Acum 9 ani
Postări
Asta e cea mai frumoasa fotografie pe care am facut-o vreodata. Imi place asa de mult ca nici o alta poza de-a mea nu ma mai intereseaza si mi se umfla inima in mine de mandrie cand vad ce bine a iesit (cred ca trebuie sa mentionez ca nu am Photoshop, ca sa intelegeti si de ce sunt asa mandra).
Azi am profitat ca a fost soare si frumos, ne-am incalecat bicicletele si am luat-o de-a lungul Marnei tot inainte pana am ajuns la padure. Imi era asa dor de mirosul de verdeata proaspata si de pamant umbros, ca n-am putut rezista sa nu ma plimb multa vreme si sa-mi incarc bateriile, caci, de fiecare data cand sunt intr-o padure, ma simt acasa mai mult decat in orice alt loc.
Restul de poze, aici .
Iaca inca un post in care urmeaza sa-mi manifest entuziasmul in legatura cu Avon.
Sa incep cu inceptul: cum luna asta n-am reusit sa fac vreo comanda, madama responsabila, vrand probabil sa joace rolul unei Fairy Godmother, mi-a zis ca-mi va da mie clientele ei din Noisy, pentru ca, vezi Doamne, ea are prea multe pe cap ca sa se ocupe de ele. Eu, fericita ca nu trebuie sa merg din usa-n usa, ceea ce n-as putea face nici batuta, ca-s prea timida, i-am multumit femeii si mi-am notat prima adresa.
Am fost azi sa vorbesc cu respectiva. In primul rand, responsabila a insistat sa nu o sun dinainte, probabil pentru ca la telefon clienta poate sa te amane, sa spuna ca azi n-are timp da' poate saptamana viitoare, pe cand odata cu tine la usa, un catalog tot tre' sa ia. Deci m-am facut frumoasa, mi-am pregatit geanta cu cataloage, esantioane si tot tacamul si m-am urcat cu D. in masina ca sa ma duca el, ca pe harta parea cam departe.
Booon... Ajungem pe undeva prin zona, gps-ul zicea ca am ajuns, placuta cu numele strazii zicea ca nu si nu, D. se enerveaza (ca de obicei), coboram si o luam pe jos, ca poate-poate om da de strada respectiva. Intr-adevar, dam peste ea la 50 m mai incolo, dar nu era numarul potrivit, ca noi voiam un 16 si eram la 30. O luam in partea cealalta - o piata, gara RERului, magazine, tarabe. Dupa ceva umblatura regasim numerul strazii - 6. El se enerveaza iar, eu ma intreb cum naiba de la numarul 30 incoace nu e nici un bloc, da' ajungem la numarul 6. Ne invartim in jurul pietii, ne intoarcem inapoi, ajungem la parcare, el se enerveaza si mai tare - ca in plus era si un cartier nasol, plin de golanasi care se uitau lung la mine, cocotata pe tocurile mele rosii - si bineinteles ca nu-i convine ideea sa am cliente in zona, ne hotaram sa plecam acasa cand paf! numarul 16 ne loveste intre ochi. Era mai ascuns, asa, dupa un zid inalt de 3 metri, cum de nu l-am vazut mai devreme.
Deja satula de povestea asta, intru in bloc, cu D. maraind in spatele meu, o gasesc pe Céline C. la interfon, sun, nimic. Ma uit la D., el se uita la mine, da din umeri. Mai sun o data, imi raspunde un tip. Ii zic cine sunt si pe cine caut, imi zice ca nu-i nici o Céline C. acolo. Pai pe cutia postala si langa buton scrie ca e. Nu e, don'soara. Aha. Bine, seara buna. Si-o fi zis nenea sa nu-mi deschida, sa nu-si bata capul, ca de, cui ii plac vanzatorii pe la usi?
D. plin de draci, eu planuind in secret asasinatul tipului si al madamei responsabila care a insistat de vreo cinjpe ori sa nu sun inainte, ne intoarcem la masina si venim acasa.
Concluzia e ca-s satula pana-n gat de Avon, sta-i-ar in gat sefei celei mari care a creat sistemul asta in care ea frecmenteaza, cum zice amicul meu Ian, si reprezentantele fac toata munca, pentru doi lei. Adica eu trebuie sa gasesc cliente (ceea ce implica umblat mult si aiurea), sa le atrag atentia, sa le-o mentin mai mult de doua minute, sa le explic ce-i aia Avon (ca doar n-o sa dea ei banutii pe reclame cand exista reprezentantele, deci eu fac si munca unui intreg serviciu de PR si publicitate), sa le conving sa cumpere ceva, sa le mai si livrez produsele dup-aia (si ghiciti cine plateste toate drumurile astea), iar daca sunt probleme cu cecurile sau cu produsele, iar ghiciti cine plateste oalele sparte si trimisul inapoi la sediu. Cat castiga in medie o reprezentanta, aici? 300 euro, daca are noroc. Cat am castigat eu pana acum? 50 euro. In doua luni. Pentru toata munca de zi cu zi, nervii, stresul, vorbitul, convinsul, reclama, febra musculara, grijile, "fidelizarea clientelei", sa nu mai zic problemele pe care le-as avea daca as merge prin cartierele naspa cum e ala unde m-a trimis madama. 50 de euro. Pai sa nu-i bagi de unde au venit, mama lor de porci exploatatori?! Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar? Sunt macar platita cum trebuie pentru tot ce fac? Nu zic sa ma plateasca separat pentru fiecare job inclus in descrierea postului, da' macar minimul pe economie, dracu' sa-i ia! Oi fi eu intr-o situatie proasta, ca n-am serviciu si nu ma vrea nimeni aici, dar nici atat de disperata nu-s, sa lucrez pe 10 euro pe luna. Eeee, ce moasa-sa pe gheata, mai bine stau acasa si scriu povesti nemuritoare.
Howgh.
Sa incep cu inceptul: cum luna asta n-am reusit sa fac vreo comanda, madama responsabila, vrand probabil sa joace rolul unei Fairy Godmother, mi-a zis ca-mi va da mie clientele ei din Noisy, pentru ca, vezi Doamne, ea are prea multe pe cap ca sa se ocupe de ele. Eu, fericita ca nu trebuie sa merg din usa-n usa, ceea ce n-as putea face nici batuta, ca-s prea timida, i-am multumit femeii si mi-am notat prima adresa.
Am fost azi sa vorbesc cu respectiva. In primul rand, responsabila a insistat sa nu o sun dinainte, probabil pentru ca la telefon clienta poate sa te amane, sa spuna ca azi n-are timp da' poate saptamana viitoare, pe cand odata cu tine la usa, un catalog tot tre' sa ia. Deci m-am facut frumoasa, mi-am pregatit geanta cu cataloage, esantioane si tot tacamul si m-am urcat cu D. in masina ca sa ma duca el, ca pe harta parea cam departe.
Booon... Ajungem pe undeva prin zona, gps-ul zicea ca am ajuns, placuta cu numele strazii zicea ca nu si nu, D. se enerveaza (ca de obicei), coboram si o luam pe jos, ca poate-poate om da de strada respectiva. Intr-adevar, dam peste ea la 50 m mai incolo, dar nu era numarul potrivit, ca noi voiam un 16 si eram la 30. O luam in partea cealalta - o piata, gara RERului, magazine, tarabe. Dupa ceva umblatura regasim numerul strazii - 6. El se enerveaza iar, eu ma intreb cum naiba de la numarul 30 incoace nu e nici un bloc, da' ajungem la numarul 6. Ne invartim in jurul pietii, ne intoarcem inapoi, ajungem la parcare, el se enerveaza si mai tare - ca in plus era si un cartier nasol, plin de golanasi care se uitau lung la mine, cocotata pe tocurile mele rosii - si bineinteles ca nu-i convine ideea sa am cliente in zona, ne hotaram sa plecam acasa cand paf! numarul 16 ne loveste intre ochi. Era mai ascuns, asa, dupa un zid inalt de 3 metri, cum de nu l-am vazut mai devreme.
Deja satula de povestea asta, intru in bloc, cu D. maraind in spatele meu, o gasesc pe Céline C. la interfon, sun, nimic. Ma uit la D., el se uita la mine, da din umeri. Mai sun o data, imi raspunde un tip. Ii zic cine sunt si pe cine caut, imi zice ca nu-i nici o Céline C. acolo. Pai pe cutia postala si langa buton scrie ca e. Nu e, don'soara. Aha. Bine, seara buna. Si-o fi zis nenea sa nu-mi deschida, sa nu-si bata capul, ca de, cui ii plac vanzatorii pe la usi?
D. plin de draci, eu planuind in secret asasinatul tipului si al madamei responsabila care a insistat de vreo cinjpe ori sa nu sun inainte, ne intoarcem la masina si venim acasa.
Concluzia e ca-s satula pana-n gat de Avon, sta-i-ar in gat sefei celei mari care a creat sistemul asta in care ea frecmenteaza, cum zice amicul meu Ian, si reprezentantele fac toata munca, pentru doi lei. Adica eu trebuie sa gasesc cliente (ceea ce implica umblat mult si aiurea), sa le atrag atentia, sa le-o mentin mai mult de doua minute, sa le explic ce-i aia Avon (ca doar n-o sa dea ei banutii pe reclame cand exista reprezentantele, deci eu fac si munca unui intreg serviciu de PR si publicitate), sa le conving sa cumpere ceva, sa le mai si livrez produsele dup-aia (si ghiciti cine plateste toate drumurile astea), iar daca sunt probleme cu cecurile sau cu produsele, iar ghiciti cine plateste oalele sparte si trimisul inapoi la sediu. Cat castiga in medie o reprezentanta, aici? 300 euro, daca are noroc. Cat am castigat eu pana acum? 50 euro. In doua luni. Pentru toata munca de zi cu zi, nervii, stresul, vorbitul, convinsul, reclama, febra musculara, grijile, "fidelizarea clientelei", sa nu mai zic problemele pe care le-as avea daca as merge prin cartierele naspa cum e ala unde m-a trimis madama. 50 de euro. Pai sa nu-i bagi de unde au venit, mama lor de porci exploatatori?! Scrie cumva pe mine sclava sau voluntar? Sunt macar platita cum trebuie pentru tot ce fac? Nu zic sa ma plateasca separat pentru fiecare job inclus in descrierea postului, da' macar minimul pe economie, dracu' sa-i ia! Oi fi eu intr-o situatie proasta, ca n-am serviciu si nu ma vrea nimeni aici, dar nici atat de disperata nu-s, sa lucrez pe 10 euro pe luna. Eeee, ce moasa-sa pe gheata, mai bine stau acasa si scriu povesti nemuritoare.
Howgh.
S-a intamplat azi-noapte. Se pusese sa roada ceva 
plastic si nu voia nici de-al naibii sa roada, de exemplu, ceva din ce-i pusesem in farfuriuta de cu seara. Iubitul meu incerca sa doarma, ca urma sa se trezeasca la 5 jumatate; in plus, avusesem o zi aiurea, plina de ghinioane ce au culminat cu refuzul masinii de a porni in momentul in care trebuia sa plecam de la parintii lui. Prin urmare, era obosit si mai mult decat nervos. Cand Schumi a inceput sa roada, i-am luat cusca si i-am pus-o in bucatarie, inchizand usa, cum faceam de obicei ca sa nu-l mai auzim, dar nu mult dupa aceea, ametitul a inceput sa roada si mai de-al dracu', de-l auzeam si prin usa, si prin perna pe care mi-o pusesem pe cap; iar zgomotul de plastic zgariat cu dintisorii lui ascutiti e un mod garantat de a trezi si a agasa pe cineva.
Prima data, s-a ridicat din pat, enervat, si s-a dus sa-i dea una peste botic, ca sa-l faca sa se opreasca, insa pacea nu a durat mult. Neobisnuit de incapatanat, Schumi a continuat sa roada si mai tare, si mai insistent. Era aproape 3 noaptea, si D. a sarit din pat, plin de nervi, si a tipat la Schumi, dand in acelasi timp o palma peste tubul pe care il rodea. Zgomotul m-a facut sa ma ridic si sa incerc sa-l calmez, cum il stiam iute la manie. L-am gasit uitandu-se fix la hamsterul care intepenise intr-un colt de cusca, tremurand. L-am luat in mana si l-am mangaiat ca sa se calmeze, dar Schumi se zbatea neincetat sa scape. L-am pus inapoi in cusca si a inceput sa se plimbe de la un capat la altul, nesigur pe picioruse, de parca s-ar fi lovit la cap. M-am uitat la D. si l-am intrebat ce s-a intamplat, dar stiam ca nu il atinsese pe Schumi, pentru ca nu am auzit usa custii deschizandu-se. Singura concluzie la care am ajuns a fost ca D. facuse prea mult zgomot si prea brusc, iar bietul hamster, pe langa faptul ca era speriat de moarte, fusese si asurzit, caci urechiusele acestor animalute sunt atat de sensibile. Am dat sa deschid cusca sa-l iau si sa-l mangai, cum 
facusem de atatea ori ca sa-l linistesc, dar Schumi a fugit intr-un colt, s-a facut ghem si a inceput sa scoata niste sunete ciudate, intre stranut si scheunat de catel. In mai putin de un minut, era mort. Facuse un stop cardiac de frica.
