Blogger Template by Blogcrowds.

E grele scoalele

A trecut prima săptămână de trambalat prin cele şcoli franţuzăşti. Cum fu? Bine, oareşcum, dar m-a şi zăpăcit de nu mai ştiu ce-i cu mine, că am intrat în pâine tare de tot.

Încă dinainte de a începe, adică de vineri-sâmbătă, eram deja stresată. Pe orar, după ce că-mi notaseră coduri fără logică - unde eşti tu, James Bond Doamne, ca să vii să îmi traduci? - nici nu s-au obosit să-mi spună în ce clasă sau amfiteatru să merg. Că dacă tot nu ştiu la ce mă duc, măcar să ştiu unde, că de restul mă dumiresc pe urmă. Pe siteul lor, nici atât, ce, mă aştept să folosească la ceva?! Eeee, că doar n-or fi plătite pentru asta secretarele, să facă orare clare şi să ţină siteul updatat, nu? Ce pretenţii mai am şi eu. Mai ales că biroul e şi deschis de la două jumate la cinci, chestie care, recunosc, trebuie că le epuizează complet.

M-am dus deci mai devreme cu jumătate de oră ca să mă orientez la faţa locului, după soare şi poziţia muşchiului pe stâlpii din hol, că nici nu ştiam pe cine să întreb, având curs de la unu şi nu după ora de deschidere a secretariatului. La facultate am dat peste o altă pierdută ca şi mine şi un tip zâmbareţ foarte de la recepţie ne-a trimis la etajul trei, "sunt afişate la secretariat". Acolo, evident, se adunaseră în turmă toţi mieii rătăciţi, mai ales behăitorii tineri care se înghesuiau ca disperaţii în faţa orarului şi notau pentru toată gaşca, blocând orice şansă de a vedea celor din spate. De vorbesc aşa urât? Fiindcă mă enervează când ştii că nu eşti singurul care are nevoie să noteze şi totuşi pui copita pe orar ca să urmăreşti un rând până la capăt, fiindcă eşti prea oaie ca s-o faci din priviri, şi mai şi citeşti încet. Că doar nu blochezi toată partea de jos a orarului, nuuuuu. Mă rog, m-am încrustat şi eu ca o căpuşă pe vacă, ce, doar şi eu pot! mi-am notat frumos ce mi-a trebuit şi m-am dus în Amfiteatrul Mare, unde se făcuseră şi înscrierile şi deci ştiam unde se află.

Cursul, istoria culturii occidentale, a început cu mitologia greacă şi crearea lumii, ceea ce cunoşteam de mult şi în detaliu, că mi-a plăcut de Herakles de mică şi am sfârşit prin a citi tot ce avea legătură cu Grecia Antică. La seminarul care a urmat m-am distrat destul de mult - în universul meu, bineînţeles, că mă ştiţi autizată doar - datorită (sau pe seama? nu pot zice, că nu era cu răutate) tipei care avea rol de profă. Studentă, dac-am înţeles eu bine, la Master, rusoaică letonă sau lituaniană, s-a scuzat de la început pentru eventualele greşeli de franceză pe care le-ar putea face - şi face cam prea multe pentru cât timp a petrecut la Litere... - şi ne-am apucat de Hesiod şi mitul Pandorei. Domnişoara se încurca mult, se înroşea şi-şi tot căuta cuvintele şi iar zâmbea, că să ascundă stânjeneala, închidea ochii să traducă în minte, şi mi-a devenit, prin asta, simpatică; poate pentru că mi-a arătat că se poate şi mai rău decât cum sunt eu şi-mi venea s-o ajut. Poate şi faptul, insignifiant, vă asigur, că i-am răspuns la o întrebare şi a scăpat un "Ô”, foarte inteligent gândit!" care mi-a gâdilat orgoliul, fapt, zic, care m-a făcut să-mi placă de ea.

Următorul curs avea un nume foarte promiţător şi a fost unul pe care l-am avut de ales dintre opţionale: "Meserii ale scrisului". Cu atât mai mare mi-a fost dezamăgirea să-mi dau seama, după primele minute, că profesoara s-a gândit nu ca mine, la a fi scriitor adică, ci de fapt la jurnalism, care pe mine nu mă interesează deloc, dar chiar deloc! Şi uite aşa, două ore jumate pe săptămână pierdute aiurea cu o materie care mi-e deja antipatică şi pentru care m-am procopsit deja cu expozeu, peste două săptămâni, despre un personaj jurnalist de-al lui Balzac. Din fericire, ăsta şi gramatica sunt singurile cursuri plictisitoare pe care le am.

