Blogger Template by Blogcrowds.

Zambetele de azi

M-am trezit la 6 jumatate, proaspata si cu ochii nelipiti de somn - si in plus cu senzatia ca ma asteapta ceva frumos.
***
Afara ploua marunt, mirosea a toamna uda si nu era frig. Ziua perfecta. Cafeaua era fierbinte, tare si dulce. Machiajul mi-a iesit foarte bine. Mi-am luat jeansii stramti, camasa baieteasca, vesta stransa pe talie, botinele cu toc preferate, mi-am tras pe ochi sapca de Gavroche. Ma simteam sexy si mi-am amintit ce mult imi placea, cand eram mica, sa ma port ca un baiat.
***
Fotografia cu picioarele goale prin trifoi a aparut intr-un feature pe deviantArt.
***
O fata frumoasa, blonda, cu ochi verzi, mi-a adresat unul din cele mai minunate zambete pe care le-am vazut in ultima vreme.
***
Am intalnit o fetita de vreo 3 anisori, creola, cu paltonas roz, ghiozdanel roz, bucalata ca o papusa si cu parul cret-cret de-mi venea s-o mananc, de dulce ce era.
***
Am trecut pe langa un grup de patru-cinci barbati intre 45 si 55 de ani si au inceput sa rada toti. Unul dintre ei m-a strigat "Hé Gavroche! Bonjour 'tite ch'ti!". Am inceput sa rad si eu si am dus mana la sapca, in semn de salut.
***
M-a amuzat o bruneta draguta, care purta un tricou cu mesajul "A blonde never looked this good".
***
M-am simtit foarte bine in corpul meu subtire, imbracat baieteste, pe tocurile pe care gleznele nu mi-au ezitat nici macar o data.
***
Deci da. Azi e o zi minunata.

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire