Denisa contra Franţei

Păi ce, numai ăştia pot să se repete? Ce pisici, îs la a treia "înscriere" deja...

Fusai săptămâna trecută la înscrieri, pedagogice de data asta, că alea de tura trecută fură "administrative". Eram mai stresata ca înainte, că nu aveam să merg în anonimatul sediului central, ci la facultatea mea, adică la Litere şi Muzicologie, într-un amfiteatru, laolaltă cu viitorii mei colegi. Cum sunt mai sălbatică de felul meu, ideea de a fi printre atâţia oameni şi de a trebui probabil să fac cunoştinţă cu ei m-a făcut să dorm prost câteva nopţi. Asta şi eterna problemă cunoscută în general sub numele "cu ce naiba mă îmbrac?". Clişeu, ştiu, ştiu, dar nu mai puţin sâcâitor.

Am ajuns cu ceva emoţii deci la facultate, mă temeam că o să fie ca sediul principal la care mă duceam înainte, plină de holuri în toate direcţiile şi fără panouri indicatoare (îmi amintesc şi acuma cât am căutat biroul de înscriere pentru examenul de franceză, pentru care trebuia să părăsesc galeria principală, s-o iau pe un culoar la stânga, dup-aia pe o uşă greu de remarcat care dădea într-o curte, la capătul căreia era o uşă spre o scară, care la etajul al treilea se deschidea spre o pasarelă deasupra curţii, la capătul căreia era biroul. Sunteţi pierduţi? Şi eu am fost.)

Din fericire, clădirea Facultăţii de Litere arată destul de modern, am văzut panouri peste tot, iar cineva a avut amabilitatea să afişeze, pentru boboci, anunţuri cu locul şi ora reuniunii de informare, subliniate cu marker roz, cu săgeţi şi tot tacâmul. Am găsit deci amfiteatrul destul de uşor, am primit o mână de broşuri la intrare, alte foi de completat înăuntru (au ăştia o pasiune pentru verde: fişele pentru Litere Moderne Aplicate erau culoarea prazului, iar cele pentru Litere Moderne verde turbat) şi m-am aşezat cuminte, cu urechile ciulite.

Discursurile profilor au fost însă atât de interesante, încât m-am apucat să scriu postul ăsta ca să mă ocup cu ceva. Proful de sport ne-a îndemnat să ne înscriem la cursul lui, care e opţional, şi să venim în echipa de rugby feminin. Haha, mă şi văd, mititică şi vai de capul meu cum sunt, în echipa de rugby, aruncându-mă pe celelalte jucătoare şi trântindu-le la pământ... Doar imaginându-mi, îmi vine să râd singură. După el a urmă o domnişoară puţin panicată, care ne-a explicat cu emoţie în glas cum se foloseşte siteul universităţii, s-a bâlbâit destul de des şi m-a amuzat. Nu ştiu ceilalţi cum sunt, dar eu n-am nevoie de un sfert de oră de explicaţii ca să folosesc un site: "Pe portalul Student, este un buton SorbonID, acolo vă creaţi o adresă de mail cu numărul de student de pe card, e foarte utilă ca să primiţi informaţii diverse şi variate (sic! la Litere! Doamne trăsneşte-i) din partea facultăţii, ca şi anunturile oficiale." Noooo, pe bune? Oare la ce ar putea folosi o adresă de email, mai ales pe siteul unei instituţii, dacă nu ca să primeşti informaţii de la ei? Şi pe urmă, venind vorba de calculatoarele puse la dispoziţia studenţilor, "vă rugăm să nu instalaţi programe răuvoitoare sau să inseraţi coduri de bugs pe ele!" Era să mă înec cu guma de râs, cum pisici să zici aşa ceva?! Unu la mână, e evident că n-o să-mi petrec ziua piratând calculatoarele facultăţii, şi doi la mână, dacă aş vrea s-o fac, parcă m-ar opri numai faptul că m-a rugat donşoara cea speriată. Siiiigur că da...

După bâlbâită, a venit alta de la biroul de integrare profesională, adică aia la care cică trebuie să te duci dacă nu ştii ce să faci după ce capeţi diploma de Litere. Ar fi fost aproape credibilă, dacă n-ar fi dat dovadă de o mare competenţă: "Ne puteţi suna la 01.42.numaistiucat sau să ne trimiteţi un mail la... uh... (către colegă:) cum era adresa noastră? (către noi:) contact... uh... şi mai departe?... ăăăă... at... uhmmm... şi cum era ca nu mai ştiu? (colega dă din umeri) Ei, găsiţi adresa de mail pe site oricum, că am uitat-o. Da' mai bine ne sunaţi, liniile sunt destul de ocupate oricum, dar insistaţi că până la urmă răspunde cineva." Da' nu mai bine îţi tragi două palme, te trezeşti şi-ţi dai seama că eşti în secolul douăşunu, înveţi să foloseşti emailul şi mai eliberezi linia de telefon? Eu nu reuşesc să înţeleg cum dejtul meu poţi să lucrezi într-un domeniu şi într-o epocă în care se poate exploata la maxim internetul şi să nu ştii nici măcar care ţi-i adresa, în general să fii complet pe dinafară şi să rămâi ca dinozaurul la telefon şi maşina de scris.

