Acum 9 ani
Postări
Se afișează postările cu eticheta una mică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta una mică. Afișați toate postările
- Bună dimineaţa, am vrea două mic-dejunuri cu brioşe şi cafea, vă rog.
- Îmi pare rău, nu mai avem brioşe.
- Cu clătite atunci?
- Ok, dar ne rămâne numai o porţie.
- Iau eu, şi aş vrea nutela pentru ele.
- Nu mai avem.
- Sirop de arţar?
- Nici.
- Atunci luăm cornuri.
- O să trebuiască să aşteptaţi 20 de minute...
- Atunci ce aveţi?
- Egg muffins (pâiniţe cu ou ochi şi şuncă).
- Bine, iau din alea şi un iaurt cu fructe în plus.
- Nu mai avem iaurturi...
...şi aşa am dus-o toată dimineaţa. Mi-a fost aşa ruşine ieri din cauza incompetenţei unui manager că ar trebui să mi se dea o primă.
Vine alaltăieri o femeie să-şi ia o cafea, ca orice om dimineaţa. Numai că maşina e stricată de câteva zile şi nu putem face nici un fel de băuturi calde; mă rog, putem, da' numai când vrea ea, te trezeşti din senin că face ba două cafele, ba un espresso, ba lapte cald, ba... Prin urmare, Johanna şi-a cerut scuze că nu o putem servi, i-a explicat de ce şi tot restul. Clienta, înţepată tare:
- Vaaaai, să vă fie ruşine, aţi putea măcar să puneţi un anunţ să ştie şi clienţii că aveţi probleme nerezolvate...
Şi Johanna, dulce:
- Doamna, este un afiş pe uşa cea mare, unul pe uşa laterală, unul chiar aici şi unul afară.
Eu am chicotit discret, dar draga de Linda a izbucnit într-un râs sonor chiar în faţa femeii, care a pus capul în jos şi a plecat fără să mai zică nimic.
Apăi na, degeaba-s afişe, mai trebuie şi să le citeşti...
Mi-a fost zilele astea o poftă teribilă de cafea irlandeză, de-am bătut tot oraşul în sus şi-n jos să găsesc un loc unde se face. După multe întrebări în dreaptă şi-n stânga, o chelneriţă mi-a zis unde aş putea găsi. Ajunsă cu pofta-n dinţi la barul respectiv, m-am dus direct să întreb dacă au, că să nu mă aşez degeaba:
- Bună ziua, serviţi cafea irlandeză?
- ... Nu ştiu, nu cred... cafea vieneză dacă doriţi, sau ...
- Mi s-a zis că aici găsesc, am insistat cu o privire de căţel bătut.
- Cafea irlandeză?... repetă barmaniţa pierdută.
- Da, cu whisky.
- Nu avem... numai Irish Coffee dacă doriţi.
- ...
Ce să-i mai zic că aşa-i zice pe limba noastră, dacă şi-ar folosi capul să traducă? Am lăsat-o-n plata Domnului şi mi-am luat cafeaua pe care o poftisem atât, până nu s-a răzgândi fata să-mi ia whiskyul din ea înapoi.
Citat din scrisoarea pe care am primit-o zilele trecute, în urma căreia am mers pe puţin jumate de oră hlizindu-mă ca o tembelă pe stradă:
"Am onoarea de a vă informa că Preşedintele Universităţii, după examinarea dosarului dumneavoastră universitar, a luat decizia următoare: sunteţi autorizată a vă înscrie în primul an la Litere Moderne Aplicate."
"Am onoarea de a vă informa că Preşedintele Universităţii, după examinarea dosarului dumneavoastră universitar, a luat decizia următoare: sunteţi autorizată a vă înscrie în primul an la Litere Moderne Aplicate."
IEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE !!! Sunt studentă la Sorbonaaaaa!
Azi am văzut primul cocalar made in France.
Îmbrăcat în stil "băiatul rău de după bloc", era vopsit blond tip Marylin Monroe, însă cu o bandă lată cam de-o palmă lăsată neagră pe mijlocul capului, probabil ținând rol de cărare. Culmea cocalariei însă: își vopsise pe părțile blonde, tot cu negru ca să fie asortat, câte un 225 cu vreun sens ascuns pe care nu l-am identificat.
Să ne bucurăm deci: dacă tot mămăliga și sarmalele nu-s specifice României, măcar iată că nici cocalarii nu-s produs unic al țărișoarei noastre.
Îmbrăcat în stil "băiatul rău de după bloc", era vopsit blond tip Marylin Monroe, însă cu o bandă lată cam de-o palmă lăsată neagră pe mijlocul capului, probabil ținând rol de cărare. Culmea cocalariei însă: își vopsise pe părțile blonde, tot cu negru ca să fie asortat, câte un 225 cu vreun sens ascuns pe care nu l-am identificat.
Să ne bucurăm deci: dacă tot mămăliga și sarmalele nu-s specifice României, măcar iată că nici cocalarii nu-s produs unic al țărișoarei noastre.
Deşi nu s-ar putea spune că-s aici în fiecare zi, vreau să vă anunţ că dispar pentru două zile. Dani mi-a propus să folosim unul din cadourile de nuntă - o noapte preplătită la un hotel la alegerea noastră - ca să îmi îndeplinesc una din cele mai aprinse dorinţe ale mele de multă vreme: să vizitez castelele de pe Loara.
Plecăm mâine dimineaţă, în jur de 8, trecem prin Orléans, vizităm satul şi castelul Talcy (medieval cum îmi place mie), apoi alegem între a ne plimba prin Blois sau prin Saumur. Rămânem peste noapte la un hotel amenajat într-un fost conac burghez, cu parc (iai, bucuria mea), iar poimâine vizităm un alt castel, Chinon, apoi Orléansul în drum spre Paris.
E drept, două castele din ...nu ştiu câte îs de fapt, foarte multe, nu-i cine ştie ce, dar zăpăciţi cum suntem, am rezervat înainte să ne uităm la orare şi majoritatea se deschid abia din aprilie. Mă consolez cu ideea că un alt coup de coeur de-al meu (un fel de dragoste la prima vedere, aşa, da' mai scurtă) - castelul Chambord - e la doar o oră şi ceva depărtare de Paris şi îl putem vizita altă dată.
Sper numai să se înşele cei de la meteo şi, în loc de nori, ploaie şi/ sau lapoviţă, să avem ceva soare, că am trei carduri de umplut cu poze şi-n plus îs friguroasă şi sensibibila rău. Să mă scuzaţi că-s prea obosită ca să fac o încheiere ca lumea, da' las' că mă răscumpăr eu mai încolo.
Ne vedem peste două zile!
PeSeu: uitai să vă zic că-i cu ocazia faptului că mâine fac dooşpatru de ani.
Musiu vecin care te-ai gândit în capul tău ăla prost că ora 9 e o oră potrivită de dat jos faianţa, îţi doresc să-ţi dai cu ciocanul peste deşte până nu mai poţi să ţii dalta în mână, să-ţi cadă cimentul peste picioare, să ţi se crape pereţii şi să sari din somn în fiecare dimineaţă de-a dat-o Domnul pe pământ, la răsăritul zilei, cu zgomot de pickhammere în urechi! În rest, numai bine.
Cu drag, a ta vecină care s-a culcat la 5 şi e cheaună de somn, băga-ţi-ai ciocanul ăla în anume părţi moi!
Cu drag, a ta vecină care s-a culcat la 5 şi e cheaună de somn, băga-ţi-ai ciocanul ăla în anume părţi moi!
Avertisment: Acest post este o aberatie din seria "Cand n-am ce face, imi fac de lucru." A se trata cu neseriozitate.
Cand Anne a ajuns la Curte, nu si-a inchipuit ca aparitia ei avea sa aiba un astfel de efect. Dar Anne era unica, Anne era altfel, Anne aducea o pata de culoare vietii. Barbatii erau la picioarele ei, iar femeile o barfeau, invidioase, pe la spate.
Realizata cu piesele de sah ale consortului si cu figurina Kinder de la Alexandra. Fotografia e a mea si nu aveti voie sa puneti mana pe ea!
Se pare că cineva m-a auzit smiorcăindu-mă după zăpadă (de altfel, ăla care mi-a îndeplinit dorința e rugat să se prezinte, că mai am vreo două să-i mai spun), fiindcă, de când m-am trezit până a căzut noaptea, a nins. În continuu! Consortul a zis că e prima dată când vede atâta zăpada după mulţi ani, la meteo: "se vor înregistra friguri neobişnuite, temperaturile vor scădea până la [ton mai apăsat, de subliniere] minus zece grade!", maşinile circulă cu viteza întâi fiindcă bieţii nu mai ştiu cum se circulă pe timp de iarnă adevărată (de fapt pe o peliculă atât de subţire de zăpadă că se vedea asfaltul prin ea), iar Esk, adică eu, fuge cu gura deschisă pe afară şi se tăvăleşte prin omăt. Cum încă sunt prea entuziasmată să mă pot exprima coerent, dau cu poza.
Pese: dacă e adevărat că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, înseamnă că postul ăsta e de fapt o nuvelă. Go me!
Pese: dacă e adevărat că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, înseamnă că postul ăsta e de fapt o nuvelă. Go me!
Azi e ziua Alexandrei, cea mai dragă, frumoasă şi adorabilă prietenă pe care o am. Să creşti mare şi încă şi mai frumoasă, scumpa mea!
