Blogger Template by Blogcrowds.

Da bre, mai traiesc

In caz ca se intreba cineva ce mai fac, is bine, da` mi-e lene sa scriu. Daca ma gandesc mai bine, mi-e lene si sa ies la plimbare ca sa nu ma mai plictisesc, dar na, io v-am zis ca fara cafea sunt zombi si azi n-am baut decat una, si aia slaba.

Pe foarte scurt, la Bucuresti a fost foarte fain, desi n-am vazut nici jumate din oamenii pe care-mi inchipuiam c-o sa-i vad. In schimb baietii de pe locomania.ro au pus de-o intalnire forumista in cinstea mea [zambarici care da din gene] si, in ciuda a ceea ce credeam eu c-o sa fac, adica sa ma autizez intr-un colt, am fost atat de sociabila ca nu m-am recunoscut nici eu. Cred ca de la lipsa de iesit in lume de acasa mi s-a tras, ca mi-a fost asa dor sa mai schimb si eu o vorba, incat, dupa ce ca am tocat-o la cap pe prietena care m-a scos din casa de la amiaza, si la intalnire am fost extrem de vorbareata si vesela. Si nu, n-am baut decat o jumate de bere, la sfarsit, de la care m-am ametit si m-a durut si capul la trezire. Stiu, stiu, sunt jale la bautura.

Asa, sa revin la sucurile mele si berile altora. Am ras in seara aia ca o nebuna, din vina unui anume forumist care ar trebui sa faca stand-up comedy, ca ar deveni bogat imediat, restul au fost foarte draguti, altii n-au vorbit cu mine (banui ca i-am intimidat cu dragalasenia mea, ca pe mess erau mult mai volubili), altii m-au alintat ca pe-un pui de mat, pe scurt, a fost supermegaultrafoarteextraordinar.

La Iasi m-a asteptat Ian la gara, la 5 dimineata, dupa o noapte ingrozitoare pe tren. Sa va povestesc:

Eu credeam ca o sa fie un tren d-ala cu care ma obisnuisem cand eram mai tanara, adica nu cu un singur mare compartiment cu j de locuri, ci mai multe compartimente de 8 locuri. Ei, nu. Si pe langa faptul ca nu aveam nici doza aia mica-mica de intimitate din trenurile vechi, au mai fost si niste tarani, cocalari, cretini sau cum vrei sa le spui, beti morti, care s-au injurat si batut toata noaptea, de am regretat ca nu am doi metri jumate si doosute de kile ca sa-i bat eu pe ei sa taca dracu`. Mai era si frig, ca vrun intelijent pusese aerul conditionat la temperatura Antarcticii (si era noapte, in dejtu` meu, deci deja frig) si mai erau si becuri de nustiucati watti care-si infigeau lumina in ochii mei obositi si iritati de nesomn. Sa doarma altii in conditiile astea, ca eu m-am chinuit ca un martir crestin in temnitele lui Nero. Si uitai sa va spui, ca in graba de a prinde trenul in ultimul minut fara sa-mi pierd biletul (care de altfel era sa ramana la prietena care ma condusese) am uitat sa-mi iau mancare si apa...

Ma rog, am indurat toate astea cu stoicism, am apucat sa si dorm iepureste cate zece minute pe ici pe colo si am ajuns in sfarsit in Iasi, unde saracul baiat, trezit de dimineata pentru mine (ce face prietenia din om), s-a urcat cu mine in taxi si am pornit in cautarea unui bar deschis duminica la ora la care si gainile dorm. Nenea soferul s-a uitat lung la noi, a clatinat din cap si ne-a dus in Tudor, unde dupa ceva plimbare cu bagajele mele (evident grele, ca doar pentru doua saptamani de vacanta trebuie toata garderoba de vara, ca nu se stie niciodata) am poposit la Castel, un bar vai de capul lui, dar deschis pentru eventualii studenti care se intorc de la "invatat" toata noaptea si vor o cafea-doua-trei. Acolo am stat si-am ras pana ne-au dat lacrimile si chiar si dup-aia pana ne-a palit foamea.

Nu mai intru in toate detaliile, pe scurt, am mancat un orez cantonez aptsolut delicios (oamenii merita sa le fac reclama, e vorba de Pizza Pazzo, mancarea e ca la mama bucatarilor acasa si in portii mai mari decat pot eu inghiti, fie si hamesita de foame) si m-am retras la somn vreo 14 ore, ca de cand plecasem din Franta dormisem numai chinuit.

De atunci m-am plimbat prin Iasi, am facut poze, am vazut niste omuleti (da` nu prea multi), am ras de campania lui Nichita (de care cred c-o sa scriu mai incolo) si acuma m-a lovit o mare lene , atata de mare incat desi ma plictisesc rau, mi-e lene sa ies din casa. Mai vad eu.

Poze cand ajung acasa si pot sa le editez.

Mno, cam asta-i.

3 comments:

Ooofff, ce pacat ca nu ne-am mai vazut... Da cine stie, lumea-i mica, poate mai avem ocazia sa ne vedem.

11 iunie 2008, 22:08  

pai in 2008 a fost intalnirea de la piranha? as jura ca in 2007! sau nu despre asta era vorba?

24 iulie 2011, 19:38  

tanti, eu vorbesc singur aici? asa se pare!

26 august 2011, 14:34  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire