Denisa contra Franţei

Fidel legilor de gen "Daca esti la o coada de 2 persoane, cea care plateste se câcâie o ora" si "La casa Mai putin de 10 articole e mereu cea mai lunga coada", precum si "Cand te grabesti cel mai tare, atunci statul la coada dureaza cel mai mult", destinul meu s-a hotarat sa se distreze. Da, pe seama mea, evident.

Prima intamplare: ieseam de la film, la 9 jumate, si a trebuit sa trecem pe la Carrefour sa mai luam trei lulele, trei surcele care ne lipseau din gospodarie. Bineinteles, la o ora asa devreme, toti erau la cozi, in loc sa se uite naibii la NCIS, House MD si Insula tentatiilor pe la casele lor. La toate casele de marcat erau cozi de cel putin douazeci de persoane. Noi si ale noastre trei fleacuri ne-am indreptat, normal, spre cele doua deasupra carora scria, cu litere mari si de tipar, moins de 10 articles. La una din ele erau patru persoane, la alta una care se pregatea sa plateasca. Ghiciti la care ne-am asezat. Corect, la ce de-a doua, si asta a fost prima noastra greseala. Tipa respectiva cumparase doi litri de apa plata si nu-si gasea cardul de fidelitate. Mi-am zis ca nu-i ia mult sa scotoceasca prin geanta microscopica si am incercat sa ignor crampele teribile din stomac, aparute, tot fidele legilor lui Murphy, in momentul cel mai inoportun. Ei, as. Nu si-a gasit cardul, dar n-a renuntat la cele 0,002 centime pe care le castiga pentru apa aia. A intrebat-o pe vanzatoare daca e ok sa-i dea codul cardului, femeia i-a zis ca da, aia iar a inceput sa caute printr-un carnetel, puricand fiecare pagina, de parca afurisitul de cod era incriptat foarte complicat pe undeva. Am inceput sa bat din varful piciorului, semnul ca situatia incepe sa ma calce pe nervi; si cum nervii nu fac bine la stomac, s-au inrautatit si crampele. Imi venea s-o iau pe tanti de cap si sa-i bag carnetelul pe gat.

Intre timp, la casa de alaturi trecusera cele patru persoane si mai venisera doua. I-am zis consortului, care era in spatele meu, ca ne mutam la cealalta, el s-a uitat la mine ca vitelul la usa de termopan, i-am mai zis o data, mai tare, el nu stiu la ce dejtu' meu se gandea si pana s-a prins, au mai venit doi clienti la cealalta coada. Am oftat adanc, am strans din dinti si m-am uitat la matracuca imperturbabila care-si suna familia sa-i gaseasca afurisitul de card si sa-i dea codul. M-am intrebat, cu voce tare, ce vrabia ma-sii cumparase asa important de nu mai putea de rahatul ala de puncte castigate, o nava spatiala?! Ei, pe naiba, as fi avut mai multe rezultate vorbind cu un urangutan senil. La coada cealalta trecusera toti, ba chiar si cei veniti dup-aia. M-am uitat implorator la casierita, indoita de mijloc de la durerea de stomac, si ea a dat din umeri, resemnata. Am vrut sa-i zic dobitoacei de cliente ca-i platesc eu centimele alea amarate, ba ii dau un euro intreg si nou-nout, numai sa se duca dracului acasa cu sticlele si cardul si tot. Cand am deschis gura, Dani m-a luat in brate - probabil mi-a simtit pornirea - si m-a strans tare la pieptul lui. L-am strans si eu, dorindu-mi ca idioata sa dea faliment si sa-i ramana numai aia doi bani in fundul gentii sau sa fi fost insarcinata si sa mi se rupa apa, ca sa trec inaintea ei, si in cele din urma, cand am zis ca mor ori de nervi ori de durere, a terminat si s-a carat. Sta-i-ar cardul in gat.

A doua zi, eram cu Alexandra la un magazinas de cartier sa luam paine si numaistiuce, un fleac oricum. Dimineata fiind, erau deschise numai doua case de marcat, iar la fiecare era cate o persoana. La una era un nenea cu un carucior plin cu varf, la a doua o tanti cu un cos pe jumate plin. Cum n-am retinut nimic din lectiile destinului, m-am mutat de la prima la a doua. Trece tanti, vanzatoarea ii zice cat are de platit si scoate individa un pumn de bonuri de reducere din geanta. Am vazut negru. Avea vreo treij' de bonuri de cate 20 si 50 de centime pe care s-a apucat sa le socoteasca. Evident, cum un astfel de personaj n-are cine stie ce creier, s-a incurcat de vreo 5 ori si tot a luat-o de la capat. Mi-am zis ca o asemenea absurditate e peste puterea mea de suportare si am dat sa ma mut la prima casa de marcat. Pana m-am intors sa ies de la coada si sa ma mut, hop un alt nenea cu un carut de-o tona, tot plin. Vanzatoarea a inceput sa rada, mie mi-a venit sa-i dau peste ochi si m-am pus pe asteptat. Puteam sa-mi fac si cort acolo, ba sa-mi gatesc si micul dejun, pana a terminat idioata de socotit si de inmanat bonurile. Sa mai spun ca la casa de alaturi cei doi neni isi terminasera demult treburile cand am reusit si eu sa trec?...

Buuuun... Nu multa vreme dup-aia, m-am dus iar la acelasi magazin sa-mi iau zahar. Numai zahar, dura 5 secunde sa trec pe la casa si sa ma tirez. Ia ghiciti ce ma astepta. Exact. La 10 case erau 10 cozi. De 30 de persoane cel putin. Sub nasul meu, coada cea mai scurta - dau sa ma asez, cand casiera imi zambeste cu toti dintii si-mi zice ca inchide. Explicati-mi si mie, care stiti, de ce *$@&£µ ciorii, cand sunt cozi imense la toate casele de marcat, 5 sunt inchise si una se inchide sub nasul omului?!? Si ce naiba vrea Murphy asta de la mine?!