Ştiu, mea culpa, am făcut sondaj să văd cât de des aţi vrea să scriu şi dup-aia am lipsit câteva zile, în loc să postez. Din păcate, pur şi simplu n-am avut inspiraţie şi în continuare n-am. Cred că nesimţita a fugit cu Moş Crăciun. Aşa că o să vă urez doar "Sărbători fericite", ca toată lumea, hev fan şi etc, şi o să mă duc să-l sâcâi pe al meu cu întrebări, poate-mi spune ce mi-a luat. Că nu ştiu ce l-a apucat, dar mi-a pregătit vreo cinci cadouri. Oare se simte vinovat cu ceva? Hmmm...
PeSe: poze noi.
PeSe: poze noi.
Primul si cel mai mare motiv e rezultatul vizitei de ieri la prefectura. Spre surpriza mea, in afara de faptul ca am asteptat prea mult, nu s-a intamplat nimic care sa ma enerveze. Ba mai mult, dupa ce functionara mi-a spus sa revin in februarie pentru titlul de sejur, mi-a inmanat unul provizoriu, care imi permite sa incep sa lucrez imediat! Sunt atat de fericita!! Ati mai vazut oameni topaind de bucurie ca nu mai trebuie sa stea degeaba acasa? Ei, vedeti acuma!
Al doilea motiv e mai putin extraordinar: blogusorul meu a trecut de 100 de posturi fara sa-mi dau seama. La mai mare, deci.
Sampanie?
Al doilea motiv e mai putin extraordinar: blogusorul meu a trecut de 100 de posturi fara sa-mi dau seama. La mai mare, deci.
Sampanie?
Oameni buni, ninge. NINGEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE ! Imi vine sa topai prin casa si sa ies sa mananc zapada, atat sunt de fericita! De ce? Pai in trei ierni petrecute aici, e prima data cand vad ninsoare, de aia. Si-acuma o sa-mi pun caciulita si manuselele si-o sa ma duc afara sa fac poze, sa va bucur si pe voi!
Dupa cum unii dintre voi stiu, maine dimineata pornim (noi doi si socrii - nu, nu ma plangeti, sunt oameni tare de treaba) spre Spania, unde o sa stam cu dejtele de la picioare in evantai pe plaja timp de doua saptamani. Cum acolo n-o sa am net si cum imi sunteti dragi, v-am scris niste posturi dinainte, programate sa se publice singure, ca sa nu ma uitati. Am de gand sa ma intorc bronzata, mai slaba pe unde trebuie si cu muschii lucrati de la alergat dimineata prin apa, sa moara parizienii de ciuda, plus cu niste carti citite (am vreo 8 in valiza, s-a crucit consortul cand a vazut), ba chiar cu inca o bucata de poveste scrisa. Singura mea grija era ca nici unul nu vorbim spaniola, si ca le-om face desene si ne-om intelege. Dup-aia mi-a zis cineva ca pe langa Valencia nici ei nu vorbesc spaniola oricum :))
Prin urmare, dragii mosului, va zic la revedere si ne mai vedem peste doua saptamani! Va promit ca va aduc poze si suveniruri :D
PeSeu: am facut la ambasada prostia aia de traducere, ca sa fim siguri ca nu ne anunta ca nu putem sa ne luam. 70 de euro o foaie cu 4 randuri si-o stampila *headdesk*
M-am gandit sa va anunt ca-s inca in viata, am ajuns azi dimineata inapoi in mareata capitala, iar maine la crapatul zorilor plec spre Franta.
Speram sa vad niste lume inainte sa plec, dar problema e ca n-am mijloc de transport, iar taxiurile nici nu intra in ecuatie, din cauza portofelului in plina criza de anorexie. Ceea ce inseamna ca pe la 9 trebuie s-o sterg de la ce intalnire oi avea, sa ma duc sa-mi iau bagajele si sa prind ultimul troleu spre autogara Eurolines, unde o sa frecmentez cu spor pana la ora de plecare. Ceea ce mai inseamna ca n-o sa vad prea multa lume prea mult timp. Ceea ce e very naspa...
Inca sper sa se iveasca vreun print in armura stralucioasa ori vreun suflet milos care sa ma ajute c-o masina, sa pot sta si eu la taclale pana la o ora mai decenta, adica cel putin miezul noptii. Imi ramane doar sa ma rog mult si insistent, poate poate...
E 11, de vopsit m-am vopsit, geanta cu haine e gata (da Doamne sa nu fi uitat nimic! mereu am impresia ca sigur am uitat ceva), telefoanele is, incarcatoarele le-am pus, aparatul foto la fel, cablu usb - checked, pantofi, sandale, espadrile - pus, cosmetice - pus, bani si acte luat, pfiu! se pare ca e bine.
Imi ramane sa-mi fac senvisurile si sa ma culc.
Ne vedem joi seara sau vineri.
Au revoir!
Postări mai vechi Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
