Blogger Template by Blogcrowds.

Boala vacii tâmpite

Am avut plăcerea azi de a schimba câteva trenuri şi metrouri, cum trebuia să mă duc şi să mă întorc de la Sorbona, unde m-am înscris la examenul de franceză. De obicei, ori îs cu căştile în urechi ori citesc, cel mai adesea amândouă, aşa că lumea din jur nu mă deranjează în mod deosebit (în afară de impulsuri greu de stăpânit de a pocni peste cap diverşi tâmpiţi care se crăcănează cu copitele pe scaune).

De data asta eram cu Alexandra, care şi-a sacrificat timpul şi ceva nervi ca să găsească biroul de înscrieri după cursuri (ea fiind la altă facultate), ca să mă poată îndruma pe mine azi. Într-un metrou destul de plin, la o staţie, am avut norocul să se elibereze nu departe de noi patru scaune. Am pornit într-acolo şi, în dreptul lor, m-am uitat în spate să văd dacă Alex rămăsese lângă mine, să nu-i ocupe altcineva locul. Dar nu; cum se îndrepta înspre culoar, o grăsancă i-a tăiat calea. Dacă nu s-ar fi ferit, ar fi fost probabil zdrobită de colţul unui scaun, că vita se lansase cu toată viteza şi forţa unui portavion. M-am gândit că i-or ajunge cele două locuri din faţa celor pe care voiam să le ocup cu Alex, aşa că m-am aşezat şi am pus mâna pe scaunul de lângă mine. Instinctul de conservare mi-a retras-o însă cât ai clipi, fiindcă grăsanca s-a trântit pe locul ăla cu un zgomot fleşcăit de găluşcă şi a şi început să comenteze pe un ton absolut nesimţit că de ce îmi permit să ţin un loc ocupat.

I-am răspuns cât de calm că era pentru prietena mea şi că dumneaei ar fi putut să se aşeze pe unul din scaunele goale din faţă. Atât mi-a trebuit: pupăza s-a lansat într-o diatribă furioasă cum că sunt o nesimţită că nu las lumea să se aşeze, că cine îmi dă dreptul să ocup două locuri pentru prietena mea etîcî şamîdî. Alexandra s-a aprins şi ea ca şi mine, dar ce să-i explici unei vite cu creierul înecat în grăsimea nesimţirii, un fel de ţaţă de la noi, că dacă eu n-am dreptul să-i dau ei lecţii, nici ea n-are dreptul, logic, să-mi dea mie; nici că să te trânteşti pe un loc ocupat după ce te-ai băgat în faţă ca o animală încălţată e un semn de bună-creştere la fel cum sunt eu extraterestru; nici că dacă lumea îţi vorbeşte cu "dumneavoastră", deşi eşti o vită, nu îi răspunzi cu "tu", că parcă te pretinzi mare profesoară de bune maniere.

Mie îmi creştea tensiunea, că, în plus, mă calcă pe nervi când cineva se ceartă în gura mare, să se audă în tot vagonul, când are probleme numai cu mine şi nici nu i-am dat de înţeles că-s surdă. Alexandra însă şi-a dat seama că degeaba te pui cu gura prostului, mai ales că, pupăza fiind negresă, putea începe să urle că suntem rasiste, aşa că că i-a retezat-o scurt cu "La revedere, o zi bună" şi a pus-o pe ignore. Am coborât cu două staţii mai încolo şi, ieşind pe culoar, mi-am stăpânit cu greu să nu o lovesc, absolut accidental bineînţeles, cu gentoiul peste bot. Noroc că sunt o fată binecrescută, găsi-şi-ar pioneze pe scaune să-şi mai dezumfle fundul, fir-ar ea sa fie de mahalagioaică!

14 comments:

:)) din pacate o sa mai vezi altele de genul asta cand o sa incepi sa te plimbi printre parizienii civilizati.
Eh, suntem niste rasiste, ce mai!

8 mai 2009 la 00:26  

Asta-i naspa cand te certi cu cineva de culoare, ca imediat te poate acuza de rasism. Chiar daca tie nici prin cap nu-ti trec idei de-astea. Si cum e un argument destul de delicat, probabil tot tu, ca "agresator" o sa pici de cacao. :(

Bine ca Alex a fost mai cu sange rece. :)

8 mai 2009 la 09:38  

Bleah, m-am enervat numai citind. >:P

8 mai 2009 la 14:17  

shit happens!! nu tre sa te consumi de la chestii de astea, faci riduri :D

9 mai 2009 la 00:20  

ai sa te miri...

saptamana trecuta in drum spre serviciu, stateam pe un scaun, tinand in brate o sacosa de hartie, mare, in care de obicei e mancare pe care nu o mananc :)) langa mine, loc liber.

un tip cam inspre 40 de ani se aseaza langa mine si din greseala imi loveste usor sacosa. iti jur ca si-a cerut scuze de 1.458 de ori si a trebuit sa ii dau nenumarate asigurari ca este in regula si nu m-a deranjat deloc :)

chiar la tine si la alex m-am gandit atunci :)eu zic sa va intoarceti in tara ;))

9 mai 2009 la 17:01  

Cand am fost eu in Paris am avut alta impresie... Chiar daca era aglomerat si te ciocneai cu alti pasageri, acest fapt se intampla la modul politicos. In metroul bucurestean chiar daca este mai mult spatiu, oamenii nu-si cer scuze cand se ating. Consider ca este important pt diminuarea agresivitatii intr-o metropola sa existe niste mecanisme de imblanzire care se exprima prin atitudine, scuze, priviri zambitoare etc.

9 mai 2009 la 21:43  

Dan, parizienii sunt ipocriti, ei zambesc dragut, dar e un zambet fals in general, iar scuzele sunt un reflex, nimic mai mult. Nu stiu daca ai luat metroul in orele de varf, cand se intorc sau merg toti la munca. Atunci e cel mai rau, atunci sunt toti disperati sa prinda trenul/metroul si nu dau inapoi de la a impinge, alerga, face urat. La fel, pentru a avea un loc pe scaune.. Mie mi-e sincer rusine cu parizienii, nu sunt oameni draguti si asta, o stie toata Franta

10 mai 2009 la 08:42  

naru,

cred ca toti suntem ipocriti atunci cand zambim si spunem ca nu ne deranjeaza aglomeratia. Incalcarea spatiului intim produce tensiune corporala si disconfort psihologic chiar daca nu esti atins. Scuzele spuse ca un reflex, zambetul ca o grimasa, formulele artificiale de politete si altele, sunt doar mijloace care ne fac viata cat de cat suportabila in metropole.
Specia umana, cu toate ca este foarte sociala, a evoluat in alte conditii decat marile aglomeratii urbane. Triburile cu maxim 200 de indivizi formau societatile preistorice care au forjat relatiile intre oameni. Ca o anecdota, se pare ca majoritatea oamenilor au in agenda telefonica aproximativ 200 de numere/contacte.

Dar mie mi se pare altceva interesant, cum ai ales sa locuiesti intr-un oras in care locuitorii lui sunt ipocriti si ti-e rusine cu ei?
Banuiesc ca este un compromis temporar...

De fapt, marturisesc si eu la fel ca @S ca mi-as dori ca numarul romanilor care se intorc in tara sa fie cat mai mare. Cred ca tara asta ar avea mai multe sanse daca s-ar intampla o repatriere a unor persoane deosebite ca voi.

11 mai 2009 la 14:35  

Dan, si eu si Naru locuim aici de nevoie, ca Feti-Frumosii nostri sunt francezi.

Cat despre restul, cand cineva ma calca pe picioare in metrou si isi cere scuze, ii spun ca e ok pentru ca e ok, e o neplacere mica pentru care nu e neaparat vinovat, mai ales ca si-a cerut scuze. Eu deci sunt sincera. Dar parizienii iti zambesc mereu in fata ca sa ascunda ce gandesc de fapt, si nu numai in metrouri...

11 mai 2009 la 19:45  

@dan - Lasă-i omule, măcar acolo să trăiască şi ei demni şi calmi. Mi-e silă de România, ea nu poate trăi decât prin cei din afară, aici în ţară totul este o apă şi-un pământ şi încercarea de a te ridica este sancţionată cu palme peste bot. Jegul ăsta de Românie nu merită decât două flegme. Sincer, eu mă simt mândru că ele sunt acolo şi că au şanse mai multe de a se împlini.

12 mai 2009 la 15:37  

Dan, nu are sens sa generalizam.. cum a spus si Esk, se intampla sa zambesc si sa spun ca e ok pentru ca asa e. Si probabil si lor.. doar ca probabil, dupa atatea zambete ipocrite, la ei e mai greu sa le deosebesti pe cele sincere.

Nu numai mie mi-e rusine cu parizienii, ci si francezilor :D ma gandesc ca e ceva obisnuit, ca oamenii ce nu sunt din capitala sa ii deteste pe acestia.
Eu nu tin sa ma intorc in tara.. eventual sa stau mai des pe acolo, e alta mancare de peste, dar nu am de ce sa ma intorc, long story..

Iar eu sunt asociala, nu am nici 50 de contacte in agenda telefonului si asta include locul de munca, doctorii si ceva persoane cu care nu am vorbit niciodata, fosti colegi de facultate. Fac parte din minoritate eu :P

DeMaio, urat.

15 mai 2009 la 09:34  

Dragilor,

nu inteleg de ce va deranjeaza ca oamenii zambesc. Preferati sa se uite urat la voi? Eu una prefer zambetul fie el fals or reflex. Mi s-a acrit sa vad fete acre.

Avem o familie de prieteni in Ploneour Lanvern, vestul Frantei. Au fost de cate ori in Manhattan si o constatat ca parizienii sunt mai necivilizati decat ny-ezii. Eu cred ca multi prefera scuzele decat uitatul urat si incruntat. Cu economia asta am observat aici in NY ca nu mai zambesc asa mult cum o faceu acum 2 ani sau 3 etc.

15 mai 2009 la 18:10  

Si? Cum a fost la examenul de franceza?

16 mai 2009 la 21:20  

Povestesc mai acus, stai sa ma trezesc :))

17 mai 2009 la 12:28  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire