Acum 7 ani
Postări
Primii pe nepusă masă o altă leapşă, de la Tomata cu scufiţă. Cum postul prevăzut pentru azi e neterminat, din motive de memorie de babă, mulţumiţi-vă cu atâta până mâine.
Mi-e dor de... zăpada în care înotam până la genunchi, în care mă întindeam, în care îmi săpam bordei, care îmi intra în urechi, în ochi, sub căciulă, după gât, în mănuşi şi-n cizme, de mă întorceam îngheţată acasă. În Paris nu ninge.
Mi-e dor de... colinde, pluguşor, sorcova vesela, mers cu steaua.
Mi-e dor de... prietenii mei pe care îi sunăm de-aiurea, fără motiv, şi cu care sfârşeam la câte-o cafea irlandeză, un nor de fum de ţigară şi ore de palavre. Acum trebuie să-mi planific ieşirile cu o săptămână înainte.
Mi-e dor de... nopţile pe care le petreceam scriind, cu bărbia pe genunchiul drept şi cu spatele strâmb. Acum nu mai pot să scriu şi oricum noaptea doarme consortul şi nu pot sta cu lumina aprinsă.
Mi-e dor de... plimbările nesfârşite prin Iaşi, de anticariatele de pe Lăpuşneanu şi de Copou.
Mi-e dor de... Ciresel, păpuşa clovn pe care am primit-o la patru ani, de Crăciunul de după Revoluţie, care m-a însoţit până pe la 22 de ani. Ultima dată când am fost acasă, dispăruse. Sunt sigură că mama, care făcea pe nevinovata, iar l-a dat vreunui copil tâmpit pentru care Ciresel al meu nu reprezintă nimic altceva decât o cârpă pe care o poate zgâlţâna cum pofteşte.
Mi-e dor de... cărţile mele, cumpărate cu atâta drag, devorate cu atâta poftă, rămase acasă din lipsă de spaţiu în geamantan. De cărţile copilăriei, rătăcite de ai mei cine ştie pe unde. De cărţile adolescenţei, împrumutate în teanc de la bibliotecă şi aduse înapoi după trei zile. De poftă mea de citit de altădată şi de orele de română în care învăţam să descopăr cărţile.
Mi-e dor de... prietenii mei care mă iubeau atât de mult când eram în Iaşi şi care acum mă ignoră, cu toate că şi eu şi ei sunt adesea online pe messenger.
Mi-e dor de... dealul din spatele casei bunicilor, abrupt şi bătut de soare, pe care creşteau fragi.
Mi-e dor de... vacanţele petrecute cu Alina la bunici, amintindu-ne de toate prostiile făcute în copilărie, râzând cu gurile până la urechi, îndopându-ne cu turte coapte pe plită şi cu lapte cu tăiţei făcuţi în casă.
Mi-e dor de... afumăturile româneşti, mai ales făcute de bunicul, care le nimerea tot timpul sărate după gustul meu.
Mi-e dor de... deniile de seară la care mergeam cu mama, de plânsetul melodios al clopotelor, de mirosul de primăvară care le însoţea.
Mi-e dor de... nopţile petrecute pe culoarele căminelor, cu Loky, vorbind de câte-n lună şi-n stele, niciodată plictisiţi, şi de cele în care jucam Dungeon Siege şi MU cu Mihai, cu pauze de ţigară pe hol.
Mi-e dor de... zilele binecuvântate în care nu aveam nici o treabă cu funcţionarii.
Mi-e dor de ţară.
Mai departe la: Alexandra, DeMaio, Gia, Shaki, Monica, Ciupercutza, Sunkissed si Ian.
Mi-e dor de... zăpada în care înotam până la genunchi, în care mă întindeam, în care îmi săpam bordei, care îmi intra în urechi, în ochi, sub căciulă, după gât, în mănuşi şi-n cizme, de mă întorceam îngheţată acasă. În Paris nu ninge.
Mi-e dor de... colinde, pluguşor, sorcova vesela, mers cu steaua.
Mi-e dor de... prietenii mei pe care îi sunăm de-aiurea, fără motiv, şi cu care sfârşeam la câte-o cafea irlandeză, un nor de fum de ţigară şi ore de palavre. Acum trebuie să-mi planific ieşirile cu o săptămână înainte.
Mi-e dor de... nopţile pe care le petreceam scriind, cu bărbia pe genunchiul drept şi cu spatele strâmb. Acum nu mai pot să scriu şi oricum noaptea doarme consortul şi nu pot sta cu lumina aprinsă.
Mi-e dor de... plimbările nesfârşite prin Iaşi, de anticariatele de pe Lăpuşneanu şi de Copou.
Mi-e dor de... Ciresel, păpuşa clovn pe care am primit-o la patru ani, de Crăciunul de după Revoluţie, care m-a însoţit până pe la 22 de ani. Ultima dată când am fost acasă, dispăruse. Sunt sigură că mama, care făcea pe nevinovata, iar l-a dat vreunui copil tâmpit pentru care Ciresel al meu nu reprezintă nimic altceva decât o cârpă pe care o poate zgâlţâna cum pofteşte.
Mi-e dor de... cărţile mele, cumpărate cu atâta drag, devorate cu atâta poftă, rămase acasă din lipsă de spaţiu în geamantan. De cărţile copilăriei, rătăcite de ai mei cine ştie pe unde. De cărţile adolescenţei, împrumutate în teanc de la bibliotecă şi aduse înapoi după trei zile. De poftă mea de citit de altădată şi de orele de română în care învăţam să descopăr cărţile.
Mi-e dor de... prietenii mei care mă iubeau atât de mult când eram în Iaşi şi care acum mă ignoră, cu toate că şi eu şi ei sunt adesea online pe messenger.
Mi-e dor de... dealul din spatele casei bunicilor, abrupt şi bătut de soare, pe care creşteau fragi.
Mi-e dor de... vacanţele petrecute cu Alina la bunici, amintindu-ne de toate prostiile făcute în copilărie, râzând cu gurile până la urechi, îndopându-ne cu turte coapte pe plită şi cu lapte cu tăiţei făcuţi în casă.
Mi-e dor de... afumăturile româneşti, mai ales făcute de bunicul, care le nimerea tot timpul sărate după gustul meu.
Mi-e dor de... deniile de seară la care mergeam cu mama, de plânsetul melodios al clopotelor, de mirosul de primăvară care le însoţea.
Mi-e dor de... nopţile petrecute pe culoarele căminelor, cu Loky, vorbind de câte-n lună şi-n stele, niciodată plictisiţi, şi de cele în care jucam Dungeon Siege şi MU cu Mihai, cu pauze de ţigară pe hol.
Mi-e dor de... zilele binecuvântate în care nu aveam nici o treabă cu funcţionarii.
Mi-e dor de ţară.
Mai departe la: Alexandra, DeMaio, Gia, Shaki, Monica, Ciupercutza, Sunkissed si Ian.
Din categoria cutiuta cu amintiri, Iasi mon amour, leapsa pe bloguri, scriituri, sucreries
Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Noi, prietenii tai din tara te asteptam oricand cu bratele deschise !!!
L3v|atan spunea...
12 decembrie 2008 la 10:29
Multumesc, nu stii ce placere imi face sa aud asta :)
Esk spunea...
12 decembrie 2008 la 10:48
Cand intru pe blogul tau, de multe ori ma intreb: "oare ce isi poate dori fata asta mai mult?" E maritata la Paris.Cela devrait suffire.
Dar uite, ca ma las inselata de dorintele mele si ignor faptul ca sub caciulita fiecaruia se ascund multe nespuse, multe doruri si multe pareri de rau.
Anonim spunea...
12 decembrie 2008 la 12:15
Cela me suffirait daca Parisul nu era, vorba ceea, locuit. Din pacate e, si asta imi ocupa tot timpul... Tot tara mea e mai frumoasa.
Si multumesc de leapsa :)
Esk spunea...
12 decembrie 2008 la 14:47
Never say ever, when ever is forever! Toate se pot reintoarce odata... cu toata duiosia lor.
Anonim spunea...
12 decembrie 2008 la 22:29
Sa te auda cine trebuie, Liviu, si sa ma intorc intr-o zi in tara!
Esk spunea...
13 decembrie 2008 la 11:54
Trebuie doar sa vrei. Desi, eu daca as fi in Paris, nu mi-ar mai trebui mare lucru...
Anonim spunea...
13 decembrie 2008 la 20:26
Mai vezi si tu o emisiune pe un post romanesc oarecare, o sa`ti treaca dorul de tzara.. :)
Anonim spunea...
14 decembrie 2008 la 01:53
Cataline, sa nu crezi asta, prostii lor is mai prosti ca ai nostri.
Liviu, mult zic asta, dar cand traiesc aici, le trece. Fiindca, am mai zis, Parisul e locuit. Si nici macar ceilalti francezi nu-i suporta pe parizieni; ce zic eu, nici parizienii intre ei nu se suporta.
Esk spunea...
14 decembrie 2008 la 12:07
si eu sunt in franta si inca de putin timp.era visul meu de cand eram mica, dar acum recunosc mi s-a facut un dor nebun de tara.
idée scandalisée spunea...
6 februarie 2009 la 00:14
Bine ai venit in club *hugs*
Esk spunea...
6 februarie 2009 la 10:50
In Franta si eu, de ceva ani...
Sa nu te superi pe mine, chiar nu vreau sa te-ntristez, dar tu plangi dupa timpul trecut, te uiti prea mult in urma, te lasi napadita de trecut. Spui ca-ti iubesti sotul. Te-nteleg. Atunci fa-o pt el! Da-ti voie sa gusti fericirea, bucura-te de Paris, respira! Lasa vanzatorul de la fnac! L-ai cunoscut, ai zambit de neghiobia lui, dar lasa-l acolo si mergi mai departe! Acum cativa ani eu am incercat sa socializez cu soata unui amic de-al sotului meu, deh, naiva de mine... nu ca n-as fi avut ce face... Si, pt ca alt subiect mai bun de discutie (decat literatura) n-am gasit pe moment, am pomenit de Flaubert. Habar n-avea persoana cine fu Flaubert :) Vrei sa-ti spun una buna? Aceeasi persoana are azi o asociatie, a scris o zdreanta de carticica pt copii si se plimba tacticoasa prin scoli, vorbindu-le celor mici despre cele doua personaje inventate de ea :) Si cere fonduri de pe la primarie, ca doar primaria sustine asociatiile :) Esti studenta, esti tanara si capabila, chef de treaba se vede clar ca ai.
Stii ce ti-as propune? Hai sa facem noi o treaba mai buna decat cea facuta de persoana despre care ti-am vorbit!
Caci loc sub soare e pt toti :)
Eu iti doresc sa-ti implinesti visul, sa poti scrie si traduce, sa-ti gasesti locul si linistea. Si sa-ti traiesti cu seninatate dorurile :)
Cu drag,
Leia
(o dau anonima, mi-am uitat parola:) )
Anonim spunea...
9 mai 2010 la 16:33
Draga Leia,
Eu incerc, dar mi-am dat seama de curand ca aici inca nu m-am legat de nimic. Daca ar fi sa plec si sa las totul in urma, nu ar fi nici macar un lucrusor de care sa-mi fie dor... Nu am nici o amintire, aici, care sa se asemene cu ceea ce am descris in postul asta. Nici un miros, nici o lumina...
Oricum, de ales nu am, asa ca o sa fac ce pot sa prind radacini aici. Sa fac treaba buna e un lucru spre care tind din fire, ca asa m-au crescut ai mei :) Asa ca hai :)
Esk spunea...
9 mai 2010 la 22:42