu la imprimanta, dar care, vezi Doamne, pentru procuror ar fi fost mai oficiala si mai superioara unui permis de conducere. M-am si gandit ca, odata ce tanti ma anunta ca-i bine si dosaru-i complet, sa-i zic ca foaia am gasit-o pe net, am pus numele si adresa mea pe el si i-am adus-o ei, sa vad cum se face alba-verde-cacanie si sa-i intre poate lectia la bostan. P-orma, odata ajunsi acolo, cand ne-am vazut cu sacii in caruta i-am zis numa' pa si ne-am luat talpasita, pana nu s-a razgandi si ne-a mai cere inc-un teanc de hartogaraie justificative de nuscefundulmeumaiinventeazaastia.

Deci, dragilor, daca vreti sa imigrati, gasiti-va alta tara, ca asta-i de tot cacatul. In schimb, daca credeti si ziceti ca Romania e asa si pe dincolo, mutati-va aici, si sa-mi ziceti mie cutu' daca nu v-a apuca dorul de patrie dupa sase luni.

Sunt in pana de idei. Mare. Mi-am promis insa, cand am inceput blogul, sa scriu in mod (cat de cat) regulat, ca sa ma obisnuiesc pentru cand voi fi mare si voi scrie carti.

Cum azi (si ieri si alaltaieri si rasalaltaieri) am un blocaj provocat de lene care ma impiedica sa gasesc un subiect interesant, o sa fur idei de la altii, incepand cu Zappy, de la care mi-a placut postul despre vise.

Cel mai adesea visez povesti eroico-fantasy, surprinzator de coerente, in care eu sunt, ofcors, eroul/ eroina care detine un obiect dorit de multi: ori vreo sabie minunata si stralucioasa, vreo piatra pretioasa ori vreun sfant Graal. Acesti multi care vor sa puna mana pe jucariile mele ma urmaresc prin tot felul de castele si labirinturi, dar eu si prietenii mei (caci, bineinteles, se alatura si altii cauzei mele nobile, care este) le tinem fata cu succes. Dupa astfel de vise, ma trezesc cu porniri de Xena si cu regrete ca nu m-am nascut elf.

De asemenea, am inceput sa visez urat din ce in ce mai des. C-o fi de la stres, de la dragostea pentru tara straina in care ma aflu de nevoie sau pur si simplu de la frica renascuta de intuneric, nu stiu. Cert e ca, desi imi place la nebunie sa dorm, de parc-as fi neam de mâta, in ultima vreme incerc sa intarzii cat de mult momentul bagatului in pat. Sa nu mai zic ca domnul consort, care ar putea sa ma tina in brate ca sa ma apere de baubau, asa cum mi-a promis inainte sa ma mut, ei bine, dumnealui se-ntoarce bine-mersi pe burta si incepe sa sforaie linistit inca dinainte ca eu sa fi terminat de imbracat pijamaua. In momentul ala imi raman doua optiuni: sa ma bag cumva cuibarita langa el si sa stau cu ochii-n tavan pana adorm, ceea ce nu prea-mi surade, ca adorm si greu; si b) sa aprind veioza si sa citesc pana la 4 dimineata, pana adorm cu nasu-n carte si cu lumina aprinsa, ceea ce are avantajul ca ma tine ocupata si nu ma mai gandesc la tampenii pana ma ia somnul.

Sa revin insa la visele urate. Nu pot sa zic ca am cosmaruri adevarate, de-alea de la care te trezesti cu sangele inghetat, cu spatele sloi si cu parul ridicat, de nu-ti mai vine sa dormi pentru cateva zile. Ce numesc eu cosmar e unul din visele acelea in care vrei sa tipi si nu poti, vrei sa fugi si parca ai picioarele prinse-n smoala, cazi de undeva (ceea ce ma-ngrozeste de-a dreptul si-mi da palpitatii, ca mi-e asa frica de gol ca nici in lift nu ma urc, ca sa nu mai zic de parcurile de atractii) sau, cel mai urat, stii ca e ceva rau langa tine si nu poti face nimic.

Imi amintesc de un cosmar din copilarie (de care am zis si-ntr-un comentariu la postul lui Zappy) care m-a marcat. Am visat ca eram in sufragerie, iar ai mei erau in balcon, ne despartea doar usa cu geam si perdeaua, cand in casa au intrat doi vampiri. Macar daca ar fi semanat cumva cu Lestat, dar nu, ai fi zis ca erau fratii primului Dracula aparut pe ecran. Am dat sa fug spre balcon, m-am impiedicat si am cazut, iar ei au inceput sa rada in timp ce se apropiau incet de mine si ma tachinau ca "daca-i chemi pe parintii tai, plecam". In timp ce ma taram pe coate spre usa, am inceput sa tip cat puteam eu de tare, numai ca din gat nu iesea nici un sunet. Incercam cu disperare sa tip , trageam aer in piept cat de mult puteam si-mi incordam corzile vocale, dar nu se auzea nimic. Ajunsesem langa perdea, eram aproape, puteam sa scap de urateniile care se apropiau ranjind de mine, numai ca acel ultim pas care m-ar fi salvat nu putea fi facut. Ii auzeam pe ai mei razand in balcon si nu puteam sa-i strig, imi simteam corpul ca prins in smoala si nu mai puteam inainta. Unul din monstri m-a prins de umar, am tresarit violent si am deschis ochii. Mama era langa mine, speriata - ma apucase de umar ca sa ma trezeasca, pentru ca tipam prea tare.

De multe ori visam ca eram la geam si cadeam, un lucru care m-a terorizat in copilarie, din cauza unui film. Alteori saream din avioane, de pe cladiri, iar emotiile erau atat de puternice si groaza asa mare ca ma trezeam brusc, transpirata si cu inima batand ca la un iepure cu tahicardie. La fel mi se intampla si cand visam fantome, demoni si alte oratanii nevazute si terorizante, de trebuia sa stau cu veioza aprinsa si nu mai puneam geana pe geana pana dimineata. Ba am visat o data ca am omorat-o pe mama, pentru ca se transformase in strigoi, si m-am trezit plangand si cu perna uda. Cum am vazut-o, am prins-o in brate si am strans-o tare, de n-a stiut biata mama ce ma apucase, si am fost in stare de soc toata ziua.

Cel mai enervant e insa cand visez ca trebuie sa fug sau sa ajung cat de repede undeva si inaintez ca prin melasa. Ma incordez cat pot, incerc sa fug in salturi, cum fac la mare ca sa evit forta de frecare a apei, dar tot nu reusesc sa avansez mai repede. E frustrant si ma trezesc enervata, de nu stie saracul Dani ce m-a apucat.

Si pentru ca tot vorbiram de vise aparute din diverse fobii, in perioada in care ma pregateam de mutat in Franta am visat foarte des ca ba pierdeam autocarul, ba imi uitam valiza, biletul, banii sau pasaportul acasa, ba ca pleca autocarul sau avionul de sub nasul meu, cu bagajele mele, pentru ca eu eram ocupata sa fac nu stiu ce. Mai rau era ca, in vis fiind, eram convinsa ca sunt treaza si ma apuca disperarea ca "ce ma fac eu acuma fara bani/ bilet/ acte?"

Recitind postul asta, imi dau seama ca dintre visele frumoase nu-mi amintesc decat unul, care-i cam prea intim ca sa fie povestit. Prin urmare, doamnelor si domnilor, ne vom opri aici.


PeSeu: poze noi pe blogul foto

... pentru vizitatorii cu blog pe Blogger: cand vreti sa schimbati culorile blogului, si voua va dispare orice preview sau numai eu vad pagina alba? Ca de cateva zile incerc sa fac niste schimbari cosmetice si cum dau click pe o culoare, hop dispare previewul. Si ma-nerveaza!

Ana

Ne-am intalnit in liceu, intarziasem la prima ora, eram pierduta, cineva mi-a aratat drumul. Am intrat, emotionata, ca de fiecare data cand mi se acorda atentia unui grup, si m-am asezat pe singurul loc ramas liber in clasa - langa ea. De atunci si pana la bac am ramas in aceeasi banca, am impartit temele la mate si la franceza (eu, avansata, ii corectam zambind verbele puse mereu la infinitiv si-mi era draga pentru ca facea mereu aceleasi greseli), notitele la romana si caietele "de chat" - un fel de mess palpabil si mirositor a pix - pe care le umpleam de discutii adesea fara sens in timpul orelor, povestile despre baieti, despre relatii, despre prieteni din afara scolii.

Imi amintesc ca eram geloasa pe prietena ei din generala cu care isi petrecea mai toate pauzele, ca voiam sa stea numai cu mine, sa iasa numai cu mine, sa-mi explice de ce pe mine ma iubeste mai putin decat pe ea. Mi-a promis un eseu pe tema asta, pe care nu l-a scris niciodata, iar dupa liceu nu am mai intrebat-o nimic.

Imi amintesc momente invaluite in lumina aurie, petrecute cu ea - zile calde de primavara in care ne indreptam amandoua spre casa tinandu-ne de mana; plimbarile prin parc, povestind vrute si nevrute si sarind sotronul, indiferent daca gaseam unul desenat cu creta sau nu, cu incantarea unor fetite, sub privirile surprinse, dezaprobatoare sau zambitoare ale trecatorilor mai in varsta; cum ne duceam una pe alta in spate prin culoarele liceului sau pur si simplu ne urcam pe banca, ghemuite una-n alta si pisicindu-ne, de ne iesise vorba ca suntem lesbiene, ca tot erau la moda t.A.T.u.; zambaricii pe care mi-i desena pe caiete; "luptele" de la ea acasa, in care incercam sa ne trantim una pe alta pe canapea si care sfarseau invariabil cu rasete nebune; singura noapte in care am dormit la ea - dormit, vorba vine, de fapt am facut clatite cu ciocolata, ne-am indopat, ne-am uitat la televizor si am povestit in pat. Mai tarziu au venit plimbarile prin Copou si rarele iesiri impreuna, amandoua fiind prinse cu facultatea si iubitii respectivi, iar apoi... am plecat.

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire