Denisa contra Franţei

Iniţial, textul ăsta, mult mai schematic, trebuia să fie un comentariu la posturile lui Andy, "Pentru că sunt bărbat" 1 şi 2. Dup-aia m-am întins la vorbă şi mi-am zis "de ce să nu râdeţi şi voi un pic, dacă-i tot duminică şi-i urât afară?" Deci na, râdeţi.

1. Fin' că sunt femeie, sistemul meu de centralizare e programat să nu încuie uşile câtă vreme cheia e în contact. De asemeni, verific că o am în mână înainte de a trânti portiera.

2. Fin' că sunt femeie, când maşina nu funcţionează, chem pe cineva care se pricepe şi folosesc timpul astfel economisit pentru treburi mai plăcute.

3. Fin' că sunt femeie, când răcesc, mă duc să-mi cumpăr aspirină, Strepsils şi lămâie şi mă doftoricesc. Eroul meu în armură strălucitoare va fi uimit de atitudinea mea stoică (şi oricum nu m-ar fi îngrijit el, aşa că de ce să-mi bat capul să-l întreb?). De asemeni, ştiu că văitatul nu mă ajută, doar dă dureri de cap în plus, inclusiv consortului, ceea ce iarăşi nu favorizează procesul de vindecare.

4. Fin' că sunt femeie, poţi avea încredere în mine pentru a găsi chestii exotice la magazin, cum ar fi chimenul, tofuul, ceara de epilat (care nu-i în raionul de lumânări, cum a crezut un angajat mascul al Auchanului), balsamul de rufe, cremă exfoliantă pentru tălpi (da, există), sarea de baie şi altele asemenea.

5. Fin' că sunt femeie, când un aparat electric nu mai funcţionează, îl duc în serviceul firmei (dacă mai e în perioadă de garanţie), chem pe cineva să-l repare sau îmi iau altul (dacă garanţia e expirată). În nici un caz nu-mi pierd jumătate de zi enervându-mă că "de ce nu merge?! ştiu sigur că trebuie să meargă, l-am reparat!!"

6. Fin'că sunt femeie, n-am nevoie să ţin telecomanda/ telefonul/ altele mereu în mână, fin'că ştiu să le găsesc cât se poate de repede şi în orice mediu (chiar şi în geanta - cu excepţia telecomenzii ofcors - cunoscută şi ca un fel de gaură neagră la purtătoare)

7. Fin'că sunt femeie, nu e nevoie să mă întrebi vreodată la ce mă gândesc. Răspunsul va fi mereu "la nimic”, pentru că adevărul e oricum prea complicat ca să ţi-l explic.

8. Fin' că sunt femeie, n-am nimic împotriva mersului în vizite la familie, pentru că aşa e politicos. Nu-ţi fă griji, nu va fi depăşită limita. În ciuda prejudecăţilor generale, pot trăi fără mama.

9. Fin' ca sunt femeie, n-are rost să mă întrebi dacă mi-a plăcut filmul, dacă e ales de tine şi conţine cel puţin două din următoarele ingrediente : bătăi, bărbaţi duri, maşini, efecte speciale, arme.

10. Fin' că sunt femeie, trebuie să te întreb dacă ceea ce port e pe placul tău. Mai exact, fin' că te-am ales ca partener de cuib şi încă ţin să-ţi plac şi să fii mândru de mine când ieşim împreună. Din acelaşi motiv, trebuie să mă întrebi dacă-mi place cum te-ai îmbrăcat şi să mă asculţi când am ceva de zis în privinţa asta. Cămaşă/ tricou plus blugi (mai ales aceiaşi ca ieri şi ca alaltăieri) nu înseamnă ţinută de ieşit în oraş.

11. Fin' că sunt femeie şi suntem în secolul XXI, împărţim în mod egal treburile casei. Ridicatul picioarelor ca să dau cu aspiratorul dedesubt nu se pune că ajutor la curăţenie, nici asistenţa vocală tip „ai uitat o pată acolo, farfuria aia cu sos uscat trebuie lăsată la muiat, freacă mai insistent dincolo”. O mătură pe spinarea ta contează însă ca ajutor, pentru că te motivează.

Mai am. Mai vreţi?

Sunt o creatură a mirosurilor. Nimic nu mi se încrustă mai adânc în memorie şi în suflet, nimic nu-mi readuce mai repede la suprafaţă amintirile, nimic nu categoriseşte locurile şi oamenii dragi mai bine decât un miros.

A fost odata ca niciodata o fata care avea niscai treaba la o prefectura. O treaba nu foarte complicata, doar sa-si schimbe adresa de pe titlul de sejur, pentru ca se mutase.

Fata s-a trezit intr-o dimineata foarte devreme, pentru ca la respectiva prefectura se distribuiau tichetele cu numere numai de la 8 la 8 jumatate. Fericita ca nu facea parte dintre cei care n-ar putea sa fie niciodata acolo la 8, decat in schimbul unei zile libere de la serviciu, fata noastra a inghetat jumatate de ora pentru tichetul miraculos care-i stabilea locul la coada. Odata ajunsa la ghiseu, si-a prezentat problema functionarei, care s-a pierdut in detalii si n-a inteles nimic. Ce face un functionar in asemenea cazuri? Evident, te trimite in alta parte...

Si uite-asa, fata noastra a ajuns la alta coada, lunga cat o zi de post, pentru care nu primise tichet. Ca sa evite belelele, s-a intors sa ceara unul de la confuzata noastra, care a asigurat-o ca nu-i bai si sa stea acolo la coada. Neconvinsa, s-a dus la receptie, unde sedea fara nici o treaba o alta functionara. Nici n-a apucat sa intrebe fata ceva, ca femeia i-a si trantit-o: "Nu pot sa vorbesc cu tine." Aaa, poftim? "Nu vorbesc cu tine." Visez? Delirez? What the ...?! s-a intrebat fata. Nimic. Functionara a refuzat in continuare sa raspunda.

Ultima solutie ramasa, coada; vorba ceea, daca-i musai, cu placere. A stat cat a stat, p-orma s-a hotarat sa-ntrebe niste personagii care trebaluiau pe-afara daca nu-i trebuie totusi tichet si daca da, sa-i dea. Nenii au trimis-o inapoi la coada. Fata s-a incapatanat sa le explice ca a stat deja la o coada si nu i-a dat nimeni tichet, nenii au dat din umeri si au refuzat sa dea vreo explicatie, ea a insistat; si aici ajungem la culmea delirului absurd, ei au expediat-o: "mergeti si stati la coada si o sa vi se spuna la ghiseu daca va trebuie tichet sau nu." Adica stai la coada, ca poate te trimite inapoi dupa numarul ala nenorocit si cu ala mai stai la o coada?!

Acuma intelegeti de ce Eugen Ionescu, mutat in Franta, a inceput sa scrie teatru absurd?


Personajul ghinionist nu sunt eu, ci Alexandra. Cititi la ea povestea in original.

Primii pe nepusă masă o altă leapşă, de la Tomata cu scufiţă. Cum postul prevăzut pentru azi e neterminat, din motive de memorie de babă, mulţumiţi-vă cu atâta până mâine.

Mi-e dor de... zăpada în care înotam până la genunchi, în care mă întindeam, în care îmi săpam bordei, care îmi intra în urechi, în ochi, sub căciulă, după gât, în mănuşi şi-n cizme, de mă întorceam îngheţată acasă. În Paris nu ninge.
Mi-e dor de... colinde, pluguşor, sorcova vesela, mers cu steaua.
Mi-e dor de... prietenii mei pe care îi sunăm de-aiurea, fără motiv, şi cu care sfârşeam la câte-o cafea irlandeză, un nor de fum de ţigară şi ore de palavre. Acum trebuie să-mi planific ieşirile cu o săptămână înainte.
Mi-e dor de... nopţile pe care le petreceam scriind, cu bărbia pe genunchiul drept şi cu spatele strâmb. Acum nu mai pot să scriu şi oricum noaptea doarme consortul şi nu pot sta cu lumina aprinsă.
Mi-e dor de... plimbările nesfârşite prin Iaşi, de anticariatele de pe Lăpuşneanu şi de Copou.
Mi-e dor de... Ciresel, păpuşa clovn pe care am primit-o la patru ani, de Crăciunul de după Revoluţie, care m-a însoţit până pe la 22 de ani. Ultima dată când am fost acasă, dispăruse. Sunt sigură că mama, care făcea pe nevinovata, iar l-a dat vreunui copil tâmpit pentru care Ciresel al meu nu reprezintă nimic altceva decât o cârpă pe care o poate zgâlţâna cum pofteşte.
Mi-e dor de... cărţile mele, cumpărate cu atâta drag, devorate cu atâta poftă, rămase acasă din lipsă de spaţiu în geamantan. De cărţile copilăriei, rătăcite de ai mei cine ştie pe unde. De cărţile adolescenţei, împrumutate în teanc de la bibliotecă şi aduse înapoi după trei zile. De poftă mea de citit de altădată şi de orele de română în care învăţam să descopăr cărţile.
Mi-e dor de... prietenii mei care mă iubeau atât de mult când eram în Iaşi şi care acum mă ignoră, cu toate că şi eu şi ei sunt adesea online pe messenger.
Mi-e dor de... dealul din spatele casei bunicilor, abrupt şi bătut de soare, pe care creşteau fragi.
Mi-e dor de... vacanţele petrecute cu Alina la bunici, amintindu-ne de toate prostiile făcute în copilărie, râzând cu gurile până la urechi, îndopându-ne cu turte coapte pe plită şi cu lapte cu tăiţei făcuţi în casă.
Mi-e dor de... afumăturile româneşti, mai ales făcute de bunicul, care le nimerea tot timpul sărate după gustul meu.
Mi-e dor de... deniile de seară la care mergeam cu mama, de plânsetul melodios al clopotelor, de mirosul de primăvară care le însoţea.
Mi-e dor de... nopţile petrecute pe culoarele căminelor, cu Loky, vorbind de câte-n lună şi-n stele, niciodată plictisiţi, şi de cele în care jucam Dungeon Siege şi MU cu Mihai, cu pauze de ţigară pe hol.
Mi-e dor de... zilele binecuvântate în care nu aveam nici o treabă cu funcţionarii.

Mi-e dor de ţară.


Mai departe la: Alexandra, DeMaio, Gia, Shaki, Monica, Ciupercutza, Sunkissed si Ian.

Ca să nu mai primesc şi anul ăsta un parfum, că am vreo cinci, sau vreo jucărică de pluş, că nu mai am unde să le pun, m-am hotărât că e mai practic să-i fac consortului o listă cu ce mi-aş dori, din care să aleagă el ceva, păstrând astfel şi elementul surpriză (în cercul femeilor se ştie că bărbaţii nu înţeleg aluziile, subtilităţile şi alte delicateţuri; lor trebuie să le dai mură-n gură, cu tot cu mărime, culoare, cod de bare şi adresa magazinului). De asemeni, profit de leapşa de la Shaki ca să scot de la naftalină postul ăsta, început mai demult şi părăsit într-un sertar.

Dragă Moş Crăciun,

Anul ăsta, pentru că am fost cuminte şi l-am luat pe Dani de bărbat (ceea ce, între noi fie vorba, merită cu prisosinţă un cadou), pentru că la nuntă mi-am lăsat deoparte timiditatea şi am fost sufletul petrecerii şi-n plus am şi făcut bradul , aş vrea să-mi aduci (fără să-ţi cer un aparat foto profesionist, că ştiu că n-ai mijloacele necesare):

Dragii moşului, în cazul în care încă nu vi s-au scos ochii cu diverse funde roşii, globuri clipocitoare şi moşi de toate mărimile, vă anunţ eu: vine Crăciunul. Ceea ce înseamnă tot felul de oferte, reduceri şi reclame, care mai de care mai cu majuscule şi cu sclipiciuri, să nu cumva să le ratezi, pen' că, na, e luna cadourilor şi trebuie să mănânce şi ei o pâine, nu?

Ei, fusăi zilele trecute la plimbare prin magazine, să ochesc niscai cadouri şi să îmi fac lista cu idei pentru consort (vă povestesc eu în alt post ce şi cum), numai că m-am pornit cam târziu şi într-o oră n-am apucat să văd mare lucru. M-am dus deci pe siteurile respectivelor magazine care-mi făcuseră cu ochiul şi, surpriză (zic de dragul efectului, că mă aşteptăm la asta, dar m-am prefăcut ca să le fac pe plac), oferte de Crăciun! Eu fiind copil sărac şi fără bani, zic "ia să profit că tot au rubrică asta numită aşa frumos Idei de cadouri pentru buget restrâns" şi dau clic.

Cum să vă descriu ce-am simţit?... La început, am crezut c-am greşit butonul. Apoi m-am gândit că poate au încurcat ei listele. Apoi mi-a fost ruşine c-am putut crede, mică şi naivă fiind, că la franţuzi buget restrâns înseamnă dooj de euro per cadou. A urmat o amestecătură de sentimente, printre care neîncrederea ("Sigur e criză?") se bătea pentru primul loc cu iritarea ("Ăştia sunt toţi bogaţi? Ce-i cu nesimţirea asta, auzi la ei, şi să mai spună că-i vorba de buget restrâns!!"). Să vă dau o mostră de idei pentru buzunare goale?

Televizor LCD 16/9, 439 €. Aparat foto compact Fuji, 99 €. Si 90 de cenţi. Aparat foto compact Olympus, 129,90 €. Laptop Toshiba, 579 € (în loc de 599, vă daţi seama ce diferenţă?). Televizor LCD Sony, 529 €. GPS, 99 €.

What. The. Hell?!

Băi tâmpiţilor. Dacă aveam cinsu' de euro de dat pe UN cadou, îl duceam pe bărbatu-meu în uichend la mare. Dacă aveam fie şi o sută de euro de dat pe un cadou, nu mai aveam nevoie de căcaturile voastre de idei. Dacă vreau idei de cadouri, înseamnă că n-am de unde alege, fin' că, mi-i ruşine să zic da' trebe, n-am bani, şi asta-mi cam reduce lista de posibilităţi. Spre deosebire de toţi francezii din pătură de jos, se pare, care de Crăciun îşi oferă unul altuia laptoape şi televizoare, "că ăla vechi avea numa 75 cm şi nu puteam să văd filmuleţele din vacanţă cum trebe, şi na la schimb un leptop, şi escuză-moa că nu ţi-am luat altceva, da' n-am bani".

Acu' pe bune, când auziţi cuvintele "buget redus", cât înseamnă pentru voi? Că pentru mine vine cam pe la dooj-treij de euro pe cadou, maxim. Sau poate-s eu ciudată şi creierul meu funcţionează altfel?

E clar. Anul ăsta îi tricotez omului o şoseată (două nu pot, că-i scumpă lâna), socrilor le dau un chil de cartofi ambalaţi frumos, unul câte unul, în hârtia de anul trecut, iar prietenelor câte-o mostră de ruj de la Avon, că mi-au rămas printr-o geantă şi mi-e să nu se fi stricat.

Dă Doamne să ajung şi eu într-o zi să fiu atâta de săracă, încât să pot pune un teveu şi-un calculator sub brad şi să zic "Ce ieftin am ieşit anul ăsta cu cadourile!"