Blogger Template by Blogcrowds.

Schumi al meu a murit.

S-a intamplat azi-noapte. Se pusese sa roada ceva plastic si nu voia nici de-al naibii sa roada, de exemplu, ceva din ce-i pusesem in farfuriuta de cu seara. Iubitul meu incerca sa doarma, ca urma sa se trezeasca la 5 jumatate; in plus, avusesem o zi aiurea, plina de ghinioane ce au culminat cu refuzul masinii de a porni in momentul in care trebuia sa plecam de la parintii lui. Prin urmare, era obosit si mai mult decat nervos. Cand Schumi a inceput sa roada, i-am luat cusca si i-am pus-o in bucatarie, inchizand usa, cum faceam de obicei ca sa nu-l mai auzim, dar nu mult dupa aceea, ametitul a inceput sa roada si mai de-al dracu', de-l auzeam si prin usa, si prin perna pe care mi-o pusesem pe cap; iar zgomotul de plastic zgariat cu dintisorii lui ascutiti e un mod garantat de a trezi si a agasa pe cineva.


Prima data, s-a ridicat din pat, enervat, si s-a dus sa-i dea una peste botic, ca sa-l faca sa se opreasca, insa pacea nu a durat mult. Neobisnuit de incapatanat, Schumi a continuat sa roada si mai tare, si mai insistent. Era aproape 3 noaptea, si D. a sarit din pat, plin de nervi, si a tipat la Schumi, dand in acelasi timp o palma peste tubul pe care il rodea. Zgomotul m-a facut sa ma ridic si sa incerc sa-l calmez, cum il stiam iute la manie. L-am gasit uitandu-se fix la hamsterul care intepenise intr-un colt de cusca, tremurand. L-am luat in mana si l-am mangaiat ca sa se calmeze, dar Schumi se zbatea neincetat sa scape. L-am pus inapoi in cusca si a inceput sa se plimbe de la un capat la altul, nesigur pe picioruse, de parca s-ar fi lovit la cap. M-am uitat la D. si l-am intrebat ce s-a intamplat, dar stiam ca nu il atinsese pe Schumi, pentru ca nu am auzit usa custii deschizandu-se. Singura concluzie la care am ajuns a fost ca D. facuse prea mult zgomot si prea brusc, iar bietul hamster, pe langa faptul ca era speriat de moarte, fusese si asurzit, caci urechiusele acestor animalute sunt atat de sensibile. Am dat sa deschid cusca sa-l iau si sa-l mangai, cum facusem de atatea ori ca sa-l linistesc, dar Schumi a fugit intr-un colt, s-a facut ghem si a inceput sa scoata niste sunete ciudate, intre stranut si scheunat de catel. In mai putin de un minut, era mort. Facuse un stop cardiac de frica.

Am petrecut o ora plangand unul in bratele celuilalt, caci bietul Schumi ne era drag amandorura, fusese cadoul lui de Craciun pentru mine, si se invinovatea de moartea lui, de faptul ca-l speriase. Nici eu nu imbunatatisem situatia, caci incercarile mele de a-l mangaia ca sa-l calmez il facusera sa se panicheze inca si mai tare. Si amandoi uitaseram de faptul ca citisem undeva cat de sensibili la zgomot sunt hamsterii si cat de usor pot muri de frica. Insa acum, Schumi e mort si nimic nu-l poate aduce inapoi, nici lacrimile, nici remuscarile.

O sa-mi fie atat de dor de el...

2 comments:

offf >:D<
era scump rau de tot :(
soarec n-am avut niciodata, ca sa am ce speria, in schimb am avut multi pisoi pe care ii abandona pisica si nu-i mai alapta si eu ma chinuiam sa-i hranesc cu o pipeta cu laptic, da' tot mureau... si eu ma simteam mereu vinovata.

oricum, schumi stie ca-l iubeati si ca n-ati fi vrut sa-i faceti rau :)

17 aprilie 2008, 18:46  

Asta ii zic si eu lui D., dar saracul tot se simte vinovat si-l inteleg... odata am lovit un pisoi fara sa vreau si am plans toata noaptea, auzindu-l cat de jalnic miorlaia :(
Eh, asta e, a ajuns in raiul soarecilor... sper.

18 aprilie 2008, 11:49  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire