Denisa contra Franţei

Sambata a inceput cum nu se poate mai prost. Dupa doua saptamani de previziuni care mai de care mai optimiste, dupa ce ca vineri se anuntase soare, sambata a decis ca-i sta mai bine sub o patura subtirica, dar incapatanata, de nori ploiosi. La ora doua jumate, cand am inceput sa ma pregatesc, erau tot acolo, dar am continuat sa ma atârn de cuvintele lui nenea de la meteo, care zisese ca dupa-amiaza iese soarele. M-am apucat sa-mi fac buclele (nu-mi plac cocurile de mireasa nici sa ma pici cu ceara, asa ca am preferat ceva simplu), cand m-a anuntat consortul ca Jérôme, cel insarcinat sa animeze seara, era in pat, cu spatele atat de teapan ca nu se putea ridica.
M-a busit plansul, toate mi se intamplau numai mie, exact in ziua nuntii. Pozele erau deja ratate, din cauza norilor, seara urma sa fie plictisitoare, ca fara Jérôme aveau sa stea toti la masa, ce mai, am dat in depresie. Si omul ala nu putea sa aiba grija de el, stiind ca avea sa fie personaj principal? Dar de alifii nu auzise? Da' soarele ala cretin nu avea de gand sa iasa? Numai asta aveam in cap si nu ma puteam opri din plans. Tata se uita neajutorat la mine, mama, ca de obicei, imi zicea sa ma resemnez ca "asta e", Dani n-avea o treaba, surorile taceau si-i dadeau inainte cu buclele.
Pe la trei mi-am dat seama ca mai am fix 45 de minute pana incepeau sa vina invitatii. Nu eram imbracata, mai aveam cateva suvite netede, nu eram machiata (si numai asta urma sa-mi ia jumatate de ora, pe putin!), surorile mele nici atat. Panica. La 3 jumate, a inceput sa vina lumea, eu eram pe jumatate machiata, in blugi, fetele se schimbau, Dani se enerva ca intarziem, mi-am dat cu rimel peste fard, am sters, s-a dus si fardul, l-am pus inapoi, imi tremurau mainile, aveam ochii rosii de la plansul de mai devreme, am fugit in bucatarie sa-mi iau rochia, juponul nu statea cum trebuie, m-a ajutat Raluca sa-l asez ca eu tremuram de stres si mai tare, Dani s-a schimbat in baie, mi-am trantit telefonul si alte maruntisuri in geanta, consortul era nerabdator, am pus voalul cum s-a nimerit, coronita peste el, mi-am luat haina, mi-am tras manusile si, in sfarsit, gata!
Am coborat toti, lumea ne astepta jos, eu - inca ametita de graba - m-am zapacit facand prezentarile, ceilalti s-au descurcat intre ei, toti trageau de mine sa-mi faca poze, am urcat in masina incercand sa iau toate faldurile cu mine fara sa calc pe ele, mi-am dat seama ca-mi uitasem ... panica! Buchetul, unde mi-e buchetul? L-a luat cineva? Nu-l luase nimeni, nu stiu cine a fugit dupa el si mi l-a adus. Am pornit spre primarie, imi venea sa-mi rod unghiile de frica sa nu intarziem, la jumatatea drumului mi-am dat seama ca nu-mi pusesem cercei, mi-am zis ca asta e.
La primarie, alta lume, alte neamuri, iar prezentari, eu preocupata mai mult sa nu-mi calc pe rochie sau sa-mi pice voalul, consortul la mutu-n praznic nu-ş cu cine vorbea, noroc de mama ca o mai rupea pe frantuzasti si s-a prezentat singura cui a trebuit. Pana la urma mi-am gasit si copii "de trena" - si macar daca as fi avut-o lunga, dar asa... - si mi-am luat de-o grija.
In continuare, evenimentele au fost cele cunoscute de toata lumea: intrat in primarie, ascultat discurs, semnat, ascultat alt discurs, pus verighete (da, aici se poate face si la cununia civila), facut poze, iesit. Afara tot innorat.
Urma sa mergem pe malul Marnei, sa facem pozele, asa ca s-au incolonat masinile si-am pornit incetisorul, sa nu se piarda vreuna. Ajunsi la fata locului, ne-am numarat, eram toti, ba nu, stai, unde-s fetele?! Trebuia sa vina cu Lydia si prietenul ei, unde-i Lydia, nu-i? Nu-i. Se pierdusera. Pleaca Dani cu taica-su sa-i caute, eu incerc s-o sun, telefonul meu gaseste ca-i momentul oportun sa-mi afiseze "cartela invalida". Alexandra mi-l imprumuta pe al ei, sun, Lydia raspunde, dar nu stie unde-i. Sa-mi dau palme si alta nu. Incerc sa-i dau instructiunile necesare ca sa ajunga, se pare ca nu se descurca si-mi vine ideea salvatoare: "stii sa te intorci la primarie?" Zice ca da, zic ca bun, il sun pe consort si-l anunt, ramane sa asteptam. Si asteptam. Si asteptam. Intre timp iese soarele. Asteptam. Incep sa apara glumele: "Sa se duca cineva sa-i caute si pe ei." Hahaha. "Deja ti-a fugit barbatul?" "Hahaha, da, dar e prea tarziu, a semnat deja, l-am prins in lat." Dupa mai mult de jumatate de ora, se intorc. Hai la poze.

Aici se incheie partea intai a aventurilor, ca m-am cam intins si mi-e sa nu va plictisiti.
(VA URMA)