Denisa contra Franţei

Mirosul de boabe proaspăt prăjite şi râşnite. Mirosul fiecărei cafele băute. Mirosul de levănţică al adolescenţei. Mirosul de fum de stejar, de aer proaspăt şi de turte coapte al casei bunicilor. Mirosul de pix al nopţilor târzii şi fecunde. Mirosul de hârtie galbenă, de uitare şi de cerneală veche al bibliotecii liceului. Mirosul de nedescris de "acasă". Mirosul de tămâie şi de linişte al mănăstirii. Mirosul de răşină, portocale şi zăpadă al Crăciunului din ţară. Mirosul de tipar şi de foi lucioase al Cosmopolitanului. Mirosul mamei, mirosul orăşelului natal, mirosul Iasiului. Mirosul răcoros, de zambile, al serilor de primăvară, mirosul de praf ud al ploilor, mirosul de pământ reavăn al pădurilor, mirosul atât de ameţitor al mării. Mirosul primului iubit, al următorului iubit, al fiecărui iubit. Mirosuri care-mi sucesc minţile şi mirosuri care mă întorc din drum. Mirosul fiecărui câine în a cărui blană mi-am îngropat faţă, a hârjoană. Mirosul buclelor de plastic ale lui Cireşel. Mirosul nedefinit şi îngheţat care-mi face nările să freamăte şi pe mine să zâmbesc: "A venit iarna." Mirosul de pâine caldă, cu coajă aurie şi crocantă şi cel de ulei încins, promiţător de gogoşi. Mirosul îmbietor de scorţişoară şi vanilie al budincilor de acasă, mirosul de cartofi copţi al serilor cu poveşti nesfârşite. Mirosul sărat, uşor înţepător, al palmelor umede după primul sărut. Mirosul de ţigări şi cafele al Luxorului, în serile în care se cânta la chitară. Mirosul călduţ al patului în care mă culcuşesc.

Atâtea locuri, atâţia oameni, atâtea mirosuri pe care le iubesc, că n-aş termina niciodată să le înşir.