Marţea a fost cruntă: primul curs la 8, trezirea la 6, cafea pe fugă, o altă cafea - infectă - la cantină, civilizaţie şi cultură romană cu Eneas şi cu un prof cărunt, cu părul creţ şi mare şi cu un fel de a vorbi caraghios: "Prima etapă, a? a fost să stabilească, a, o tabără, a? lângă Latium, a"; "a"-ul pronunţat ca un fel de "hein?" cu intonaţie de "da?". A urmat literatura franceză, la care semestrul ăsta îi studiem pe Flaubert şi pe Marguerite Yourcenar (nici eu n-am auzit de ea înainte) şi care mi se pare până acum interesantă, atât la curs cât şi la seminarii (la care li se zice aici TD-uri, de la "travaux dirigés", studii sub îndrumare dacă-i să traduc aşa, la botul calului). După o pauză prea scurtă ca să merg să trag un pui de somn şi prea lungă ca să stau la şcoală sub vreo scară, a venit cursul de gramatică, care a fost lovitura de graţie ce m-a lăsat cu creierul piure.

Profesoara e genul ăla care ar fi trebuit să iasă de mult la pensie, mică, scofâlcită, cu părul alb, care şi-a dedicat viaţa studiului şi predării acestei materii pasionante care e gramatica, genul care debitează cursul fără să se întrebe dacă notăm, dacă apucăm să notăm sau dacă e suficient de coerentă ca să notăm ceva şi care are impresia că microfonul de pe catedră e de jucărie şi nu foloseşte la nimic. Faptul ăsta a dus la câteva glume schimbate cu colegii cu care m-am şi împrietenit cu aceeaşi ocazie, Jean-Christophe şi Kevin, copiluţi tineri, blonzi şi puşi pe râs (mda, mă simt încă şi mai babă printre bobocii ăştia...). Singurul moment oarecum amuzant a fost când a întrebat cineva ce carte de teorie din bibliografie ne sugerează să cumpărăm, iar ea a răspuns foarte senină "pe a mea". Consternare totală în amfiteatru, râsete jenate pe ici pe colo, explicaţiile ei cum că, vezi Doamne, aşa nu o să fie contradicţii între ce citim şi ce ni se predă la curs. Aha, o fi vreo alfa şi omega a gramaticii, de nu ne mai trebuie să ştim nimic în afară de ce ne spune ea, mai ştii? O fi neam cu papa cel infailibil.

Deocamdată engleza e singurul curs pe care îl aştept cu plăcere, fiindcă profa e tânără, simpatică şi pusă pe glume. Ne-a prevenit că suntem lângă aripa muzicologilor (şi la cum a spus-o, ai fi crezut că zice OZNologi) şi să nu ne speriem dacă auzim cântece de beţie sau ode a cappela, că muzicologii par nebuni şi satanişti, dar sunt băieţi de treabă, deşi cam beţivi. Cursul de engleză a trecut deci repede, am început undeva la nivelul meu, deci nu mă plâng.

Singura greutate acum mai e că în două zile am cursuri de la prima oră, iar în celelalte lucrez şi-mi cam termină rezervele de energie, dar aştept să văd dacă mă adaptez cum am făcut-o şi după prima săptămână de muncă sau dacă e nevoie să cer să lucrez doar trei zile, să am când mă odihni. Cert e că nu prea mai am când să postez şi-mi pare rău... Încerc să scriu printre cursuri şi în ferestrele dintre ore, dar am o groază de cărţi deja şi ăştia-s nebuni, vor fişe la fiecare, şi cum eu îs şi certată cu organizarea, e mai greu.

Eh, om trăi şi om vedea, că am trecut eu şi prin altele şi mai şi. Deocamdată, tot înainte, allez enfants de la patriiiiieeeee!...

Clar, încep s-o iau deja pe arătură.

4 comments:

Iti recomand o carte deosebita- Memoriile lui Hadrian scrisa de Marguerite Yourcenar.

Cred ca aratura pe care ai luat-o este clar o traiectorie ascendenta.

16 octombrie 2009, 08:55  

Multumesc, ne-a zis si profesoara de ea, noi am inceput cu "Un om obscur" care e atata de obscura ca n-o gaseste nimeni :))

16 octombrie 2009, 11:42  

"Alexis- sau tratat despre lupta zadarnica", o carte care mi-a placut la nebunie si pe care am citit-o pe nerasuflate. Ti-o recomand.

19 octombrie 2009, 00:51  

Saru-mana, trece pe lista :)

19 octombrie 2009, 09:58  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire