Denisa contra Franţei

Cand am ajuns acasa, Dani mi-a zis sa nu intru in camera, ca imi pregateste ceva. I-am zis ca oricum aveam de gand sa ma duc direct la dus, ca, dupa atata vreme petrecuta pe autocar, ma simteam mai murdara decat dupa o zi de sapa, pe ogor, in mijlocul lui iulie.

Nu m-am grabit cu spalatul si aranjatul. Voiam sa ma dichisesc pana in cele mai mici detalii, sa dau jos pielea veche si plina de praf si sa ma regasesc proaspata si frumos mirositoare. M-am spalat indelung, m-am dat cu creme, mi-am pus masti, mi-am spalat parul si l-am dat cu balsam, pe scurt, m-am rasfatat pana m-am simtit in sfarsit curata, apoi m-am intors in camera.

Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor. Dani al meu pregatise masa ca la cel mai pretentios restaurant parizian si, sub lumina lumanarilor, vinul licarea in paharele aburite. Am fost atat de surprinsa ca n-am putut zice nimic, ci doar intinde un zambet de la o ureche la alta, ca un copil care descopera pomul de Craciun si intrevede promisiunea cadourilor. Am dat sa ma apropii de masa ca sa-l sarut, cand am vazut ceva pe perete. Un poster alb, pe care scrisese: "Draga mea, viata mea fara tine e ca pamantul fara soare, intunecoasa si trista. Tu esti esenta vietii mele, iubirea mea, fara tine nu ma simt bine, si deci nu-mi inchipui viata fara tine. Vrei sa te casatoresti cu mine? Te iubesc atat de mult."

Cand s-a ivit din bucatarie, m-a gasit nemiscata, cu ochii la poster, cu lacrimile curgand si cu palmele acoperindu-mi fata. A crezut ca plang de dezamagire, dar i-am sarit in brate si i-am sarutat toata fata, pana cand am putut sa ingan, cu vocea pierita, un "da". Aproape am strivit buchetul de flori in care ascunsese un bilet de dragoste, in care imi scria cat de mult ma iubeste. Am fost atat de coplesita de fericirea regasirii si a surprizei, ca toata seara n-am putut spune un cuvant, din cauza zambetului larg si a lacrimilor.

***

Iti iubesc parul moale, în care îmi plimb degetele alintîndu-te. Iti iubesc pielea cu miros de soare si de ierburi salbatice, sub care îti intrezaresc mladierea muschilor. Iti iubesc ochii, atat de adînci încît nu mai exista adînc, negri ca noaptea ori ca abisurile marii, întunecosi ca pacatul si ca întunericul dinaintea lumii. Iti iubesc sprîncenele, linii drepte care adîncesc misterul ochilor încruntandu-se, sau care îi lumineaza a zambet. Iti iubesc buzele pline, al caror sarut atît de blînd sau atît de patimas îmi infioara pielea, al caror surîs îmi da viata. Iti iubesc bratele, care ma cuprind în cercul lor ca într-o reduta ce ma apara de ceilalti, si ma tine prizoniera pentru tine. Iti iubesc palmele în ale caror linii îti citesc destinul, seara, razand amandoi la lumina unei lumanari colorate, care le cuprind pe ale mele precum cuibul niste pasari fara astampar. Iti iubesc degetele lungi, nervoase, a caror vorbarie îti tradeaza gandurile, ale caror atingeri ma mangaie si ma linistesc. Iti iubesc pieptul pe care îmi culc capul, încercand sa ghicesc ce nume îti ritmeaza în bataile ei inima, ascultandu-ti viata ascunsa, rasuflarea calma a sufletului tau. Iti iubesc trupul de care ma lipesc rasfatandu-ma, cautandu-mi sprijinul ca o iedera subtire si unduitoare. Te iubesc pe tine tot, asa cum esti, iti iubesc micul semn de la încheietura mainii stangi, pe care îl am si eu, alunita pe care ti-o sarut pe piept, urma abia vazuta a unei muscaturi. Iti iubesc gandurile pe care mi le impartasesti si cele pe care mi le ascunzi, cuvintele pe care le rostesti sau nu, zambetele si încruntarile, visele în care nu stiu daca ma vezi, cuvintele frumoase pe care le gasesti ca sa ma alinti. Te iubesc pe tine tot, asa cum esti, pentru ca esti parte din mine si pentru ca esti tu.