Blogger Template by Blogcrowds.

Povesti cu ploaie

"Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi"
(Ana Blandiana)


Azi a plouat.
A plouat tare, cu pofta, cu bulbuci, cu stropi de-aia mari ca boabele de struguri, a plouat cu hotarare, zici ca se hotarase cerul sa ude tot, sa patrunda peste tot si sa intre in pamant pana la radacinile izvoarelor. Ploaie de vara, calda si cu miros de iarba si de praf. Mi-a facut pofta sa ies sa ma ud pana la piele, sa-mi lipeasca parul de fata, sa-mi musteasca apa in sandale, sa-mi intre in ochi, sa-mi curga de pe gat intre sani si sa-mi se strecoare pe sub haine.

Mi-era asa de pofta ca-mi venea sa sar in papuci si sa fug in fata blocului in momentul in care a inceput sa toarne, dar nu ma simteam „prezentabila”. Am vrut sa ma fac frumoasa ca pentru un iubit inainte sa ies. Mi-am spalat deci parul si l-am indreptat, mi-am lungit genele si mi-am inrosit buzele. Ma gandeam cu ce m-as fi putut imbraca si am ales rochita alba, vaporoasa. Care era sifonata. Am calcat-o. Nu stiam cu ce sa ma incalt. Ma gandeam la detalii practice, de genul „nu-mi iau balerinii, ca iar iese culoarea din ei si imi innegresc talpile. Nici sandalele noi nu mi le iau, ca nu se asorteaza.” Parca innebunisem, ploaia devenise iubita pentru care te agiti sa arati impecabil, s-o seduci. Mi-am luat cizmulite scurte si usoare, se potriveau cu rochia si altceva nu aveam. Mi-am ales geanta, m-am mai uitat o data in oglinda si am iesit. Imi batea inima de nerabdare si de placere. Am sarit pe scari ca pe vremea cand eram mica si ma grabeam sa ajung mai repede in spatele blocului la joaca. In fata usii de sticla, m-am oprit si m-am uitat indelung cum ploua, savurand dinainte. Cu un zambet, am impins usa si am iesit.

Si s-a oprit ploaia.

Mi-a fost ciuda.

Am inspirat adanc, cautandu-i mirosul. M-am uitat la cer, cantarind norii din priviri. Nu puteam sa ma intorc in casa dupa atatea pregatiri, am pornit deci la plimbare cu gandul ca poate s-a intoarce ea. I-am gasit urmele pe flori si pe trotuare. Cerul inseninand se oglindea in cioburile ei si iarba mirosea a proaspat. Imi venea sa-mi ingrop fata in ea. Plimbandu-ma, am dat peste o alta buna si draga prietena, Marna, ceea ce m-a consolat dupa pierderea ploii. Am facut o multime de fotografii, cu care sa ma prefac ca totusi am gasit-o. Am mers prin toate baltile pe care le-am gasit, poate-poate mi-o intra apa in cizmulite, si m-am plimbat pe sub cele mai joase crengi, ca sa adun in par racoarea pe care mi-o promisese. Pana la urma m-a binedispus si am inceput sa zambesc singura. Ma simteam atat de linistita, senina, ca-mi venea sa imbratisez pe cineva. O fata cu un catel flocos in brate mi-a surprins privirea si mi-a zambit inapoi, un zambet larg, cu placere, nu zambetul obisnuit, politicos si rece al parizienilor. Am fost fericita. M-am intors acasa cu sentimentul unei zile bine traite.

M-am dus sa deschid fereastra, sa intre racoarea serii, si a inceput sa ploua iar. Tare, cu pofta, cu bulbuci, sub un cer pe jumatate senin.


P.S. Pozele sunt, ca de obicei, aici.


1 comments:

si eu ador ploaia de cand ma cunosc :)

idurile mele vechi erau 'ploaia' :))

1 octombrie 2008, 15:22  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire