Denisa contra Franţei

A doua zi, m-am trezit proaspată ca o floricică sub roua dimineţii (ce bine le potrivesc, ptiu! să nu mă deochi) când ne-a bătut soarele-n geam, adică pe la 7. Un record pentru mine, vă daţi seama. Am început ziua cu bucurie, fiindcă era aşa de frumos afară şi aşa senin şi călduţ de-mi venea să chiui. După un mic dejun copios, am coborât să ne plimbăm pe malurile Loarei, pe sub copacii proaspăt înmuguriţi, şi după ce m-am săturat de soare şi de miros de verdeaţă proaspătă, am pornit iar la drum.

Ţin să spun că Saumur a trecut pe primul loc în lista oraşelor mele preferate, e încă şi mai frumos decât Blois (poate şi din cauză că era cerul senin) şi are un castel mai pe placul meu, adică fortificat şi construit din piatră gălbuie, care arată grozav în contrast cu cerul albastru închis; casele sunt albe cu acoperişuri negre şi roşii, străzile pavate coboară dinspre castel în oraş în trepte. Din păcate, se lucra la renovarea zidurilor, iar puţinul care se putea vizita era accesibil abia începând din aprilie. Am hoinărit în schimb pe străzile oraşului, ne-am făcut plinul de pliante la oficiul de turism si am oftat că nu mai aveam timp să vizităm toate minunăţiile din împrejurimi - locuinţe troglodite, muzee, ateliere de olărit, peşteri, castele, zoo...

E hotărât, o să ne întoarcem aici cândva mai spre vară, când toate frumuseţile oraşului o să fie disponibile: plimbări ghidate, călare sau în caleşti; croaziere pe Loara, în corăbioare cu pânze, de-a lungul satelor pitoreşti şi a bancurilor de nisip ce adăpostesc nenumărate soiuri de păsări; bazarul de antichităţi, de la cărţi până la mobile, din fiecare a doua duminică a lunii; concertele de orgă din luna mai; sărbătoarea naturii ce are loc în Brain-sur-Allonnes, site medieval; festivalurile şi concursurile de călărie a celebrei şcoli militare de echitaţie a Saumurului, "le Cadre Noir"; galeria neguţătorilor din secolul XIX; parcul "Piatră şi Lumină", cu miniaturi ale celor mai frumoase monumente ale zonei Loarei; cea mai mare carieră de sarcofage din Europa, din secolul al V-lea, în care primii troglodiţi şi-au săpat locuinţe, ferme, capele, cuptoare şi toate cele necesare pentru a supravieţui atacurilor vikingilor, plus alte 20 de situri subterane, printre care şi un sat de artizanat, restaurante, muzee, culturi de ciuperci, La Rose Bleue ce reuneşte ateliere de olărie şi expoziţii de artă; "Mina albastră" de ardezie şi atâtea altele.

Mai multe poze, ca de obicei, pe blogul foto.

(Va urma)

- Mai multe poze, pe blogul foto -

Următorul punct pe listă era Blois, "oraşul de piatră albă şi ardezie", unde s-a născut Ludovic al XII-lea, care a construit aici unul din primele castele renascentiste ale Franţei. Atât de frumos, încât şi regii Francisc I, Henri al II-lea şi Carol al IX-lea aveau să locuiască aici. De cum am ajuns, norocul ne-a zâmbit: în timp ce scoteam aparatul ca să fotografiez o frumoasă biserică din faţa palatului, a ieşit soarele (şi a început lumea să mă sune să-mi ureze la mulţi ani şi alte cele, dar asta-i mai puţin important). Ne-am plimbat îndelung pe străzile înguste ale oraşului ce-şi păstrează fermecătorul aer medieval, înainte să ne îndreptăm spre castelul care domină Bloisul de la înălţimea colinei pe care a fost construit.

Era şi timpul să intrăm la adăpost, fiindcă cerul se acoperise şi începuse să picure. Deşi plănuiam să vizităm numai exteriorul şi apoi să o luăm înspre Saumur, ne-am răzgândit repejor, mai ales că faţada palatului şi ce se putea vedea din curtea interioară promitea mult. Am plătit cei 8 € ceruţi, am refuzat politicos vizita cu ghid (că-mi place să mă uit în linişte şi mai ales să nu se bage turiştii peste pozele mele) şi am intrat.

Castelul e format, de fapt, din patru castele de stiluri diferite, reunite în jurul unei curţii interioare: aripa medievală, construită în secolul al XIII-lea în stil gotic şi din care se mai păstrează doar sala seniorală; aripa Ludovic al III-lea, construită din cărămidă roşie şi piatră, în stil flamboaiant, care adăposteşte Muzeul de Arte Frumoase în apartamentele regale; aripa Francisc I, renascentistă, a cărei scară exterioară e faimoasă; şi în cele din urmă, aripa Gaston d'Orléans, neterminată, de o frumuseţe clasică franţuzească.

Cum, în tinereţile mele, eram pasionată de perioada asta a istoriei Franţei - am recitit "Tinereţile regelui Henri" până am lăsat-o fără coperţi, am învăţat arborele genealogic al regilor şi am împuiat capul prietenelor mele cu poveşti despre Margareta de Valois şi afurisita de maică-sa, Caterina de Medici - m-am plimbat cu încântare nemărginită prin palat, am mângâiat cu vârfurile degetelor înfloriturile de marmură ale scării, am ratat, de emoţie, nenumărate poze şi m-am lăsat cu greu târâtă afară.

Prezenţa regală şi-a lăsat amprenta asupra castelului: pe de o parte sălile aurite, cu pereţii împodobiţi somptuos cu modele în culori bogate; pe de altă parte, amintiri funebre: ducele de Guise, capul catolicilor, a fost asasinat aici în decembrie 1588 pentru că reprezenta o ameninţare pentru rege, urmat a doua zi de fratele său, cardinalul de Lorena. La rândul ei, nu mult mai târziu, a murit de boală şi Caterina de Medici, în apartamentele ei aflate nu departe de cele ale fiului său Carol al IX-lea, la picioarele căruia se zice că s-a târât Henri de Guise ca să-şi dea sfârşitul .

Cum ziua era pe sfârşite când am ieşit din castel, ne-am urcat în maşină ca să parcurgem ultima etapă a zilei, drumul până la hotelul unde aveam să tragem peste noapte. În descrierea lui spunea că e "amenajat într-un vechi conac burghez din secolul al XVIII-lea", vă închipuiţi deci încântarea mea. Îmi imaginam interiorul învechit, cu mobile "de pe vremuri", un loc care să mă facă să uit că ne aflăm în secolul XXI. Ţi-ai găsit. În loc să-i exploateze potenţialul în direcţia asta, mai ales că se află într-un sătuc cu case de piatră, pe malul Loarei, proprietarii s-o fi gândit că-i mai interesant să-l amenajeze în stil ultramodern. Ca să nu mai spun că din interiorul original al conacului nu mai rămăsese nimic, că mă îndoiesc că holurile lungi şi înguste, cu un maximum de camere de o parte şi de alta (44 în total), existau în planurile conacului prin 1700. Dezamăgire, deci, deşi nu le pot reproşa nimic din punct de vedere al confortului oferit.

Când s-a lăsat seara, am pornit pe jos în căutarea unui loc unde să mâncăm. Surpriză (oare?...), toate restaurantele anunţate de hartă erau închise ori de negăsit. O mai mare surpriză însă a fost liniştea mormântală şi pustiul ce stăpâneau în sat. Ai fi zis că eram într-un sătuc medieval ai cărui locuitori se baricadează în case, cu obloanele închise, de la căderea întunericului, şi nu mai îndrăznesc nici să mişte, de frica vampirilor sau a altor lighioane nocturne. N-am avut deci pe cine să întrebăm unde ne-am putea ospăta, aşa că ne-am întors la hotel după maşină şi am pornit la nimereală înspre Saumur, poate-poate om găsi ceva.

După vreo jumate de oră de rătăcit prin cele pustietăţuri şi câteva opriri la diverse restaurante cu preţuri incredibile (70 € meniul de persoană, hai mai dă-o-n pisici), am dat peste unul sub al cărui nume banal - "Cele 4 anotimpuri" - se afişa un meniu cu feluri de mâncare la ale căror nume îţi lăsa gura apă (rondelele de iepure cu prune şi sos de zarzăre au fost un vis) şi cu preţuri numai bune. Spun cu mâna pe inimă că n-am mâncat niciodată ceva atât de bun, de bine gătit şi de surprinzător în combinaţia ingredientelor. Cu burta plină şi pe deplin mulţumiţi, ne-am întors acasă şi am dormit ca nişte prunci până la răsăritul soarelui.

(Va urma)

Azi, bunicul n-a mai putut rezista fără cea pe care o iubise timp de o viaţă. Înainte să moară, bunica a spus că avea să-l ia şi pe el, căci ştia că nu va putea să trăiască fără ea. Orbit de bătrâneţe, rămas singur, bunicul a hotărât să plece la puţin timp după aceea.

Odihniţi-vă în pace, că mult v-aţi iubit.

Ăla era. Aşa, din senin, că doar cu câteva zile în urmă totul era bine. Ce să-i fac, am nevoie de el ca să-mi transfer pozele când folosesc aparatul HP, aşa că mă apuc de căutat drivere. Întâi mă întreabă Vista dacă să se ocupe dumneaei. No, dacă insişti... S-a ocupat aşa bine că după câteva minute de aşteptare, surpriză! "No results were found." No şit, Ainştain. Mersi de ajutor, lasă că mă descurc eu singură. Pe siteul Microsoft, canci, am căutat mult şi bine şi degeaba, dar cum îs insistentă, n-am vrut să mă las păgubaşă cu una cu două şi m-am dus şi pe siteul Acer.

Măi băiete, au ăia un meniu de-ţi vine să te iei cu mâinile de cap şi să-l dai de perete (capul sau siteul, la alegere). Să pună ei un lincusor acolo pe homepage, gen "drivers" sau "download"? Ei, aş. Ai probleme cu produsul nostru? Descurcă-te, dragă clientule, sau cumpără-ţi altul. Slavă Domnului, după multe minute de clicuit în dreapta şi-n stânga, ba chiar şi la nimereală, am dat peste ce-mi trebuia într-un colţisor bine ascuns. Ha ha, te-am prins, drivere! Fericită, l-am dowloadat frumos, l-am dezarhivat şi i-am dat clic pe setup.exe, cum trebuie.

Eu ştiam că setupul îţi instalează chestii. Nu. Al lor m-a întrebat dacă vreau să şterg cu totul nu-ş ce program, care cre' că-l jena pe măria sa în coaste, dar fără să-mi zică ce program era. Normal, am ezitat şi i-am zis nu, aşa că s-a închis frumos şi s-a dus probabil să plângă într-un colţ că nu i-am făcut mofturile, că nu mi-a mai instalat nimica. Ce puteam să-i fac? I-am dat iară clic, i-am zis "şterge dragă ce vrei, numa instalează-te", şi-a făcut de cap cum a vrut el şi după câteva minuţele m-a anunţat mândru că gata, driverul foncţionează.

Mbun, atunci să verificăm. Pun cardul cu pozele, laptopul bâzâie un pic şi-mi zice că "dom'le, nu mere, trebuie formatat!" Cum Doamne fere să-mi formatezi cardul cu pozele din excursie, eşti nebun?! Şi-i zic nu şi-mi iau cardul până nu mi-l nenoroceşte cu forţa. No, şi-amu ce fac? Hai să încerc cu alt card să vedem ce zice. Îl pun unde trebe şi iacă minunea, nu mai apare nici un mesaj, ba chiar pot să deschid fişierele şi să umblu prin ele fără oprelişte. Atunci unde-i baiu'? Zic "să mai încerc o dată, poate mi-a dat eroare aşa, de plăcere, că doar îi Vista". Zis şi făcut, pun celălalt card, ăla cu poze, hop! "Trebuie formatat musai, nu se poate altfel!". Fierbeam. Stai că am eu ac de cojocul tău, madam! Şi-mi scot pozele de pe aparat cu cablul USB. Hahahahaha, na că ţi-am făcut figura, acuma poţi să formatezi până te plictiseşti!

Da' de unde. Îi dau cardul, îmi arată mesajul, zic ok, îmi zice că formatează şi şterge tot de pe el, eu, cu un zâmbet diabolic, îi zic ok, acuma poţi să ştergi tot ce vrei, Vista se gândeşte un pic şi ghiciţi ce? "Windows was unable to format etc."

Păi să nu-i dai foc, 'tu-i gatu' vrabiei de Vista?!

Da' numa ca să-i fac în ciudă, de-acuma îmi transfer pozele numai prin USB, na.

Deşi nu s-ar putea spune că-s aici în fiecare zi, vreau să vă anunţ că dispar pentru două zile. Dani mi-a propus să folosim unul din cadourile de nuntă - o noapte preplătită la un hotel la alegerea noastră - ca să îmi îndeplinesc una din cele mai aprinse dorinţe ale mele de multă vreme: să vizitez castelele de pe Loara.

Plecăm mâine dimineaţă, în jur de 8, trecem prin Orléans, vizităm satul şi castelul Talcy (medieval cum îmi place mie), apoi alegem între a ne plimba prin Blois sau prin Saumur. Rămânem peste noapte la un hotel amenajat într-un fost conac burghez, cu parc (iai, bucuria mea), iar poimâine vizităm un alt castel, Chinon, apoi Orléansul în drum spre Paris.

E drept, două castele din ...nu ştiu câte îs de fapt, foarte multe, nu-i cine ştie ce, dar zăpăciţi cum suntem, am rezervat înainte să ne uităm la orare şi majoritatea se deschid abia din aprilie. Mă consolez cu ideea că un alt coup de coeur de-al meu (un fel de dragoste la prima vedere, aşa, da' mai scurtă) - castelul Chambord - e la doar o oră şi ceva depărtare de Paris şi îl putem vizita altă dată.

Sper numai să se înşele cei de la meteo şi, în loc de nori, ploaie şi/ sau lapoviţă, să avem ceva soare, că am trei carduri de umplut cu poze şi-n plus îs friguroasă şi sensibibila rău. Să mă scuzaţi că-s prea obosită ca să fac o încheiere ca lumea, da' las' că mă răscumpăr eu mai încolo.

Ne vedem peste două zile!

PeSeu: uitai să vă zic că-i cu ocazia faptului că mâine fac dooşpatru de ani.

Am observat că, dacă vrei să atragi atenţia unui bărbat care bibileşte la un GPS, trebuie să-i vorbeşti ca un GPS. De exemplu, toată seara a auzit numai "peste - o sută - cincizeci - de - metri - faceţi - stânga - apoi - faceţi - dreapta" şi i-am zis şi eu: "peste - o sută - cincizeci - de - secunde - drăgosteşte-ţi - nevasta". Tocmai m-a întrebat: "Chérie, vii în pat să ne drăgostim?"

Sunt curioasă dacă merge şi pentru spălatul vaselor...