Am petrecut o ora plangand unul in bratele celuilalt, caci bietul Schumi ne era drag amandorura, fusese cadoul lui de Craciun pentru mine, si se invinovatea de moartea lui, de faptul ca-l speriase. Nici eu nu imbunatatisem situatia, caci incercarile mele de a-l mangaia ca sa-l calmez il facusera sa se panicheze inca si mai tare. Si amandoi uitaseram de faptul ca citisem undeva cat de sensibili la zgomot sunt hamsterii si cat de usor pot muri de frica. Insa acum, Schumi e mort si nimic nu-l poate aduce inapoi, nici lacrimile, nici remuscarile.
O sa-mi fie atat de dor de el...
Mi-a revenit inspiratia, sau mai bine zis mi-am regasit-o intr-un coltisor intunecos al calculatorului, intr-un fisier de muzici, fisierul formatiei mele multa-vreme adorate, dar pe care am lasat-o deoparte ceva vreme, rusinata de pornirile de fangirl :))
Uitasem insa ca povestea pe care incepusem s-o scriu (si s-o si rescriu de vreo cateva ori) se baza pe versurile si pe vocea atat de seducatoare, usor ragusita, ale acestui canteret pe care il exilasem intr-un colt de fisier. Pe urma m-am luat cu altele, care au atras alte belele, dupa legea celebrului bulgare de zapada; cand avalansa s-a terminat, mi-am dat seama ca-mi pierdusem inspiratia; iar cand am avut inspiratie, nu mai stiam sa scriu, nu mai stiam care era "stilul meu". Si uite-asa, timp de vreo doi ani, n-am scris nimic.
Azi, usor plictisita de muzica pe care o ascult de obicei, mi-am zis "Ia sa pun [name_here], ca de mult nu mai stiu cum suna". Si de cum i-am auzit vocea in casti, mi-am dat seama cat de dor mi-a fost de el si de tot ce mi-a dat. Am dezgropat vechiul caiet, am recitit, am taiat, am adaugat, si m-am pus pe scris din nou. Si sunt fericita.
Iar ma bufneste plansul ca nu-mi gasesc de munca. Urasc Franta cum n-am urat nici o tara inainte si-i urasc pe imputitii care asteapta sa aiba cinj' de mii de CVuri ca sa aleaga unul si nu-i anunta pe ceilalti ca sa nu mai astepte, urasc legile care platesc oamenii sa stea acasa dar nu-i lasa pe altii sa munceasca, altii care chiar vor sa-si miste fundul ca apoi sa plateasca taxe ca sa mai stea o putoare de francez acasa, il urasc pe ala care a limitat accesul strainilor la munca si pe boul ala care n-a semnat tratatul schengen si din cauza caruia degeaba suntem in UE ca nu putem sa muncim decat ca spalatori pe jos si maturatori de gunoaie, muriti ba! muriti toti, fir-ati al dracu' de imputiti, voi si toata familia voastra la fel de imputita!
The more people I know, the more I like my dog. Err, my hamster.
0 comments Scris de Esk la ora 18:45Am uitat sa va spun ca m-am facut reprezentanta Avon ca sa castig doua parale cat nu muncesc. Sa nu faceti ca mine, ca-i naspa.
In primul rand tanti pilot nu mi-a dat tot ce scria in brosura ca trebuie sa-mi dea ca sa incep cu dreptul, de exemplu esantioane. Am pierdut o comanda pentru ca tipa nu stia cum miroase parfumul pe care il voia si eu n-am putut s-o ajut. Dup-aia: tanti ma inscrie cu o saptamana inainte de data trimiterii comenzii, si pretinde sa-i fac bani. De unde si cu ce dracu sa fac bani, ca abia incep si n-am nici ce sa-i arat omului?! Bun, in fine, imi zice ca in doua-trei zile imi trimite numarul de reprezentanta cu care o sa pot sa fac comanda (asta a fost joi 6 martie, sambata trebuia sa am numarul, joi 13 dimineata se termina campania). Desteapta ma suna marti seara sa-mi dea numarul si sa ma intrebe daca am comenzi.
"Femeie, da' esti tampita?!" imi venea sa-i urlu la telefon. Pai cum naiba vrei sa ma duc pe capul omului sa-mi dea o comanda daca eu nu stiu cand pot s-o trimit?! adica sa-i zic "da, mersi ca ati ales produsele, da' nu stiu daca o sa le aveti pe 19 martie sau pe 9 aprilie, atata suntem de profesionisti noi astia de la Avon". Bun, tanti ca nu si nu ca n-am dreptate, dar imi mai da 2 zile (cata generozitate!!) ca sa adun macar de 75 de euro. Imi fac niste hartiute de reclama, ma plimb o zi intreaga sa le pun la oameni in cutiile postale (inca mai am febra musculara de nu pot nici sa cobor scarile), pun anunt la mine in scara sa stie vecinii, si asa mai departe. Cateva ore mai tarziu, anuntul din scara rupt, hartiutele de reclama aruncate pe jos si calcate in picioare. Dati-va dracu', puteati sa le aruncati acasa, boilor, ca doar suntem vecini si vad ca sunteti marlani daca le aruncati pe jos!
A doua zi imi zic, bine, nu vreti anunt in scara, imi pun pe cutia mea postala, ca doar ii a mea si n-are ce sa va deranjeze. Ei de unde, azi gasesc foaia rupta pe jumate, si m-au luat toti dracii, lua-v-ar naiba de cretini egoisti si pe voi si pe aia de v-au facut, sa imputiti lumea! cu ce dracu aveti voi treaba cu cutia MEA?! ca doar nu v-am lipit pe usa voastra, manca-mi-ati afisele sa mi le mancati si sa va stea in gat, ca nu pot sa castig si eu un ban cinstit (nu ca altii care stau ca porcii la ingrasat acasa pe banii statului)! Dracu sa va ia de frantuji parizieni, ca m-a mancat undeva sa vin in Franta, ca nu-mi era bine acasa!
Nu mai povestesc si de restul (cum a fost ieri la cautat de job) ca ma iau nabadaile si oi omori pe cineva in seara asta. Ca sa nu mai zic de oaia de la coafor care se poarta cu mine de parca am venit sa ma tund gratis la salonul lui Franck Provost si care-mi pretinde sa-i stiu orarul pe de rost, eu care vin prima data la ei, sta-le-ar foarfecile-n gat!!
Putains de cons de parisiens enculés de merde >.<
Am fost cu Lydia la vanatoare de job, si cautarea a fost mult mai fructuoasa decat ne asteptam noi. Am gasit vreo 10 locuri unde ar avea nevoie de mine, am depus CVuri si scrisori de intentie la vreo 5 care ma intereseaza mai mult. Nici n-a fost nevoie sa mergem in Val d'Europe, am gasit tot aproape de casa (mall-ul Arcades), acum imi tin pumnii (singura, da) sa ma vrea vreunul. Mi-ar placea sa fie FNAC-ul sau Nature & Découvertes, ca au legatura cu ce-mi place mie mai mult si mai mult, adica cititul, natura si decoratiunile interioare. Pe scurt, ma simt bine, mi-am recapatat speranta si in plus, bonus din partea destinului cred, mi-am facut o noua buna prietena. Cu Lydia ma simt mai bine decat cu propriile mele surori, avem aceleasi pasiuni, acelasi mod de a gandi, pana si barbatii nostri seamana...
In alta ordine de idei, miercuri e ziua mea. O sa vina Lydia cu iubitul si Delphine, prima prietena pe care mi-am facut-o aici, si pe care n-am mai vazut-o din decembrie, ea fiind o persoana foarte ocupata (mai ales sa astepte un telefon de la asa-zisul ei iubit, care o cauta o data la doua saptamani). Lydia mi-a cumparat deja un cadou, e o fata rapida.
Tata mi-a trimis si el 200 de euro, deci ma bucur ca pot sa ma alint un pic, mai ales ca am gasit in cutia postala un catalog de cosmetice agnes b. cu numele meu pe el si cu oferta speciala de ziua mea. Acuma ma intreb cum au aflat de mine, ca n-am nici in clin nici in maneca cu agnes b. Dar ce conteaza, important e ca au farduri foarte faine, hehe.
21 februarie
M-am apucat in sfarsit de treaba ca sa-mi gasesc un job. Primul lucru pe lista era sa sun la consulat pentru informatii, mai ales ca sa stiu orarul, pentru ca pe 3 siteuri diferite am vazut 3 orare diferite . Am inceput cu dreptul: primul numar de telefon suna ocupat. Al doilea suna in gol. Am reincercat. Acelasi rezultat...
Bun, am lasat asta deoparte si m-am dus pe siteul Disneyland sa caut o oferta de munca pe care o vazusem in ziar, mi-au cerut sa-mi fac cont, am stat jumate de ora sa le dau toate informatiile (cre' ca numai de copilarie nu m-au intrebat, ca de restul...), am pus CV, le-am scris si scrisoare de intentie ca sa nu spuna ca nu-s draguta, acuma tineti-mi pumnii sa ma primeasca la interviu... ca am patit-o deja cu Air France care m-a refuzat pentru ca sunt romanca...
Imi mai ramane sa ma rog pana primesc un raspuns.
28 februarie
Am primit mail de la consulat. Surprinzator e faptul ca mi-au raspuns, desi la telefon nu le place sa vorbeasca. Mi-au zis asa: chiar daca sunt romanca, am dreptul sa lucrez, daca am promisiunea de angajare cu care ma duc sa cer "schimbare de statut" cu care mi se va da titlu de sejur si autorizatie de munca. Da' la membrii UE nu se mai da titlu de sejur. Adica se da da' nu stie toata lumea. A nu, stai. Nu se da dar n-au aflat si aia de la consulat care trebuie sa informeze lumea. Adica pana la urma eu ce dracu' fac? Mi-au mai zis ca ambasada nu ma poate ajuta cu nimic. Evident, nu stiu de ce am mai intrebat daca pot sa ma ajute, ca doar is pusi acolo ca sa arate strada frumos. Oamenii mi-au zis politicos sa-i intreb pe frantuji. Bun asa. Frantujii ia ghiciti ce mi-or zice?
Nici un raspuns de la Disney. M-am dus pe site-ul lor si am mai raspuns la o oferta, ca poate daca n-o fi una, o fi cealalta. Dani m-a sacait sa scriu si la Tarom, adica sa depun o "candidatura spontana". Adica cum ar fi, sa bat la usa omului, sa-i zic ce stiu sa fac si sa-l intreb daca n-are cumva pe undeva ceva si pentru mine. No, fie, important e sa nu zic ca am scapat vreo ocazie.
Am trimis deci CV si scrisoare de intentie.Am verificat cu ocazia asta lista de domenii in care romanii pot lucra fara multa hartogaraie care ia timp. Sunt 150 de posibile joburi. Acuma sa ma hotarasc daca vreau sa incerc ca zidar, faiantar, instalator, pescar marin, tehnician de centrala sau altele asemene. Toate, in afara de chelnerita si femeie de serviciu, cer specializare. Multa.
M-am uitat si prin anunturile de pe internet si ziare, dar degeaba, nimic din ce as putea face. Concluzia unei zile pline de nervi si stres, m-a apucat plansul. Consortul a incercat sa ma ajute, dar nu-i vina lui ca Franta ii condusa de dobitoci si ca din cauza lor nu pot sa-mi castig si eu painea. Bun, deci pana or binevoi ai de sus sa-mi raspunda, ma duc sa caut un post de chelnerita sau vanzatoare. Maine, de la ora 11, cu Lydia, studenta fara bani si fara job, incepand cu mall-ul de la noi si terminand cu destul de marele Val d'Europe. Cineva tot trebuie sa aiba nevoie si de noi...
Postări mai noi Pagina de pornire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