După cele două personagii oarecum anemice, era să cad de pe scaun de surpriză când la microfon s-a repezit o blondă, prezentată drept domnişoara Icsulescu, studentă, de la sindicat, şi s-a lansat într-o tiradă: "Bună ziua! Sunt de la UNEF, adică Uniunea Naţională a Studenţilor din Franţa! Şi suntem un sindicat! Aşa cum a zis domnul X, nu trebuie să ne temem de acest cuvânt! Noi apărăm studenţii! Care sunt nedreptăţiţi! Dacă aveţi o problemă cu cineva, chiar şi un profesor, noi va apărăm drepturile! Aşa! Fiindcă suntem solidari!"Ar fi trecut drept agresivă dacă fetei nu i-ar fi tremurat vocea în ultimul hal, de ziceai ca venise clandestin şi se temea să n-o pândească vreun duşman al poporului studenţesc după colţ, s-o extermine pentru ce-a zis. Dar se ţinea tare, şi ce dacă mulţi sunt împotriva noastră! eu îmi apăr convingerile! arăt poate ridicolă şi ştearsă şi piţigăiată dar! nu mă tem, camarazi! Viva la revolución! ...Bine, recunosc, asta am băgat-o eu de la mine, dar jur că mă aşteptam de la un moment la altul s-o aud. În orice caz, discursul clasic despre clasa oprimată a fost prezent: "Studenţii sunt nedreptăţiţi! Da! Puterea de cumpărare scade, pe când preţurile cresc! Şi e tot mai greu să trăim! Bursele sunt mici şi guvernul, da, guvernul e de vină! Că noi strigăm şi cerem, dar nimeni nu ne aude! Dar suntem aici! Şi ne batem pentru drepturile studenţilor!" Ce, măi? Nu vă ajung banii? Protestaţi, cereţi, pretindeţi? La muncă, bă, nu la întins mâna! Alţii cum fac? Sau marş şi pune-te cu burta pe carte, să meriţi o bursă de excelenţă, dacă nu vrei să munceşti! Asta-i viaţa de adult, nu-ţi dă nimeni bani degeaba să freci menta prin baruri şi să treci anul cu greu, în fiecare toamnă. Banii se câştigă, nu pică din cer! Pfooai, ce-mi venea să-i trag una fetii, să-i arăt eu revolución.

Şi pe tonul ăsta s-a încheiat reuniunea de informare, după care s-a anunţat că înscrierile pedagogice urmau să aibă loc peste o oră jumate, în altă sală. Am profitat de ocazie ca s-o găsesc pe Alexandra, care voise să vină cu mine şi se rătăcise la Sorbona, să explorez cartierul tip să mă pierd, s-o recuperez într-un sfârşit la metrou, să găsim un loc să mâncăm şi să ne întoarcem exact la timp ca să ajungem la birou nu în întârziere cu 5 minute, cum mă temeam eu, ci în spatele unei mulţimi de boboci care aşteptau cu toţii să intre să se înscrie. Recunosc, am profitat de faptul că putem vorbi româneşte ca să-i bârfim destul de răutăcios pe unii (apăi ce să le fac dacă umblă cu bluze verzi - văd că e culoarea Sorbonei or something - şi ciorapi roşii? ca să dau numai un exemplu), ceea ce a făcut mai mult de trei sferturi de oră să treacă într-un mod plăcut. Bineînţeles, timpul petrecut în birou pentru înscrierea propriu-zisă a fost de exact 43 de secunde, conform legilor Mamei Natură şi al ei crud simţ al umorului.

Ieri, la o săptămână după toate astea, mi-am aflat în sfârşit şi orarul, pentru care a trebuit să mă duc iar să aştept în amfiteatru - că doar nu era să mi-l dea pe adresa de mail pe care-s obligată s-o am pe siteul lor, nu? - şi care orar arată cam aşa: luni de la unu la trei, L1LA09CG, de la patru la cinci L1LA09CG TD 5, pe urmă L1LA17FR şi tot aşa. Clar, facultatea asta îţi pune mintea la încercare: vrei să vii la cursuri? Dezleagă enigmele. Cu codurile m-am lămurit eu până la urmă, rămâne să aflu şi în ce săli trebuie să merg.

Şi uite aşa, sunt în sfârşit studentă. Am terminat cu formularele şi hârtiile şi secretariatele.

Sper.