Denisa contra Franţei

Am plecat de acasă devreme, că Dani voia să evite ambuteiajele de pe autostrada de periferie. Cum eu m-am învăţat că trezitul de dimineaţă înseamnă pe undeva înspre ora 11, am adormit în maşină de cum s-a încălzit un pic (ghinion, ziua începea cu frig ca-n decembrie). În apărarea mea, ţin să spun că era înnorat, plus o ceaţă de nu vedeai decât până-n marginea autostrăzii (bine, şi în faţă, dar oricum în direcţia aia erau numai maşini, deci nimic interesant de văzut), oricine ar fi adormit de la atâta monotonie. Acum că mă gândesc, mă bucur că n-a adormit şi Dani, nu ştiu cum a reuşit, că eu n-aş fi putut. Închid paranteza, dac-am deschis vreuna, şi termin cu umblatul prin bălării.

Undeva cu puţin înainte de amiază, am ajuns la primul punct de pe listă: Talcy. În cartea de la bibliotecă (fin'că mă documentez înainte să plec undeva, ca un om mare! şi-n plus, avea şi poze), părea exact genul de castel care-mi place mie: medieval, cu zidurile înnegrite sau decolorate de timp şi ploi, cu muşchi iţindu-se dintre pietrele pavajului şi cu iederă căţărându-se pe vechea fântână din mijlocul curţii. Drept să zic, a fost dragoste la prima vedere, l-am înnebunit pe Dani cu argumente de genul "dar mă doare-n cot de Chambord, nu mă interesează că are mobile date cu aur, ce treabă am eu cu grădinile lui geometrice tunse la milimetru, vreau la Talcyyyyy!" Ca să mă pedepsească destinul pentru că am fost pisăloagă, probabil, am ajuns acolo cu jumătate de ora înainte de pauza de prânz. Din partea mea, îmi era de ajuns ca să văd ce era de văzut şi să fac pozele, că nu părea mare; însă Dani a început să comenteze că nu avem timp, că n-o să vedem nimic, că doar o să fugim dintr-o parte în alta, tralali, tralala. A rămas deci să mergem să mâncăm (ochisem nu departe "Hanul cetăţii", promiţător), să ne plimbăm şi să ne întoarcem la ora deschiderii. Bun. Am fost, ne-am plimbat, după un sfert de oră făcusem turul satului, hanul era închis, afară frig, castelul se închidea. Am făcut poze din exterior şi am plecat (cu gândul că vizităm la întoarcere, că altfel nu m-aş fi înduplecat).

(Partea scrisa de mana e pentru Monica, daca tot era curioasa. O versiune mai clara aveti aici.)