Denisa contra Franţei

Pana in clasa a opta toata lumea imi zicea sa dau la arte, dar eu ma uitam la pictorii pe care-i stiam si la lumea din jur si-mi ziceam "si ce pisici fac eu dup-aia, mor de foame cu tablourile in brate?" si am dat la filologie. Asta dupa ce mi-am dorit sa devin invatatoare, vanzatoare, cercetatoare si handbalista. La liceu am prins mare drag de carte (adica mai mare decat pana atunci, pentru ca mi-a deschis ochii si m-a indrumat) si am inceput sa scriu.

Facultatea aleasa a fost cea de stiinte politice. Am facut doi ani si m-am plictisit, in mare pentru ca sectia respectiva fusese infiintata mai mult ca sa fie, iar cursurile erau in mare masura comune cu sectiile de sociologie, comunicare si filozofie... In plus simtul meu practic (in continua dezvoltare de cand am parasit "cuibul" parintesc) imi spunea ca pentru o cariera in politica, trebuie sa ma inscriu intr-un partid, ceea ce nu-mi suradea deloc (pentru ca nici un partid romanesc nu ma atragea). Intre timp incepusem si sa lucrez intr-o mica firma de publicitate (in paralel cu alte joburi micute gen traduceri, articole si altele asemenea pe un site) si am prins drag de domeniul asta, mai ales ca se cere creativitate, deci am lasat balta politica cu gandul sa ma inscriu la advertising si mass-media.

Insa in peisaj aparuse Dani (sau Franck cum ii zice tot restul lumii), iar relatia devenise prea serioasa ca sa mai continue la 2000 km distanta si sa ne vedem o data la 3 luni, asa ca dupa o perioada de cantarit ce-i pro si ce-i contra, am decis sa ma mut la el. Si gata cu publicitatea si cu facultatea...

Acuma ma bate gandul sa ma apuc de litere (au un program tare interesant) si sa ajung sa traduc carti. Sunt atatia autori si atatea carti care nu prind la public din cauza traducerilor proaste, ca ma doare inima...

Asta e povestea viselor mele pana acum. Poate peste 5 ani voi fi tot aici si va voi spune ca am devenit scriitoare sau politician sau... cine stie...