Blogger Template by Blogcrowds.

Sorbona sau seminariile ninja

Dacă mă simţeam privilegiată faţă de studenţii altor facultăţi, victime ale secretarelor, de ieri până azi mi-a trecut cu totul.

Când am primit orarele în septembrie, am crezut că micile discrepanţe între ce aveam eu pe foaie şi ce era afişat sunt doar greşeli de tastare. Pentru că aveam încredere în inteligenţa celor care le fac. Dar, ca de atâtea ori de la o vreme încoace, m-am învăţat să nu mai fiu aşa optimistă. Să vă explic mai întâi cum e treaba cu orarele aici, că e mai ciudăţel şi nu mai ştiu ce v-am povestit anul trecut.

Întâi, trebuie să găseşti sala în care ţi se dau, pentru că nu-ţi spune nimeni pe siteul facultăţii. De email ce să mai zic, e un progres tehnologic de nedepăşit pentru dragele noastre secretare. Bâjbâi pe culoare sperând să găseşti un coleg mai norocos sau să te vadă un membru al personalului şi să i se facă milă de tine, cum mi s-a întâmplat mie, şi să te îndrume. În clasa unde se dădeau, altă zăpăceală: cinci oameni, studenţi şi ei, în trei bănci, toţi cu foi şi dosare în faţă. La care să te duci? Dă cu banul şi află, pentru că e prea greu să lipeşti un anunţ pe bancă sau să scrii pe un carton pe care-l îndoi că să stea. Treabă grea, monşer! Deci am mers la nimereală la unul dintre ei şi am avut noroc să fie cine trebuia. Băiatul m-a întrebat în ce grup sunt, i-am spus că în T, fată de lângă el îmi spune că nu există grupul ăsta. Pauză de surpriză, cum adică nu există? Mă trimit afară pe hol, unde-s lipite cu scotch vreo doi metri de hârtii cu nume, să-mi găsesc noul grup. După trei sferturi din listă - care, evident!, nu era făcută în ordine alfabetică, la ce ar servi? - şi un început de panică, îmi găsesc şi eu numele în ultimul grup, printre nişte oameni absolut necunoscuţi. Ce bucurie, o iau de la capăt cu făcutul de prieteni.

La birou, tipul se bucură şi el că îi anunţ un grup care există, scotoceşte printre foi, îmi găseşte orarul, pierde câteva minute căutându-mi numele pe lista - făcută, pentru ei, în ordine alfabetică -, i-l arată fata, îl bifează şi mă trimite cu un gest vag "în spate, la tipul ăla de la masă, pentru orarul seminariilor". Îi mulţumesc şi mă încerc să reperez la cine se referea, numai că printre colegii mei şi colegii lui care umplu sala e mai greu să mă lămuresc. Mă duc, tot la nimereală, la un alt birou improvizat care se află mai mult sau mai puţin "în spate", din spatele căruia să uită la mine o masterandă slabă, pleoştită şi dezorientată. Privirea i-a devenit şi mai confuză când i-am zis pentru ce vin şi a bâlbâit că habar n-are ce vreau şi nici la cine ar trebui să mă duc. Mi s-a părut caraghios de absurd, cum adică să nu ştii? Sunteţi şase într-o sală destul de mică încât să comunici fără să strigi, în plus toţi colegi, şi habar n-ai ce face fiecare aici? Da' ăia care lucrează în vreo corporaţie cu sute de oameni ce să mai zică? Dar degeaba am argumentat, fata s-a bâlbâit în continuare că nu ştie, nu e la ea, nu ea se ocupă, n-a făcut nimic, nu ştie nimic, să o las în pace, şi a arătat uşurată când i-am zis că mă duc să întreb pe altcineva. A fost un moment tare ciudat...

Mă rog, din una în alta, până la urmă am dat şi de băietul cu pricina, care era fix lângă primul birou şi arăta mai puţin breaz ca o mămăligă. Ăăăă, ce opţiuni aţi ales... ăăăă... îîîîî... daaa.... deci ăăă, îîîîîh, aveţi seminar miercuri seara, îîîîîîh nu, marţi, şi ăstălalt joi, ăăăă, nu, ăsta miercuri dimineaţă şi ăla seara, ăăă, dă-mi cardu' de student (da, am fost la păscut vaca împreună), stai vro cinci minute să-ţi scriu numărul (foarte lung, opt cifre, 'z dai sama), îîîîîî, nu, m-am încurcat, hă hă, aşa, gata, na-l. Eu mersi, el mormăie, eu la revedere, el mormăie. Îl întreb în glumă dacă e sigur că nu s-a încurcat la ore, ridică spre mine o privire tâmpă şi confuză, mi-e milă de el şi-i dau pace.

Am trecut deci prima etapă: am o foaie cu orele de curs şi seminar, fără să ştiu care ce e pentru că numele sunt codate că anul trecut, gen L3LM27FR şi L4LA02CL. A doua etapă: să urc la secretariat să descopăr, în funcţie de cod, de oră şi de numărul grupului de seminar în ce sală trebuie să mă duc pentru fiecare. Pe afişe, cursurile de la LM (litere moderne) şi LMA (litere moderne aplicate) sunt puse împreună.... Zăpăceală, îmi lipseşte L3LM21FR dar am L3LA02LF care nu e pe orar. Literatura clasică e trecută ca L3LM22FR, eu am doar cu 02, nu-mi mai amintesc dacă aveam şi eu curs de franceză veche sau doar cei de la LM. Grupul de seminar (numărul 9) care pe orarul meu e vineri de la 4 la 6, pe afiş e de la 2 la 4, când cică am seminar de literatură. Corectez pe orarul meu: grupul 8, nu 9. Următorul, la gramatică sunt în grupul 14, care... nu există pe afiş. Trecem grupul 12 şi sperăm să ne primească proful. După jumătate de oră de chin în căldură şi împins din coate de către dragii colegi, reuşesc să-mi limpezesc orarul în sfârşit şi să plec...

Pe 4 octombrie, încep cursurile. După cum zice foaia mea, primul e într-adevăr stilistica în amfiteatrul mare, următorul istoria cărţii în 117. Mă simt încrezătoare, am notat bine până la urmă, am descifrat cum trebuie. Îmi ajut chiar colegii să se lămurească. Seară, mă duc cu noua mea amică spre 125, la ultimul seminar înainte de plecare. În faţa clasei, numai vreo trei mai aşteptau. Intrăm la bănuieli. La cinci şi zece, intrăm în clasă, tot numai noi. La şi un sfert, încă nu apare nimeni, mă apuc să joc Worms world party cu Anais, întrebându-ne pe unde e proful. La şi douăzeci, hotărâm toţi cinci câţi ne adunaserăm să ne uităm la afişe, ca sigur e ceva putred în Danemarca. Stupiză stupiză! Seminarul era tot de la cinci la şapte, tot în sala 125, numai că s-a mutat pe nevăzutelea, neştiutelea ...marţi. Nervi, panică, Anais nu poate marţi pentru că are seminar de spaniolă, mie nu-m convine pentru că aş termina la şapte în loc de trei.

Cu ceva bănuieli, mă apuc să verific şi celelalte seminare şi când termin, îmi doresc doar un zid să mă dau cu capul de el. Vineri, grupul 6 de literatură, adică al meu, nu mai există. Singurul care mai e vineri e de la zece la unu, numai un picuţ suprapus peste cel de gramatică, de la zece la doişpe. Şi nu pot să mă duc doar la unul, pentru că amândouă-s un picuţ principale pentru profilul meu. În plus, cel de engleză ar veni cam unde fusese cel de literatură. Îmi vine să urlu la cineva, dar secretariatul e închis de mult. Plecăm acasă, plângându-ne fiecare de schimbările de seminarii care, cam în toate cazurile, sunt în acelaşi timp cu alte seminarii sau cursuri.

Azi mă duc la secretariat să mă lămuresc cât se mai poate. Tanti mă expediază în cinci minute: grupul 6 există, dar pe altă pagină, în plus eu m-am uitat la LM, că literatura lor e prima pe pagină şi a noastră pierdută la naiba-n praznic. Că de ce nu m-am uitat la coduri să mă lămuresc. Uh, pentru că nu există o singură persoană în facultatea asta care să le ştie pe de rost pe toate, deşteapto. Grupul de engleză nu e 9, e 8, dar nu de la două la patru, ci de la patru la şase. Da, ştie ca orarele sunt pline de greşeli (!!!), bine că am venit să o întreb pe ea. De ce naiba nu afişează ceva, să ştie toată lumea, mă depăşeşte. Las' să ne încurcăm noi şi să ne pierdem vremea făcând coada la uşă ei, că doar ce alceva avem de făcut. În fine, plec bucurându-mă că am rezolvat aşa repede.

Seara, vine ora seminarului care se mutase de ieri. Suntem în faţa sălii 125, este lume, suntem liniştite. O fată ne întreabă ce avem, îi spunem că istoria cărţii. Ea are cultură latină. În ce sală? 125. Şi noi tot în 125... Respir adânc, mă uit la Anais, ea se ia cu mâinile de cap. Fata habar n-are ce se întâmplă. Aşteptăm proful să ne lămurească, vedem un domn cărunt, în costum, cu servietă, sărim pe el. Sunteţi profesorul cutare? Da. Păi în sala noastră e alt curs, domnul e confuz, fata se dovedeşte a fi profa de cultură latină, şi ea e confuză. Anais încearcă să-i spună profului ca nu poate veni la seminar că are spaniolă, şi că la cel de luni nu poate că are franceză veche. El se uită ridicând din sprâncene la ea, ce seminar luni? că el predă numai marţi şi în plus nu e seminar, e curs. Ne uităm unii la alţii dând din umeri, profesorul dă ochii peste cap că organizarea e aşa şi pe dincolo, mie nu-mi vine să cred, Anais începe să râdă nervos. Mergem toţi la orarele afişate, îi arătăm că are seminar luni şi marţi, profului îi pică fisa cu întârziere: voi sunteţi din LMA? Păi da. Păi eu îs la litere clasice, nu predau la voi. O...k. Deci avem doi profesori la 125, plus al nostru care nu apare. Nimeni nu ştie nimic, nu înţelege nimic, situaţia pare suprarealistă, râdem nervos ca să nu cedăm tot nervos. Cei doi urcă la secretariat şi se întorc după câteva minute lămuriţi, domnul cărunt are de fapt curs în 208 bis, dar nu i-a zis nimeni.

Şi noi? Nu se ştie. Urcăm şi noi. Secretariatul închis, la cancelarie n-a auzit nimeni de domnul Jalabert, pe orar scrie ca ieri, în 125 de la 5 la 7. Ne învârtim prin holuri, căutând idei, că oricum nu ştie nimeni cum arată musiu Jalabert ca să ne uităm după el. Cineva propune să întrebăm la recepţie la parter, unde dăm peste încă o mână de pierduţi. Se dovedeşte că umblăm toţi după acelaşi prof, cei doi tipi de la recepţie găsesc în sfârşit informaţia mult dorită: seminarul nostru s-a deplasat iar, tot pe furiş tip ninja, şi începe la 5 jumate în sala 126. Şi de data asta e cu noroc, proful chiar vine la 5 jumate. Culmea zilei, aflăm că deşi nouă ni s-a spus tuturor că afurisitul de seminar e luni, proful a ştiut de la bun început că e marţi, şi încă la ora şi în sala bună. Ceea ce dovedeşte încă o dată că pe secretare le doare în, pardon, chiur de noi. Să ne descurcăm, că doar timp avem, s'tem studenţi, ce naiba am avea de făcut altceva?!

25 comments:

Taj' tu ca pe vremea cand incepeam eu faculta in Romania ma simteam mai ceva decat tine. Macar Sorbona are o scuza, ca e mai mare decat universitatea mea. Iaca asa mi-au iesit ochii mei caprui machiati cu grija de inceput de an universitar din orbite in fata hartiei aleaia kilometrice, pitite dupa o sticla manjita...nu mai tin minte detalii exacte, unul mi-a ramas: dupa cateva ture de 'fiti amabili, ajutati-ma si pe mine', am dibuit ca patratelele taiate in doua pe diagonala si cu ceva cod in stanga liniei inseamna cursul ala codat in saptamanile impare.

Salile de curs lipseau in 50% din cazuri, cazuri in care intelegerea era sa ne strangem in fata usii de intrare si sa asteptam. La secretare nu indrazneam nici sa ne gandim, erau mai de temut decat cei mai profi dintre profi, si asa mai departe.

6 octombrie 2010 la 19:20  

Haha, asa era si la mine la Iasi. Cat ne-am chinuit pana am priceput faza cu saptamana para si impara... =)) Cu secretarele la fel, aveau program cu noi numai de la 10 la 12, eram mereu 200 care asteptam la usa si era in interesul nostru sa avem flori, cafea, ciocolata, atentii, masline, ca altfel veneam degeaba, numai se urla la noi :))

6 octombrie 2010 la 23:30  

Mi-am adus aminte una si mai tare, de la admitere: cand ieseam de la nush care examen, am vazut doua fatuci plangand pe scari. Mi se face mila de ele, chiar asa de rau sa nu fi stiut, cand imi zice mama ca de fapt nici nu au intrat la examen, ca pe hartia lor scria AMFITEATRUL 33 si ala care ne striga la intrare zicea 'A33', si la ultima strigare s-au inchis usile in nasul lor:)

7 octombrie 2010 la 16:55  

esti o eroina

8 octombrie 2010 la 19:29  

Stiu, deja s-au apucat sa-mi faca statuie.

9 octombrie 2010 la 00:32  

Vad ca te-ai specializat in critica oamenilor mai putin competenti de care depindem in viata de zi cu zi ... chiar ti se pare atit de important subiectul? Povesti din astea avem cu totii, cine nu s-a lovit de prostie si/sau rea credinta in relatia cu structuri publice ori private : Siguranta Sociala, banci, companii aeriene... cred ca atitudinea inteleapta este sa accepti ca nu toata lumea este la fel de inteligenta cum esti tu... nu este nici sanatos, nici eficient sa fii//sa arati prea exigent cu respectivele persoane.

Pe de alta parte ma mir ca nu ai scris nimic despre recentele controverse legate de romi... asta da subiect fierbinte! Sa vezi acolo dezbatere... ce zici, te incumeti?

9 octombrie 2010 la 17:55  

Blogul asta nu e un blog de opinie, asa ca nu. Sunt din fire observatoare, nu comentatoare. Si daca m-ar fi tentat sa ma apuc de asta, experienta cu interviul m-ar fi vindecat cu totul. Pentru ca nu poti sa emiti cea mai mica opinie personala fara se trezeasca niste ...unii sa arunce cu cacat. Si cum n-am fetisuri scatofile, vreau sa tin jegul departe de blogul meu.

Cat despre cine si ce critic, pe de o parte e ca sa nu mai aud ca numa la noi e dezastru si ca ce noroc am eu sa fiu in Paris si/ sau la Sorbona, si pe de alta parte pentru ca sunt chestii atat de incredibil de tampite ca devin amuzante.

9 octombrie 2010 la 22:19  

Cind scrii, riscul e sa fii citit... si comentat, Reactiile de la interviul tau din EvZ sunt excesive (pline de ura, sexiste, etc) si e de inteles ca nu mai vrei sa stirnesti un nou val, Totusi, printre comentarii au fost mai multe (dintre care si unul al meu) de la romani care poate au venit ceva mai de mult, poate au tras ceva mai greu, si-au continuat studiile pe unde au apucat, si in timp au depasit greutatile. Pe ei (si pe mine) ne-a mirat/ranit/socat faptul ca o persoana venita de nuai citiva ani,in conditii bune (pe cale familiala, cu Romania in UE... sa vezi tu cum era cu Prefectura acum 20 de ani!), care pe deasupra are sansa (si meritul) sa studieze la Sorbona... se apuca si critica vocal tot ce misca-n tara asta. Foarte bine, libertate de expresie exista, Slava Domnului... dar impresia pe care o dai este ca esti, totusi, un pic rasfatata.

Zici ca rele nu se intimpla numai in Romania... dar mai stii tu ce se intimpla in Romania? Uite un exemplu dintr-un domaniu pe care-l cunosc: doctoranzi de la Univ. Cuza, la Iasi unde ai studitat si tu mi se pare - multi dintre ei, oameni exceptionali - nu sunt platiti, cu lunile pentru ca granturile lor UE au "disparut" prin nu stiu ce minister la Bucuresti. Iar pe linga asta, sunt catedre intregi colonizate de cite un clan familial, care confunda mersul la conferinte internationale cu turismul... mai ales pe la Politehnica... Asta se intimpla in Romania! Ceea ce nu inseamna ca nu sunt oameni valorosi si integri in universitati si peste tot, numai ca sunt sufocati de nulitati, de parveniti... iar tu scrii despre siciieli cu secretare care incurca salile de curs la Sorbona! Vezi un pic diferenta de ordin de marime? Cum sa nu pari atunci un pic rasfatata? Daca vrei sa ai un impact, denunta lucrurile astea, implica-te ajutind studentii romani, dintre care multi au probleme reale de adaptare, si are beneficia de un sfat, de un exemplu pozitiv... poate in felul asta vei face ceva productiv pentru tara - nu "vopsind gardul" si ignorind problemele reale de acolo, doar pentru ca "te-ai saturat" sa auzi de ele!

10 octombrie 2010 la 13:33  

Ai dreptate in ceea ce priveste problemele din tara, dar: inainte de interviu scriam de problemele pe care le-am avut ca romanca aici, mai serioase decat secretarele, si tot mi s-a scos pe ochi ca de ce indraznesc sa ma plang, dupa ce ca a trebuit sa ma multumesc cu un job la McDo (restul mi se refuzau sub diverse pretexte dupa ce spuneam de unde vin) si ca era sa nu ma pot casatori din cauza unor incompetenti. Pe urma: dupa cum am zis si mai sus, observ, nu ma implic. Nu am de gand sa creez organizatii caritative, nici sa imbunatatesc viata unor necunoscuti carora nu le datorez nimic, ca nu-s politician si nici maica Tereza. Mai ales ca, la varsta mea frageda, nu mai am nici un fel de incredere in om si in existenta unor chestii numite recunostinta, respect, munca cinstita. Nu am de gand sa-mi asum riscul de a-mi complica viata ca sa ajut oameni si de a fi scuipata-n cap pe urma. Poate cand oi fi scriitor putred de bogat si o sa-mi permit sa dau burse studentilor cu adevarat buni. In concluzie, Romania e cum e, dar eu am facut-o asa? De ce sa trebuiasca sa fiu eu cea care sa-si asume responsabilitatea pentru ce se intampla? Pentru ca sunt intr-o tara vag (subliniez) mai civilizata si am ceva (vagi) avantaje?

Si sper sa fie ultima data cand trebuie sa spun asta: pe blogul asta nu critic, nu ma plang, nu-mi smulg parul din cap. Tot ce e povestit are rolul de a va face pe voi, cititorii, sa radeti zicandu-va "Mare-i prostia omeneasca".

10 octombrie 2010 la 21:07  

Pai da-mi voie sa-ti spun ca ultima postare chiar m-a facut sa rid...

Ai 25 de ani, si zici ti-ai pierdut increderea in om pentru ca ai niste probleme pe care le are orice emigrant la inceput? Hai sa fim seriosi. Au altii probleme mai grele, si faptul ca nu-ti place sa ti se spuna asta nu schimba realitatea lucrurilor. Regreti ca lucrezi la McDonalds? Multi studenti lucreaza pentru a avea un venit, si aici, si in Romania, si peste tot in lume. Scrii despre organizarea proasta de la Sorbona (sa zicem ca ar fi reala... nu stiu) dar uiti sa mentionezi ca studiile sunt (aproape) gratuite... un pic de recunostinta pentru contribuabilul anonim, n-ar fi de cuviinta? Zici ca astepti sa devii scriitoare "putred de bogata" inainte de a investi si in altceva decit in propria persoana? Si ce se intimpla daca nu devii scritoare? Sau daca nu devii bogata? Ci doar o persoana din clasa mijlocie, cu familie, servici, cu impozite de platit si credit pentru casa? Pentru ca unui mare scriitor, fie el putred de bogat sau nu, i se mai trece cu vederea atitudinea de primadona, dar unui om obisnuit, nu prea. Zici ca nu te plingi, ci doar observi prostia omeneasca? Atentie la efectul stropitorului stropit.

Dar destul cu morala. La urma urmei, esti libera sa ai atitudinea asta cinico-mizantropica, si sa-ti asumi consecintele. Da-mi voie insa sa-ti spun ca nu faci cinste Romaniei atunci cind o arborezi. Dar desigur, nu-ti pasa...

..."Ai nostri tineri la Paris invata"...

12 octombrie 2010 la 17:39  

Motivul pentru care mi-am pierdut increderea in oameni n-are nici o legatura cu experienta de imigrant si e absolut personal.

De ce regret ca lucrez la McDo? Pentru ca ma duce capul sa fac ceva mult mai bun, dar sunt tanara si fara experienta si in plus am neobrazarea sa vreau sa iau jobul de la gura bietului francez. Sorbonna e aproape gratuita? E 200 € fara asigurarea care, daca n-as fi avut-o ca angajat, ar fi costat inca 200. In Romania nu mi s-a cerut un ban. Ca am intrat la buget, e alta mancare de peste. Si de care contribuabul zici? Crezi ca stau pe banii altora? In primul rand, imi platesc scoala si in al doilea rand, platesc impozite ca angajat. Uita-te la RMI-sti inainte sa zici de mine.

Si daca nu devin scriitoare bogata? Ce, daca devin persoana medie descrisa de tine, sunt obligata sa ajut toti oamenii care nu se descurca singuri? Imi spui de bietii studenti romani care au probleme de adaptare. Pe mine cine m-a luat in brate si a avut grija de mine cand plangeam in fiecare zi pentru ca nu ma integram? Cine mi-a gasit de lucru si de scoala? Eu. Asa sa faca si ceilalti.

Sa-mi explici insa prin ce as face eu cinste Romaniei, din punctul tau de vedere. Muncesc, platesc taxe, nu-mi fac treaba in bataie de joc, imi respect colegii si sefii, ba si lumea in metrou, merg la scoala, nu chiulesc, ma pregatesc, nu fac greva, nu intarzii, nu am restante si am terminat printre primii. Vorbesc cu francezii despre Romania si le explic ca nu suntem toti hoti si cersetori. Fac o adevarata campanie printre oamenii cu care intru in contact.

Dar lasa, bine ca fac cinste Romaniei pirandele nespalate care au umplut metrourile, copiii care fura din aparatele de taxat din parcari, pustancele care se baga in containerele de haine donate pentru Crucea Rosie si iau lucrurile pentru ele (lasand restul imprastiat prin jur, se-ntelege), tiganii care-si construiesc sate intregi din cartoane si gunoaie prin jurul oraselor. Sper ca de ei esti mandru ca-s romani.

12 octombrie 2010 la 19:26  

pe mine m-au naucit total cu codurile alea :)))) ralu

12 octombrie 2010 la 21:04  

OK, ok. Deci am inteles eu gresit. M-am ambalat, si imi cer scuze. Deci ideea este ca

- in scris esti acida/vitrolica la adresa semenilor
(datorita unor experiente personale negative)

- dar in viata te porti frumos cu ei.

Un fel de distinctie intre scriitor si opera, cum s-ar spune. Scuze, noi astia din stiintele exacte suntem mai putin obisnuiti cu distinctiile fine - scriem numai lucruri impersonale - e mai comod asa.

Iti doresc sa devii scriitoare! Dar vezi ca piata genului cinic-mizantrop (in opera, subliniez) e deja bine ocupata de alde Houellebecq... care bine le zice, desi iti vine sa te spinzuri dupa ce-l citesti :) Si nici in realitate (sau, ma rog, la TV) nu pare a fi prea vesel.

Atentie totusi la formularile despre tigani - nu-i frumos sa vorbesti asa, ba mai e si (probabil) ilegal.
(nu era intentia mea sa lansez un troll pe tema asta)

13 octombrie 2010 la 09:16  

Mi se par deplasate atacurile catre o persoana care povesteste banalitati cotidiene, care intamplator se intampla in Paris, care intamplator nu e un colt din rai, cum nu este niciun alt loc din lume, desi din exterior si in special din Romania pare cel putin ca l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Dupa cum spune si Esk, nu vrea sa schimbe lumea, vrea doar sa arate si altora fata traiului in Parisul care nu e destinat turistilor. Ca si acolo exista birocratie, si oameni incompetenti, si oameni inculti, si dezorganizare, si cam tot ce vedem in Romania. Si peste tot! Eu stau in Londra si pot scrie romane despre toate absurditatile si nedreptatile care exista aici, uneori chiar mai surprinzatoare decat cele care sunt in Romania. Ce ma tine aici? Ceva ce probabil tine pe toata lumea plecata din Romania: speranta ca dupa un timp, vei reusi sa ai o situatie materiala ca imigrant mai buna decat ai reusi in Romania cu drepturi depline. Dar asta nu inseamna ca totul e roz si ca sunt colturi din lume neatinse de vreun fir de praf. Cei care citesc blog-ul acesta ar trebui sa-l ia ca atare: o forma de divertisment, mult mai calitativa decat cel promovat mai nou pe la televiziunile din Romania. Pentru cei care vor altceva, pot urmari dezbateri politice, talk show-uri, pot citi un ziar serios sau o carte la fel de serioasa. Hai sa nu incercam sa facem piramida dreptunghiulara si cerul pamant, ca e pierdere de vreme. Personal imi place blog-ul, iar cat despre faimosul interviu care a avut un ecou strident, cred ca te-ai lasat mult prea tare influentata de niste voci care fie traiesc in Romania si cred ca paradisul incepe de la granita, fie care au avut putin noroc si s-au realizat in alta parte si au impresia faci pe nemultumita. Si eu am terminat o facultate si un master in Romania si acum sunt in Londra si incerc sa-i conving ca pot fi o vanzatoare buna. Dar asta e situatia, la supermarket se cumpara pe bani si nu pe intelect, asa ca mergem inainte. ;)

13 octombrie 2010 la 13:36  

Vlad:
Ma bucur ca ne intelegem pana la urma. In viata reala sunt politicoasa, pe de o parte pentru ca asa am fost crescuta, pe de alta pentru ca asta e marca unei persoane civilizate chiar si in fata celui mai mare dobitoc. Dar cum trebuie sa scot aburul undeva si nu m-am inscris nici anul asta la kung-fu, folosesc blogul. N-ai idee ce mult m-a ajutat de cand l-am inceput!

Cat despre scrisul "pe bune", inca mai caut ce si cum sa scriu, ca nu simt destula ura fata de lume cat sa mearga o carte intreaga pe acelasi ton.

Iar despre tigani nu am zis decat ce am vazut cu proprii mei ochi. Au facut-o, sunt fapte, daca se considera insultati de asta s-au insultat singuri in momentul in care au facut-o.

Corina poate a explicat mai bine ca mine ce tot incerc eu sa zic si ma bucur ca m-a inteles. Multumesc :)

13 octombrie 2010 la 23:02  

hi!This was a really wonderful theme!
I come from roma, I was fortunate to seek your blog in google
Also I obtain a lot in your subject really thanks very much i will come daily

14 octombrie 2010 la 13:09  

salut salut

in sfarsit dau de un blog care ma intereseaza

ma bate gandu' de vreo 2 ani incoa', dinainte sa termin amarata de facultate in ro, sa vin sa ma inscriu la master la sorbona...un vis de cand eram mica + gustul amar lasat de sitemul roman de edu + experienta profesionala din ultimii 3 ani ... poate ma depaseste... dar nu cred ca am nimic de pierdut daca incerc ....

pana acum nu am ajuns personal in paris, prin secretariate, sa ma interesez cum sa fac sa ma inscriu la master, cum sa ma ,,validez'' sa vad daca pot aplica sau nu... si dupa cate am citit pe la tine pe blog, nu trebue sa-mi pun mari sperante sa primesc informatii concrete de la persoanele responsabile de pe acolo...

asa ca vin cu o intrebare... sau ma rog, mai multe... cum ai reusit sa te inscrii? ce probeleme ai avut? ce facultate ai terminat? lucrezi in acelasi timp?

daca nu ai timp&chef sa-mi raspunzi, poate poti sa-mi dai niste forumuri, linkuri cu info (in afara de cele de pe site'ul universitatii, contactele altor romani studenti la sorbona...

merci ;)

19 noiembrie 2010 la 20:27  

PS: entuziasmul isi spune cuvantul prin greselile de ,,tipar'' si prin intrebarile la care am deja raspuns... am inteles ca lucrezi la Mc :-)

19 noiembrie 2010 la 21:33  

O sa-ti raspund zilele astea, de cum termin partialele, ca-s intre carti pana peste cap :)

25 noiembrie 2010 la 14:59  

ok merci astept
bafta !

25 noiembrie 2010 la 15:10  

Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

27 noiembrie 2010 la 01:18  

Te informez ca blogul meu nu-i de facut reclame si faptul ca mentionezi "off-topic" la inceputul comentariului nu inseamna ca o sa-l las. Multumesc de intelegere.

27 noiembrie 2010 la 12:55  

exista libertatea de exprimare asa ca fiecare poate spune ce gandeste...

11 octombrie 2011 la 23:17  

Si exista moderarea pentru proprietarii de blog, asa ca pot alege ce apare si ce nu. Eu sterg doar spamul, nu te plange.

17 octombrie 2011 la 19:50  

la fel am trecut in 1996, cand am intrat la facultate. Diferenta ca secretarele chiar ne jigneau si nu aveam curaj sa intrebam, si alergatura era intre 3 corpuri din Iasi, distanta de 30minute, 40 minute, si 15 intre ele,plus sportul undeva pe la mijloc. Aduna asta la variabila: 42 ore pe saptamana. In plus, aveam si ore suprapuse, in conditiile in care nimic nu era optional.

Uitasem cum e cu secretarele de facultate :))).

P.S. ele fac orarul nu functie de studenti. Ci de profesori.

20 februarie 2012 la 13:31  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire