Probabil v-aţi dat seama până acum că administraţia franceză e mai specială decât altele (specială ca un copil al Cernobâlului adică, săraca), dar nici nu încearcă s-o dezmintă cumva. Ba dimpotrivă, dacă ar avea ocazia să te facă să urci şi să cobori Golgota cu o roabă de hârtii după tine, ar face-o. Înscrierea la facultate e deci un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru ei (cred că de aia au şi pus Sorbona pe deal, nu-s proşti).
Se începe cu preînscrieri, în iunie: diplome de bac, traduceri, copii după diplomă ŞI după traducere, certificate, acte, tot ce ai acasă şi ţi-a fost dat de la şcoală. Orice şcoală. Dacă s-ar fi dat diplomă de absolvire a grădiniţei, şi pe aia ţi-ar fi cerut-o. Nu se ştie, poate ai avut vreo notă relevantă la sculptura în plastilină şi le-o fi trebuind. Cu toate astea şi cu rezultatul testului de franceză, CVul şi scrisoarea de intenţie, plus plicuri şi timbre te duci la biroul de validare a diplomelor străine, sau mai bine zis bâjbâi pe culoare după el, că de fapt e într-o curte în care ajungi doar dacă găseşti uşa secretă, că doar n-o să-ţi pună indicatoare, nu? Le laşi lui nenea la birou, care n-are nici măcar un scaun să te aşezi şi tu, de tre' să scrii din picioare, şi p-orma te duci acasă şi aştepţi să te caute ei.
La vreo săptămână după, ţi se trimite răspuns în plicul pe care l-ai dat tu mai devreme dacă te-au primit sau nu. Pe mine m-au primit, aşa ca aveam şi un teanc de hârtii în el: scrisorică de la preşedintele universitarii, hârtii de completat (nu vreau să ştiu de ce erau roz, tip hârtie igienică) în care mă întrebau şi de străbunici la ce şcoală au fost, hârtii care-mi explicau ce să scriu în hârtiile de completat (cele din urmă erau mai multe decât cele dintâi, bineînţeles), hârtii cu reclame despre ce asigurare de student să iau şi alte inutilităţi. Mai departe n-am înţeles prea bine: pe siteul lor zicea să îmi fac programare pentru înscriere în septembrie, aşa că mi-am făcut, dar a trebuit să mă duc cu câteva zile înainte la biroul pentru străini că nu-mi găseam diploma de bac acasă şi am crezut că mi-a rămas la ei (era acasă, dar în alt dosar decât ar fi trebuit). Ei, şi nenea de la birou s-a răstit la mine că "faceţi totul exact pe dos domnişoară! să ştiţi că noi dăm ritmul muzicii nu dumneavoastră!! eu trebuia să vă fac programare, să veniţi la mine!" "Am făcut exact cum scrie pe siteul Sorbonei", am susurat eu dând din gene, dar cu dorinţe ucigaşe reţinute cu greu. "Bine, atunci lăsăm data la care v-aţi făcut programare, şi vă mai trebuie nişte hârtii de la noi" şi-mi mai dă încă o foaie verde să completez. Super, până la înscriere poate colecţionez toate culorile curcubeului.
Bun, într-o miercuri de septembrie la 11 fără un sfert eram în faţa biroului unde aveam programare. O coadă, tată... de am avut aşa o presimţire neagră cum că programările alea se făceau aşa, ca să încarce serverul. Da' de-amu ce să fac? Dacă tot eram acolo, am stat. Amândouă, că venise şi Alexandra, să-mi ţină de urât, cred că avusese un vis premo... premini... d-ăla în care vezi viitorul. La capătul cozii sau mă rog, la capătul şnurului care marca teritoriul de coadă, era un panou care zicea aşa: "Pentru diplomele franceze, treceţi obligatoriu prin amfiteatrul Guizot". Bun, îmi zic, eu am diplomă românească, stau aici că mai pleacă lumea la amfiteatru şi ajung mai repede în faţă, na. Sâc, da. Iese un tip din birou, anunţă "Aţi fost la amfiteatrul Guizot? Nu? Duceţi-vă, e obligatoriu. Şi hop, juma de coadă face stânga-mprejur şi mă trezesc aproape în faţă. Numa bine, că era deja 11 şi 20, deşi nimeni nu părea să se preocupe de faptul că aveam programare la 11. Mai aştept puţin, tipul tot iese să strige "Pentru ghişeul 1 cine e? Pentru ghişeul 5 cine e?", numai pentru ghişeul 3 de-al naibii nu. Într-un final, strigă şi asta, mă prezint, se uită la dosar, "La amfiteatrul Guizot aţi fost?" "Nu, că n-am diplomă franceză." "Da' duceţi-vă totuşi, a doua uşă pe stânga." Băga-ţi-aş afişul făcut sul în...
A doua uşă pe stânga era de fapt un culoar, şi ăla cu uşi pe stânga şi pe dreapta. Na-ţi-o frântă ca ţi-am dres-o! Amu ce să facem, ne-am tot uitat la uşi sperând că găsim amfiteatrul înainte să se termine culoarul. Intrarea era de fapt ascunsă după uşa sălii din capătul holului, nu ştiu cine o fi desenat planurile Sorbonei, da' cred că avea probleme cu geometria şi planurile. În amfiteatru, surpriză! Era coadă. Patru oameni la catedră, dar o singură coadă, că de, nu era să muncească toţi, nu? Stăm şi acolo, o enervez pe Alexandra că tot dau din picior, mă bucur că în jur nu se înţelege româna fiindcă le uram de bine ălora, alţii se bagă în faţă, îi înjur şi pe aia, nimeni nu comentează, ajung în sfârşit la catedră. Ăla mă întreabă, aveţi programare? Am, zic, da' la biroul C 432, a fost pentru ora 11. Nu, zice el, pentru ăsta era, da' n-are nimic că-i deja 11.40. Aha, iar sunteţi organizaţi între voi şi explicaţi totul clar pe site pentru bieţii boboci. Brava. S-a uitat ăla dacă am hârtiile, mi-a pus ştampilă şi m-a trimis înapoi la celălalt birou. La coadă, evident.
Mai stau o dată la coadă, ajung iar la tipul ăla, mă întreabă dacă am fost la amfiteatru, da am fost, m-ai trimis tot dumneata, ce, nu-ţi mai aminteşti? Îs singura cu capu' roşu de pe-aici, mai greu să mă confunzi. Mă bagă înăuntru, mă duce la ghişeul 3 şi mă pune să stau lângă o tipă care şi ea aştepta. Revelaţie pe care o dezvălui prin sms Alexandrei, rămasă afară: ştii de ce nu înainta coadă pentru ghişeul 3? Pentru că la ghişeul 3... nu e nimeni! D'oh. Îmi vine să mă dau cu capul de masă. Tanti vine după zece minute, pe puţin, se ocupă de fata care aştepta lângă mine încă zece minute, se mişcă încet să nu obosească, vorbeşte rar să nu cumva să termine prea repede, cheamă un coleg să-l întrebe nu ştiu ce, dispare... reapare, iar discută, iar dispare să facă o copie... îmi vin diverse gânduri legate de spânzurat cu chiloţii verzi praz care i se văd când are nefericita idee să se aşeze pe vine să umble la un sertar , împreună cu vergeturile pe pernuţele laterale şi linia aceea a fundului care se vede în mod tradiţional când se apleacă instalatorii... revine, termină în sfârşit cu biata fată şi vine rândul meu.
Altă surpriză plăcută. Umblasem juma de zi să găsesc un traducător, să-mi fac diploma de bac, şi mai dădusem şi 35€ pe zece minute ale lui nenea, ca să mi spună tanti la ghişeu, senină, aaa da' nu e nevoie de diplomă, că aţi fost la biroul de validare pentru străini şi aveţi foaia verde! Şi zbang, două palme imaginare, una ei şi una molâului de la birou care n-a putut să caşte gura să-mi zică, 'r-ar ei să fie de franţuzi care nu pot să vorbească între ei!! Îmi infing unghiile-n palme şi pumnii în scaun, îmi lipesc un zâmbet tâmpit pe faţă şi suport în continuare cu stoicism. Încă zece minute şi scap, încă cinci minute şi scap, da am titlu de sejur pe 5 ani, da, ce noroc, da îs măritată, nu mă interesează că bărbatu-tu îi străin şi vrea şi el unul, da, treci mai departe, aşa, pune ştampila, bravo, du-te şi fă copie, hihihhahaha da, ce xerox prost aveţi, zâmbesc forţat în continuare, da ştiu, dacă am lichid plătesc la alt birou, da, ăla de vizavi la etajul 3, care închide la amiază, ies în sfârşit de acolo, e doişpe şi douăzeci.
Fug la contabilitate, norocul meu, cea cu care vorbisem dimineaţa era încă la birou (că fusesem şi acolo la 10, să ştiu dacă plătesc înainte sau după) şi e atât de drăguţă încât mai rămâne pe timpul ei de pauză ca să pot plăti eu. În sfârşit, îmi da chitanţa şi cardul. Victorie! Am terminat cu toate! Sunt studentă!
S-o crezi tu. Mai sunt şi înscrierile pedagogice, săptămâna următoare.
Yay.
Postări
