Denisa contra Franţei

Veneam de la posta (nu va mai povestesc ce cautam acolo, ca stiti oricum ca nu de placere ma duc. Nu-s chiar asa masochista) unde ma enervase o tanti care-si facea copilul sa urle. Da, intentionat. Adica bebele statea cuminte - si cu gura inchisa - in leagan, si idioata il sacaia cu un ziar. De fiecare data, ala micu incepea sa urle pe acea nota extrem de inalta, pe care doar copiii o pot atinge, si care iti sfredeleste creierul pana la acel coltisor responsabil cu instinctele primare. Cel care iti ordona sa strivesti cauza zgomotului sub amenintarea inchiderii ghiseului. Asa. Am tras obloanele peste urechi, am trimis timpanele in vacanta fortata si mi-am ignorat instinctele criminale. Mi-am rezolvat treaba, am iesit, am respirat usurata.

Si (abia) acum incepe adevarata poveste a acestui post. Un tip mi-a zis ca sunt sarmanta. Nu aveam chef, eram deja enervata, l-am ignorat, el a trecut mai departe, l-am uitat. Un minut mai tarziu, aud din spate un "alo domnisoara". Il ignor. Doi pasi mai incolo, "saru-mana domnisoara". Devine agasant. "Sunteti sarmanta". Incepe sa-mi creasca tensiunea, grabesc pasul, nu raspund ca poate se prinde. Ei, pe dracu. Insista ca o musca tembela ce se da cu capul de geam. "Alo, alo!" Oftez cu zgomot, poate se prinde, ca totusi e evident. "Domnisoara, stati asa." Imi zic ca poate am pierdut ceva si-mi raspund ca e complet exclus, n-aveam decat geanta - inchisa si cu fermoarul spre mine. Poate vrea o informatie. Mai erau si alti oameni pe strada. Voia deci sa ma streseze pe mine. Il ignor, amorsata bine, cu ceasul ticaind periculos. Il aud ca grabeste pasul, "domnisoara, domnisoara, buna ziua!". Ma opresc, ma intorc, pregatita sa-i explodez capul ala tembel. Era un pustan urat, negru, cu dovezi evidente ca hormonii lui nu numai ca se rasculasera, ci si castigasera si acum isi impuneau charta noilor drepturi. Si cu un zambet pe care si-l inchipuia cuceritor, dar care era mai mult slugarnic, echivalentul uman al intorsului cu burta in sus si a datului din coada intru cucerirea stapanului, banuit brusc ca ascunde la spate un ziar rulat.
-Va deranjez?
Ii raspund sec "Da."
Cu acelasi zambet, largit: "Daaaaa?"
Degetele mi se inclesteaza pe toarta gentii.
- Incerc sa te ignor de ceva timp, nu-i clar?
- ...Sunteti asa draguta!
Explodez:
-Stii ce, sunt pe stop si nu te sfatuiesc sa ma calci pe nervi. Dispari!
Ma intorc pe calcaie si plec hotarata. De pe trotuarul celalalt, in spatele meu, il aud balbaindu-se:
- Dar eu v-am vorbit frumos, puteati sa-mi raspundeti la fel...
Ba sa te inveti minte sa taci dracu din gura cand vezi ca lumea incearca sa scape de tine. 'Tu-ti vrabia ta de frantuz!
O sa-mi iau tricou cu inscriptia din titlu si pe fata si pe spate, poate-poate am si eu liniste.