Blogger Template by Blogcrowds.

Razbunarea Vistei

De 1 aprilie, laptopul meu a vrut să-mi arate că şi el are simţul umorului, ca reacţie, cred, la postul ăsta. Recunosc, îl are. Un umor macabru, aş zice, fin'că a murit. De 1 aprilie. Din senin.

A început prin a afişa cu încăpăţânare, la pornire, că a disk read error has occurred, press ctrl+alt+del. Bineînţeles, dacă atingeam tastele magice, se restarta şi ghici ce făcea pe urmă. Exact. A disk read error has occurred, press ctrl+alt+del. Ioi, ce ai maică? Ce nu-ţi mere cum trebuie? Cu o zi înainte nu-mi făcuse nici o problemă, decât că seara, după ce închisesem Firefoxul şi messul, am dat să-l închid normal din start şi s-a blocat complet în momentul în care voiam să dau clic pe turn off. Dar complet, îngheţat, ţeapăn, nu reacţiona nici la formula magică ctrl+alt+del, nimic. După 5 minute de aşteptare, n-am mai stat după el şi l-am închis frumos din boton. În rest, nu-mi dăduse nici un semn.

Ca o fată cuminte, fiind o problemă de hardware şi fin'că eu mă pricep numai la partea de soft, am luat manualul laptopului şi am căutat ajutor. Mi-a zis să intru în BIOS, să bifez aia şi aia, să fac nuşce şi că avea să lanseze programul de recovery. L-am crezut pe cuvânt, am făcut cum mi-a zis, a început cică să recupereze şi ta-daaa! mi-a afişat... o altă eroare?!

(da, eu îs aia care se reflectă în monitor)

Aoleu, mi-am zis, e groasă, mai ales că nu-mi spusese nimeni să mai fac un back-up, o chestie, o treabă de-asta din când în când. Am reacţionat deci în mod logic, adică m-am crizat şi l-am chemat pe domnul consort în ajutor. Momentul a fost însă prost ales căci urma să plece la serviciu într-o oră (era de după-masă) şi voia să profite ca să urce ultimul nivel înainte să se închidă versiunea beta a jocului. Degeaba i-am zis ce se întâmplă, m-am enervat, am plâns (ca să nu-i dau cu laptopul în cap), cred că puteam şi să mă tăvălesc pe jos cu spume la gură, că tot n-ar fi avut efect. Foarte calm, mi-a replicat că "o să mă uit la el când mă întorc de la serviciu, n-ai decât să stai la calculatorul meu cât sunt eu plecat".

Am insistat totuşi şi, după ce şi-a terminat nivelul, a venit să-l bibilească şi el, explicându-mi pe un ton doct că "trebuie să intri în BIOS, să bifezi aia şi aia, etc". I-am replicat sec că deja făcusem toate astea. Mi-a râs în nas de genul "las' că ştiu eu cum vă descurcaţi voi femeile cu calculatoarele", a continuat să facă aceleaşi lucruri ca şi mine şi, ce uimire, a ajuns la acelaşi rezultat. Mie mi-era clar, tot ce aveam pe partiţia C:/ era pierdut, în cel mai bun caz. Deci adio saveurilor de la Sims, arhivei de mess şi tuturor programelor, offf.

După ce m-am plâns toată ziua tuturor, a venit în sfârşit şi ora salvării bietului laptop. Diverşi prieteni IT-işti ne sfătuiau în direct pe mess, eu transmiteam indicaţiile consortului, el le urma parţial şi pe urmă se apuca "să vadă ce se întâmplă dacă încearcă să ... nuşce". Bineînţeles, asta sabota continuu sfaturile amicilor binevoitori şi scurta viaţă laptopului, fin'ca atâta l-a frecat încercând să reinstaleze întâi Vista, pe urmă XP, pe urmă să-mi copie fişierele importante prin BIOS (că după atâta "ajutor" din partea lui, se buşise şi partiţia D:/, aia cu pozele mele), pe urmă să reinstaleze, pe urmă să formateze, pe urmă să nu ştiu ce-i mai facă, încât, dacă mai aveam vreun dubiu, când a terminat Dani cu el am fost sigură că hard diskul era mort şi irecuperabil. Mulţumesc, dragă.

Iaca de ce n-am mai dat nici un semn zilele astea. Azi mergem să cumpărăm hard nou şi pe urmă o să-mi petrec ziua reinstaland-o pe doamna Vista. Deci fugiţi.

9 comments:

Nu ma pricep la laptop-uri, dar nu merge pus ca slave in noul sistem? Daca da, exista programe de HDD recovery.

6 aprilie 2009 la 11:41  

unde sa fugim? nu fugim cum sa fugim:)

6 aprilie 2009 la 11:53  

Genial!

6 aprilie 2009 la 12:05  

@Catalin - Cea mai bună variantă ar fi ca HDD-ului de laptop să îi fie cumpărat un case extern şi înfipt în USB-ul calculatorului. Asta ar fi şi varianta recomandată pentru a se vedea dacă mai poate fi salvat ceva de pe el.

6 aprilie 2009 la 12:07  

Nu am gasit hard intern, am cumparat un extern deocamdata, dar rahatul asta de Vista refuza sa se instaleze pe un hard conectat prin USB. Hardul mort e la un amic care incearca sa repare ce se mai poate, daca se mai poate.

6 aprilie 2009 la 15:17  

Era odata stire la televizor ca sunt recuperatori de date de pe hard, nu stiu cat costa si iti recuperau la modul drastic tot ce se putea de pe el, ca in filme :-j. [bine, nu erau chiar asa de ieftini]
Oricum eu consider ca a fost un plan malefic de razbunare al laptopului si din cate am citit si-a ales momentul perfect :D.
Denisa contra Laptopului : 0-1

7 aprilie 2009 la 21:58  

Ce 0-1, ar vrea el... Azi i-am bagat hard nou, l-am reinstalat, n-a vrut sa-mi dea cati giga voiam eu pentru partitia D: si l-am mai instalat o data ca sa iau cat vreau, acuma nu mai face nici o fita! deci 2-1 pentru mine :D

8 aprilie 2009 la 00:26  

Bine (că) ai revenit.

Nu mai câştigai prin neprezentarea adversarului?

(tot) baics

8 aprilie 2009 la 04:46  

of futui.acelasi model de laptop penibil am si eu.nu ma mira.not at all

27 aprilie 2009 la 20:51  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire