Denisa contra Franţei

Iacă am revenit, după o pauză de refacere (poate) prea lungă. Cum încă nu-s în formă, încep cu nişte lepşe care mă aşteaptă de mult, cu rugămintea de a nu mă spânzura pentru întârziere cei care mi le-au trimis.

Tomata cu Scufiţă m-a nominalizat zilele trecute în lista ei de bloggeriţe fabuloase, drept "fabulos de româncă în Franţa", compliment neaşteptat care, drept să zic, m-a făcut să roşesc. La rândul meu, fac lista de fete preferate, tot în ordine alfabetică, fiindcă altfel mi-ar fi greu să le ordonez:

Aduceri aminte şi stele, fabulos de creativă

Alexandra, fabulos de dragă mie

Ciupercutza, fabulos de prietenoasă

DiAnais, fabulos de cititoare

Gia Păpădia, fabulos de ...n-am cuvinte; complexă, bună scriitoare, nu ştiu exact ce-mi place la ea aşa mult, dar mă mai gândesc

Ileana Surducan, fabulos de talentată

Leah, fabulos de fetiţoasă (ca să nu zic girly) în romgleză

Midian, fabulos de personală

Monica, fabulos de comicoadorabilă

Peculiara, fabulos de incisivă

Roxa, un fabulos simţ al umorului, fix pe gustul meu

Şi ultima, dar nu cea din urmă, Tomată cu scufiţă, fabulos de inteligentă.

A doua leapşă vine de la Andy şi de la animaloo, care amândoi mă iubesc aşa mult, că mi-au pasat-o şi unul, şi altul:

1. Ce îţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?

Să citesc. Şi plătesc deja pentru asta, fiindcă abonamentul la bibliotecă nu-i gratis şi nici cărţile de prin librării.

2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

M-aş înhăma la scris, să las ceva în urma mea (bine, şi cu speranţa că devin bogată şi-mi trăiesc anii ăştia după cum mă taie capul).

3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

Dat fiind că ceea ce fac acum e că frecmentez pe-acasă, bănuiesc că da, că n-am loc de muncă la care să renunţ brusc şi în mod spectaculos.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?

Trecând la un ton serios-plictisitor, aş vrea să se scrie despre cât de talentată scriitoare sunt şi cât se mândreşte ţărişoara mea cu mine, cum face şi cu Cioran, Ionescu şi alţii compatrioţi plecaţi pe meleaguri franţuzite.

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

Numele, datele naşterii şi a morţii şi preferabil nici o poezea morbidă şi trasă de păr.

7. Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

La 4 ani: vânzătoare. La 7 ani: călugăriţă. La 10 ani: pictoriţă. La 13 ani: cercetătoare. La 14 ani: handbalistă. Oricum, am povestit asta deja cu mai multe detalii.

8. Ce ai face dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

Aş scrie romane după romane, fără să mă obosesc să le recitesc şi să le rescriu. N-aş juca la loto, că ştiu câteva poveşti despre cât de mult şi de brusc te iubesc toată familia şi toţi necunoscuţii in caz de câştig şi nu ţin să-mi angajeze neamurile vreun trăgător de elită să mă îngraşe cu câteva grame de plumb. Ţin să mor de moarte bună.

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Uhm, cât de minunată sunt. La prezent. Adică vreau să mai fiu în viaţă când o să am nepoţi. La o adică, şi strănepoţi.

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Da' ce dejtu' meu e asta, mini-interviu pe bestjobs?!

Şi, în încheiere, am primit cadou de la animaloo o erecţie, cică ce vreau să fac cu ea. În stilul lui inconfundabil, explică: "dece eam dat ei ere...leapsa? pencă în primul rând e fată. şi în al doilea rând că are simţul umorului. şi în al treilea rând că nu o să pună leapşa asta pe blogul ei că cică citeşte şi duamna mama lu esk. sarumana doamna mama lu esk. " Deci săru-mâna mamă, să nu te superi, eu n-am vrut s-o fac, da' el m-a obligat, că-i mare şi bărbos şi n-am putut să zic nu. Aşa. Ce-aş putea face c-o erecţie? Păi fiind fată, eu n-am ce să fac cu ea, aş da-o consortului, dar parcă văd că mă întreabă "da' cine e amicul tău care-ţi dă ţie erecţii?" şi s-ar lăsa cu gălăgie. Aşa că o transmit mai departe unui bărbat care are nevoie. Se oferă cineva s-o preia, împreună cu leapşa?

Realizata cu piesele de sah ale consortului si cu figurina Kinder de la Alexandra. Fotografia e a mea si nu aveti voie sa puneti mana pe ea!

Mi-am schimbat din nou aspectul blogului (mulțumirile merg la Leah, la care am văzut linkul). Încă nu sunt foarte încântată, dar îmi place mai mult decât cu ce aveam înainte. Păcat doar că a trebuit să renunț la Minima Stretch și să mă mulțumesc cu o coloană mai îngustă. Voi ce părere aveți?

De ceva vreme, mă tot bate gândul să-mi fac bloguşorul mai frumos. Unii îmi spun că arată foarte bine şi aşa. Singură nu-mi pot da seama cât de mult place ochiului, că-i puiuţul meu şi nu pot fi obiectivă. Ce vreau să ştiu: vouă cum vi se pare? Ce ar trebui să schimb? Vă deranjează ceva anume la citit? Ce aş putea să adaug?

Am obiceiul sa-mi tot felul de idei marete, sa-mi fac tot felul de planuri, care mai de care mai interesant. De obicei, raman la stadiul de plan, din motive tip lene, ceea ce-i mare pacat, ca ar fi putut sa-i vina (ele, ideile) unuia mai muncitor, mai activ - sau mai orice altceva - decat mine si ar fi fost puse in practica.

Cel mai recent proiect, ca sa-i spun asa, e o serie de fotografii cu titlul "Toamna, cum imi place mie". Ar trebui sa profit de imprejurimile favorabile, ca-s la doar cativa pasi de mine, dar... mi-e lene. O alta idee a fost sa-mi fac tricouri cu mesajul "Free Hugs", inspirata de campania cu acelasi nume (al carei clip ma face sa plang de fiecare data) si de un post de pe locomania.ro (fata respectiva a impartit biletele cu textul "Zambeste-mi, te rog"), curioasa fiind cati o sa aiba curajul sa vina sa ma imbratiseze. La cat ii cunosc eu pe oamenii din zona asta, o sa se uite in alta parte, chiar daca ar vrea sa vina spre mine, dar ar fi o surpriza placuta sa vad ca unii o sa-si invinga reticenta si teama de straini. Mi-ar place sa-i vad iesind din bula lor si sa reconstruiasca poduri in loc de ziduri. E amanat din lipsa de ceva care sa scrie pe textile, gen carioca speciala.

M-am gandit de asemeni la o serie de fotografii, in care sa portretizez diverse personaje livresti care mi-s dragi: Gavroche, Enjolras si altii. Amanat din lipsa de timp din partea fotografului, adica Alexandra, si din lipsa de idei privitoare la locatii, la fel ca o alta serie, referitoare la feminitate si cand dispare ea.

La fel s-a intamplat cu ideile date de diverse posturi de prin blogosfera, carora voiam sa le raspund sau pe care sa le completez, cu inceputul de roman, cu povestile din vacanta, cu multe. Sunt prea lenesa. Sa ma zgâltâne cineva!

Cronica pasarii-arc - Haruki Murakami
Toru Okada duce o viata perfect banala. Somer, dupa ce a demisionat de la un job bine platit dar deloc interesant, are grija de casa cat timp sotia lui e la serviciu. Odata cu disparitia pisicii lor, insa, realitatea se fisureaza. Momentul e marcat de pasarea-arc (o pasare necunoscuta, care se face auzita in fiecare zi in gradina lui, si al carei cantec seamana cu scartaitul unui arc intors; pentru Toru, pasarea aceasta intoarce in fiecare zi arcul pendulei lumii, facand-o astfel sa functioneze), care inceteaza sa cante, semn ca normalitatea dispare, lasand loc fantasticului. In viata lui Toru se strecoara diverse personaje, care mai de care mai ciudate, fiecare purtator de secrete si revelatii proprii: Malta Kano, clarvazatoarea, si sora ei, Creta; o necunoscuta care tine sa faca sex la telefon cu el; Noboru Wataya, fratele sotiei lui Toru, personaj complex si misterios, a carei influenta pare sa se intinda peste tot; locotenentul Mamiya, supravietuitor al razboiului si al lagarelor de concentrare ruse; May Kasahara, o adolescenta cu idei surprinzatoare, ce devine repede buna prietena cu Toru, si multi altii. Sotia lui dispare de acasa, lasand in urma o scrisoare in care marturiseste o relatie clandestina, dar pe care Toru (acum cunoscut mai mult sub porecla, de sine aleasa, Pasarea-arc) nu o crede. "Exista in tine", ii spune Malta odata, "un unghi mort, ceva ce va scapa mereu privirii tale", iar Toru incearca din rasputeri sa patrunda in acest unghi mort, convins ca secretul ascuns acolo este motivul disparitiei lui Kumiko, si ca, atunci cand il va afla si intelege, isi va regasi sotia.
Povestea acestui parcurs initiatic este foarte, foarte complexa, iar ce am povestit eu aici nu rezuma nici macar inceputul ei. Este totusi captivanta, foarte bine scrisa, pastrandu-si coerenta in ciuda multitudinii de fire narative secundare (caci fiecare personaj, chiar si episodic, are partitura lui).

Carrie - Stephen King
In orice scoala se gaseste un cal de bataie, tinta a tuturor glumelor proaste. Pe langa suferintele de la scoala, Carrie trebuie sa indure si fanatismul religios, dus la extreme infricosatoare, al mamei ei. Spre deosebire de majoritatea acestor nefericiti insa, Carrie are ceva in plus: este telekinetica. Din momentul in care isi da seama de puterea ei, se hotaraste ca toti cei care i-au facut zile negre trebuie sa plateasca. Din pacate, dorinta de razbunare ii scapa de sub control, si totul se transforma intr-o imensa catastrofa...

Thanatos - Ryû Murakami
Un fotograf japonez instalat in Cuba e chemat serveasca drept interpret pentru o turista japoneza, suspectata de catre serviciul de imigratii. In ciuda ratiunii, care ii spune s-o lase acolo si sa se intoarca la ale sale, tanarul devine atat de fascinat de aceasta necunoscuta, incat declara ca o ia in grija lui. Aflata pe marginea prapastiei nebuniei si din dorinta de a-si regasi linistea, Reiko ii va povesti viata ei si relatiile intense, bazate pe dorinta si supunere, cu cel pe care ea il numeste "stapanul".



Ada sau Ardoarea - Vladimir Nabokov
"Ada e probabil cartea pentru care as vrea ca lumea sa-si aminteasca de mine", a zis Nabokov o data, insa trebuie sa marturisesc ca nu inteleg de ce. Desi povestea iubirii precoce, pasionate si incestuoase intre Van si Ada Veen e interesanta in sine, din pacate e incurcata cu prea multe povesti laterale care, in loc s-o lamureasca, asa cum se intampla la alti autori, mai tare zapacesc cititorul. Unele fraze sunt prea lungi si prea incarcate cu detalii inutile, devenind obositoare, inceputul e greoi si neclar, de mi-a venit s-o las balta de mai multe ori. Am citit-o mai mult din respect pentru Nabokov.

Anil's Ghost - Michael Ondaatje
Anil e medic legist de renume si srilankeza, doua calitati pentru care este aleasa de catre Comisia Drepturilor Omului ca sa ancheteze un masacru in tara ei natala, sfasiata de razboiul civil, de unde a plecat in urma cu multi ani. Foarte repede, Anil e prinsa intr-o lume plina de secrete si de primejdii, o lume in care i se cere sa-si faca datoria, dar in care viata ei nu are nici un pret in fata intereselor guvernului, care tine sa-si mascheze faptele. Purtata de misiunea ei prin pesteri preistorice, temple dezafectate, palate in ruine si vapoare adaptate sumar ca sa devina laboratoare si ajutata de cateva personaje iesite din comun - un arheolog orb, un artist alcoolic, dar inzestrat, un chirurg obsedat de munca ce pare sa nu se mai termine - Anil reuseste sa faca mortii sa vorbeasca, dar adevarul nu e bine-primit de catre superiori...
Inca o carte de-a lui Ondaatje care trece pe lista "de capatai".

Iubita mea Sputnik - Haruki Murakami
Povestea unei tinere scriitoare in devenire, care nu a iubit niciodata pana in momentul de fata, si care se indragosteste fulgerator - nu de prietenul ei cel mai bun, naratorul, care o iubeste, ci de... o femeie - "Iubita mea Sputnik" nu e, din punctul meu de vedere, cea mai buna carte a lui Murakami. Nu zic ca nu e interesanta, chiar m-a prins, dar sfarsitul e dezamagitor. As fi fost mai multumita, cred, daca s-ar fi oprit cu cateva pagini mai devreme...

Si cu asta mi-am luat de-o grija, pot sa le duc azi la biblioteca si sa iau altele.

...Monica mi-a pasat o leapsa (fencs ca te gandesti la mine) despre ce iubesc eu. Presimt ca lista o sa fie lunga...

• Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme, ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei, ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit, la fel cum iubesc poezia asta a Anei Blandiana;
• Iubesc cartile, pe care le devor sau le sorb sau le inghit sau le rontai pagina cu pagina sau le ciugulesc cuvant cu cuvant, iubesc mirosul lor de cerneala proaspata sau de pagina uscata si prafuita, care imi asalteaza narile cand le rasfoiesc, iubesc albeata feciorelnica a foilor noi si galbenul de pergament al cartilor batrane;
• Iubesc bibliotecile, cu sutele si miile de rafturi care ma asteapta pe mine, cititoare flamanda, sa-mi infing degetele in ele si sa ma las absorbita in vreo carte, pe podea, cu picioarele incrucisate;
• Iubesc cafeaua, mirosul tare si amar al boabelor proaspat râsnite, gustul ei delicios, bataile accelerate ale inimii, zbarnaitul sangelui, neastamparul pe care mi le provoaca; you can buy me with a coffee, I'm so cheap;
• Iubesc toamna, cu frunzele ei moarte si galbene si fosnitoare, cu lumina de aur rece si cu cerul albastru inchis, cu ploile lungi, cu diminetile friguroase si brumate, cu mirosul ei de ofilit;
• Iubesc primavara, cu vanticele calde, cu verdele crud si galbenul si rozul si albul ei, cu parfumul imbatator de pamant ud si rascolit, de iarba proaspata si de viata;
• Iubesc padurile, freamatul frunzelor si al vietilor marunte ce se desfasoara in umbra ei, sunetul vantului, mireasma atat de cunoscuta de ciuperci si crengi si frunzis ud si putred, trilurile tremurate care picura dintre ramuri;
• Iubesc marea, fosnetul valurilor, mangaierea lor pe picioarele goale, briza sarata cu miros de alge, zdrentele de spuma atarnate de pietre;
• recitind ce-am scris, imi dau seama ca iubesc in primul rand mirosurile si apoi lucrurile;
• Iubesc sa scriu, desi am redevenit stangace;
• Iubesc sa observ oamenii, sa-i ascult, sa-i descifrez, sa le desfac gesturile si cuvintele in bucatele sa vad cum functioneaza;
• Iubesc atat de multe lucruri, ca ma pierd printre ele, asa ca ma opresc.

Pana in clasa a opta toata lumea imi zicea sa dau la arte, dar eu ma uitam la pictorii pe care-i stiam si la lumea din jur si-mi ziceam "si ce pisici fac eu dup-aia, mor de foame cu tablourile in brate?" si am dat la filologie. Asta dupa ce mi-am dorit sa devin invatatoare, vanzatoare, cercetatoare si handbalista. La liceu am prins mare drag de carte (adica mai mare decat pana atunci, pentru ca mi-a deschis ochii si m-a indrumat) si am inceput sa scriu.

Facultatea aleasa a fost cea de stiinte politice. Am facut doi ani si m-am plictisit, in mare pentru ca sectia respectiva fusese infiintata mai mult ca sa fie, iar cursurile erau in mare masura comune cu sectiile de sociologie, comunicare si filozofie... In plus simtul meu practic (in continua dezvoltare de cand am parasit "cuibul" parintesc) imi spunea ca pentru o cariera in politica, trebuie sa ma inscriu intr-un partid, ceea ce nu-mi suradea deloc (pentru ca nici un partid romanesc nu ma atragea). Intre timp incepusem si sa lucrez intr-o mica firma de publicitate (in paralel cu alte joburi micute gen traduceri, articole si altele asemenea pe un site) si am prins drag de domeniul asta, mai ales ca se cere creativitate, deci am lasat balta politica cu gandul sa ma inscriu la advertising si mass-media.

Insa in peisaj aparuse Dani (sau Franck cum ii zice tot restul lumii), iar relatia devenise prea serioasa ca sa mai continue la 2000 km distanta si sa ne vedem o data la 3 luni, asa ca dupa o perioada de cantarit ce-i pro si ce-i contra, am decis sa ma mut la el. Si gata cu publicitatea si cu facultatea...

Acuma ma bate gandul sa ma apuc de litere (au un program tare interesant) si sa ajung sa traduc carti. Sunt atatia autori si atatea carti care nu prind la public din cauza traducerilor proaste, ca ma doare inima...

Asta e povestea viselor mele pana acum. Poate peste 5 ani voi fi tot aici si va voi spune ca am devenit scriitoare sau politician sau... cine stie...

E 3 jumate. Noaptea. Mie nu mi-i somn.

Am incercat sa adorm pe la miezul noptii, cuibarita in bratele consortului. Canci. Am stat cu ochii in tavan pana mi-au intepenit. Nici urma de somn. Mi-am zis ca Mos Ene trebuie sa fi plecat pe la vreo petrecere, dupa ce i-a dat cu praf de sforait pe la nas lui Dani, care doarme ca un prunc. Cu diferenta ca pruncii nu mana porcii la jir, cum se zice prin Moldova.

M-am sucit si m-am rasucit pe toate partile. Mi-am numarat in gand vizitatorii din ultima vreme si i-am impartit dupa zile, orar, inaltime si culoarea chilotilor. M-am uitat iar la tavan. Nu se vedea nimic, cred ca de la intuneric. Alaturi, consortul sforaia cu atata pofta ca-mi venea sa-i dau una. De ciuda. Am ascultat motorul congelatorului si pe vecinul de la 3 tropaind pe scari la 1 noaptea, tropai-i-ar piticii pe creier pana i-o face cute. A inceput sa ploua, am ascultat ploaia, s-a terminat ploaia. Mi-am revazut amintirile din camin.

Pana la urma, am zis ca orele astea de culcare sunt prea devreme pentru mine, orice-as face, si am aprins veioza. Mi-am dat unghiile de la picioare cu roz. Mi-am smuls cele doua fire de par scapate de epilator. Si m-a pocnit inspiratia, ea care in ultimele doua saptamani a fugit de mine ca cela de tamaie, de-o trebuit sa fug si eu dupa ea, s-o prind de-un picior si s-o tin bine, ca sa mai scriu cate-un post.

M-am ridicat frumos, sa nu-mi trezesc viitorul sot, mi-am luat caietul nou-nout si virgin si stiloul si m-am furisat inapoi in pat. Si dai si scrie si scrie si scrie. Is pe la a zecea pagina. Pregatiti-va de posturi lungi, c-am avut insomnie si-a fost productiva. Am scris 3, am inchis caietul, am baut apa si mi-am dat seama ca tot nu mi-i somn. Am deschis caietul inapoi si l-am scris si pe asta. Ma doare incheietura, ca nu mai sunt obisnuita sa scriu cu stiloul. Parca sunt si obosita, ca incep sa scriu dezlanat si sa uit diacritice. Inspiratia imi adoarme. As rontai ceva, mi-e pofta de alune, dar niste anume kile depuse inestetic imi trezesc constiinta. Nu ma plac asa si oricum nu mai sunt alune. Rontaitul deci pica. De fumat m-am lasat. N-am chef sa citesc.

Se trezeste Dani, ma intreaba de ce nu dorm, ii spun ca nu mi-i somn, da sa raspunda si adoarme. Il invidiez.

Scriu numai ca sa anunt ca sunt intr-un moment de mare lene. Inspiratie ar fi ea, dar mi-e lene sa ma imping de la spate deocamdata. Incep sa conturez niste povesti pe care as vrea sa le scriu, sa studiez niste detalii ca sa le adaptez Frantei, vreau sa citesc cat mai mult. Mi-am propus sa citesc cel putin o suta de carti anul asta, dar, tot din cauza lenei, abia am trecut de 27.

Sunt in pana de idei. Mare. Mi-am promis insa, cand am inceput blogul, sa scriu in mod (cat de cat) regulat, ca sa ma obisnuiesc pentru cand voi fi mare si voi scrie carti.

Cum azi (si ieri si alaltaieri si rasalaltaieri) am un blocaj provocat de lene care ma impiedica sa gasesc un subiect interesant, o sa fur idei de la altii, incepand cu Zappy, de la care mi-a placut postul despre vise.

Cel mai adesea visez povesti eroico-fantasy, surprinzator de coerente, in care eu sunt, ofcors, eroul/ eroina care detine un obiect dorit de multi: ori vreo sabie minunata si stralucioasa, vreo piatra pretioasa ori vreun sfant Graal. Acesti multi care vor sa puna mana pe jucariile mele ma urmaresc prin tot felul de castele si labirinturi, dar eu si prietenii mei (caci, bineinteles, se alatura si altii cauzei mele nobile, care este) le tinem fata cu succes. Dupa astfel de vise, ma trezesc cu porniri de Xena si cu regrete ca nu m-am nascut elf.

De asemenea, am inceput sa visez urat din ce in ce mai des. C-o fi de la stres, de la dragostea pentru tara straina in care ma aflu de nevoie sau pur si simplu de la frica renascuta de intuneric, nu stiu. Cert e ca, desi imi place la nebunie sa dorm, de parc-as fi neam de mâta, in ultima vreme incerc sa intarzii cat de mult momentul bagatului in pat. Sa nu mai zic ca domnul consort, care ar putea sa ma tina in brate ca sa ma apere de baubau, asa cum mi-a promis inainte sa ma mut, ei bine, dumnealui se-ntoarce bine-mersi pe burta si incepe sa sforaie linistit inca dinainte ca eu sa fi terminat de imbracat pijamaua. In momentul ala imi raman doua optiuni: sa ma bag cumva cuibarita langa el si sa stau cu ochii-n tavan pana adorm, ceea ce nu prea-mi surade, ca adorm si greu; si b) sa aprind veioza si sa citesc pana la 4 dimineata, pana adorm cu nasu-n carte si cu lumina aprinsa, ceea ce are avantajul ca ma tine ocupata si nu ma mai gandesc la tampenii pana ma ia somnul.

Sa revin insa la visele urate. Nu pot sa zic ca am cosmaruri adevarate, de-alea de la care te trezesti cu sangele inghetat, cu spatele sloi si cu parul ridicat, de nu-ti mai vine sa dormi pentru cateva zile. Ce numesc eu cosmar e unul din visele acelea in care vrei sa tipi si nu poti, vrei sa fugi si parca ai picioarele prinse-n smoala, cazi de undeva (ceea ce ma-ngrozeste de-a dreptul si-mi da palpitatii, ca mi-e asa frica de gol ca nici in lift nu ma urc, ca sa nu mai zic de parcurile de atractii) sau, cel mai urat, stii ca e ceva rau langa tine si nu poti face nimic.

Imi amintesc de un cosmar din copilarie (de care am zis si-ntr-un comentariu la postul lui Zappy) care m-a marcat. Am visat ca eram in sufragerie, iar ai mei erau in balcon, ne despartea doar usa cu geam si perdeaua, cand in casa au intrat doi vampiri. Macar daca ar fi semanat cumva cu Lestat, dar nu, ai fi zis ca erau fratii primului Dracula aparut pe ecran. Am dat sa fug spre balcon, m-am impiedicat si am cazut, iar ei au inceput sa rada in timp ce se apropiau incet de mine si ma tachinau ca "daca-i chemi pe parintii tai, plecam". In timp ce ma taram pe coate spre usa, am inceput sa tip cat puteam eu de tare, numai ca din gat nu iesea nici un sunet. Incercam cu disperare sa tip , trageam aer in piept cat de mult puteam si-mi incordam corzile vocale, dar nu se auzea nimic. Ajunsesem langa perdea, eram aproape, puteam sa scap de urateniile care se apropiau ranjind de mine, numai ca acel ultim pas care m-ar fi salvat nu putea fi facut. Ii auzeam pe ai mei razand in balcon si nu puteam sa-i strig, imi simteam corpul ca prins in smoala si nu mai puteam inainta. Unul din monstri m-a prins de umar, am tresarit violent si am deschis ochii. Mama era langa mine, speriata - ma apucase de umar ca sa ma trezeasca, pentru ca tipam prea tare.

De multe ori visam ca eram la geam si cadeam, un lucru care m-a terorizat in copilarie, din cauza unui film. Alteori saream din avioane, de pe cladiri, iar emotiile erau atat de puternice si groaza asa mare ca ma trezeam brusc, transpirata si cu inima batand ca la un iepure cu tahicardie. La fel mi se intampla si cand visam fantome, demoni si alte oratanii nevazute si terorizante, de trebuia sa stau cu veioza aprinsa si nu mai puneam geana pe geana pana dimineata. Ba am visat o data ca am omorat-o pe mama, pentru ca se transformase in strigoi, si m-am trezit plangand si cu perna uda. Cum am vazut-o, am prins-o in brate si am strans-o tare, de n-a stiut biata mama ce ma apucase, si am fost in stare de soc toata ziua.

Cel mai enervant e insa cand visez ca trebuie sa fug sau sa ajung cat de repede undeva si inaintez ca prin melasa. Ma incordez cat pot, incerc sa fug in salturi, cum fac la mare ca sa evit forta de frecare a apei, dar tot nu reusesc sa avansez mai repede. E frustrant si ma trezesc enervata, de nu stie saracul Dani ce m-a apucat.

Si pentru ca tot vorbiram de vise aparute din diverse fobii, in perioada in care ma pregateam de mutat in Franta am visat foarte des ca ba pierdeam autocarul, ba imi uitam valiza, biletul, banii sau pasaportul acasa, ba ca pleca autocarul sau avionul de sub nasul meu, cu bagajele mele, pentru ca eu eram ocupata sa fac nu stiu ce. Mai rau era ca, in vis fiind, eram convinsa ca sunt treaza si ma apuca disperarea ca "ce ma fac eu acuma fara bani/ bilet/ acte?"

Recitind postul asta, imi dau seama ca dintre visele frumoase nu-mi amintesc decat unul, care-i cam prea intim ca sa fie povestit. Prin urmare, doamnelor si domnilor, ne vom opri aici.


PeSeu: poze noi pe blogul foto

... pentru vizitatorii cu blog pe Blogger: cand vreti sa schimbati culorile blogului, si voua va dispare orice preview sau numai eu vad pagina alba? Ca de cateva zile incerc sa fac niste schimbari cosmetice si cum dau click pe o culoare, hop dispare previewul. Si ma-nerveaza!

De ceva vreme ma tot batea gandul sa ma mut pe wordpress, ca parca-i mai colorat si cu mai multe jucarii. M-am tot uitat la siteul si blogurile lor si parca m-as fi dus...

Pana la urma mi-am creat un blog de incercare acolo, m-am jucat cu el sa vad ce stie sa faca si pana la urma nu-i asa de minunat pe cat parea. E drept, are niste chestiute pe care (inca) nu le-am gasit pe blogger.com, de exemplu optiunea show the recent comments, in schimb nu pot sa schimb nimic la cum arata, nici macar marimea fontului, ceea ce m-a enervat. Mai ales din cauza ca sunt putine teme si daca la una imi placea fundalul, fontul era prea mic. Daca fontul nu era obositor pentru ochi, in schimb restul nu-mi placea. Pana la urma m-am hotarat sa-l las balta si sa raman aici, ca mi-i mai bine.

P.S. Cum tot n-am ce face, incerc sa schimb ceva la template, si cum ma pricep la HTML ca tata la placinte (adica putin, da` nu destul), nu va mirati cand blogul meu arata ciudat. O sa-si revina.