Denisa contra Franţei

Avertisment: Acest post a fost scris inaintea celor trei cafele necesare unei bune functionari a creierului denisesc. Eventualele incoerente, zapaceli, repetitii, greseli, luari pe aratura, cuvinte inventate, anacolut...uh...uri (?) nu pot fi reclamate.

Sunt o mare amatoare de somn. Daca nu mi-ar fi ca pierd jumate de zi, as dormi pe rupte pana la doua-trei. Mi-e atat de bine in pat, pe perna mea nici foarte moale, nici foarte tare (perfecta, ce mai), sub plapuma, la cald, de ma intreb daca intr-o viata anterioara n-am fost pisica (sau urs, daca exista ursi care hiberneaza in continuu). Cel mai des, odata ce am adormit, poti sa vii si cu fanfara, ca nu aud nimic. De aia a supravietuit asa mult domnul consort, sforaitor din tata-n fiu. Taica-su, mai putin norocos, a dat peste o pereche de urechi asa sensibile, ca e auzit cu tot cu dopuri de ceara. Saraca soacra, in vacanta in Spania a dormit foarte putin, cu socrul sforaind langa ea de tremurau geamurile si cu fiul sforaind alaturi de vibrau peretii, si-asa subtirei. Dar divaghez.

Imi place deci sa dorm. Culmea, sunt totusi o pasare de noapte. Stau treaza pana la ore indecente cu mai multa usurinta decat pot sa ma trezesc la crapatul zorilor. Dimineata mi-e somnul cel mai dulce, mai ales spre orele la care lumea pleaca la serviciu, e o placere rautacioasa sa-l aud pe consort foindu-se de la 5 jumate (in saptamanile cand lucreaza de dimineata si incepe de la 7), pe vecini facand dusuri probabil reci, in timp ce eu ma culcusesc mai bine sub plapuma si ma las cuprinsa de somn. E o senzatie atat de delicioasa, incat n-o pot descrie. Nu stiu ce-o sa fac cand o sa trebuiasca sa merg la munci, ca oamenii mari; probabil o sa-mi caut ceva cu orar de noapte.

Ei. Azi il ascultam, cu jumate de ureche, pregatindu-se de plecare si, facuta ghem, ma lasam sa adorm pe jumatate (nu de tot, ca asteptam pupicul de la revedere), anticipand cu deliciu (stiu ca ma repet, dar ati fost avertizati) momentul in care avea sa iasa pe usa si eu sa adorm din nou. Cu un singur ochi intredeschis, mi-am pus telefonul sa sune ceva mai tarziu, ca am totusi niste trebi de dimineata, m-am luptat un pic cu somnul (nu prea mult, sa nu plece) si, in sfarsit, Dani a plecat. Am cascat, fericita, si mi-am bagat capul in perna.

Si mi-am dat seama ca eram perfect treaza.

M-am sucit, m-am foit, m-am invartit, mi-am tras plapuma peste cap, nimic. Placerea asteptata era pierduta, nu puteam sa adorm cu nici un chip. Si uite asa m-am ridicat din pat la 6 fara 10, m-am zgribulit de frig (diferenta dintre temperatura camerei si cea de sub plapuma ma surprinde de fiecare data) si am deschis calculatorul.

Acuma e 7:57, dar am sa pun ora postarii 6 jumate, ca atunci mi-a venit ideea sa scriu, numai ca fara cafele functionez mai incetisor, asa, babeste, sa nu obosesc. Ma duc sa mai pun de-o cafea. Neata, tu, Monico, vaz ca nici tu n-ai somn.